We live and this is taking all our time|Trăim şi asta ne ocupă tot timpul

Published by Eugenia 21.07.2011 - 09:30 in blog,life

[lang_ro]Până nu de mult am auzit expresia asta sub forma: “Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”. De cele mai multe o spuneau cei frustaţi, supăraţi dintr-un motiv sau altul că stau în România, pe români sau pe viaţa pe care o duc. Nu-mi mai aduc aminte dacă vreunii dintre aceştia au şi schimbat ceva în privinţa asta. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc.[/lang_ro][lang_en]Not long ago, I heard this phrase in this form: “We live in Romania and this is taking all our time.” Many times I heard it from people that were frustrated and upset for living their lives in Romania, angry on other Romanians or simply their life. I don’t recall if these guys did something about it. But this is not the thing I want to talk about.[/lang_en]

[lang_ro]Aseară, la o oră târzie din noapte, înainte de a călca pe tărâmul somnului, am mai avut o revelaţie. Nu din aceea extrem de importantă, dar destul de importantă ca să mă bucure şi să visez frumos :)[/lang_ro][lang_en]Late last night, before going on the land of sleep, I had another revelation. Not an extremely important one, but pretty important to please me and make dream so nice :)[/lang_en]

[lang_ro]Suntem din ce în ce mai mulţi oameni care TRĂIM şi care SIMŢIM. Şi asta mă bucură extrem de mult. Teoria asta se aplică de la individual la general. Da, poate printre cunoscuţii mei sunt mai mulţi, dar şi printre cunoscuţii cunoscuţilor mei sunt din ce în ce mai mulţi, şi tot aşa.[/lang_ro][lang_en]We are more and more people that LIVE and FEEL. And this makes me very very happy. This theory applies from individual to general. OK, maybe among my fellows I know many, but also among my fellows’ fellows they are more and more, and so on.[/lang_en]

[lang_ro]Văd, cunosc sau citesc zilnic despre oameni care părăsesc sistemul în care au trăit până acum, doar ca să simtă că fac ceva în această viaţă. Unii îşi depăşesc cu mult limitele. Unul dintre exemple este Paul Dicu, care a dus la bus sfărşit experienţa Maratonul de Sables, una dintre cele mai dure competiţii din lume: 250 Km parcurşi prin deşert, în 7 zile, cu tot bagajul de care ai nevoie (inclusiv apa) în spate. Câmpenii au renunţat la confortul vieţii de manageri de succes în România pentru a trăi în mijlocul unei jungle, cu toate bunele şi relele care îi ajută să se redescopere şi să simtă ceea ce trăiesc. Alex Găvan face faţă provocărilor unor vârfuri de peste 8000 m fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul serpaşilor, doar pentru a simţi fericirea şi bucuria acestei vieţi. Sau Lola care “lucrează” la o fabrică de vise unde sentimentele fac ca mărgelele pe care le pictează să fie atât de frumoase.[/lang_ro][lang_en]I see, meet and read daily about people that leave the system in which they lived until now, just to feel that they are doing something in this life. Some of them go beyond their limits. One of them is Paul Dicu, which passed the finish line of Marathon de Sables, one of the toughest competition in the world: 250 km in the desert, in 7 days, with all the luggage you might need (including water) in your backpack. Câmpenii
left the comfort zone that the managerial jobs offered them in Romania just to live in the middle of the jungle, with goods and bads only to rediscover themselves and feel what they are living. Alex Găvan is facing all the challenges of the 8000 m climbs without supplementary oxygen and Sherpa support just to feel the happiness and joy of this life. Or Lola that “works” on a dream factory where feelings make the beads she paints to be so beautiful.[/lang_en]

[lang_ro]Lewis înoată la polul Nord într-o apă neagră şi adâncă de 4200 m a cărei temepratură este de “numai” -1,7 grade, sau Roz pleacă cu barca peste Atlantic sau Pacific într-o călătorie pe cont propriu, în primul rând pentru a simţi că trăiesc şi totodată pentru a arăta lumii că Pământul este minunat dar totodată suferind de atâta poluare.[/lang_ro][lang_en]Lewis swims at North Pole in a deep 4200 m black water having “only”-1.7 degrees, or Roz that leaves on her own with a boat over Atlantic or Pacific in a journey for feeling that she is living and on the same time to show the world that The Earth is so wonderful but in so much suffer because of the pollution.[/lang_en]

[lang_ro]Lucrul pe care eu l-am învăţat din poveştile acestor oameni şi nu numai este că viaţa merită trăită, oricum crede şi simte fiecare dintre noi că îi aduce fericire şi bucurie. Şi făcând asta, copiii noştri ne vor vedea şi probabil că îşi vor dori şi ei să facă acelaşi lucru, iar lumea va fi văzută prin şi mai mulţi ochi ca fiind minunată şi fascinantă. Iar asta nu poate să însemne decât un viitor mai fericit pentru noi toţi.[/lang_ro][lang_en]The thing I learned from these stories and not only is that life deserves to be lived, in our own way that offers us a state of happiness and joy. And by doing this, our kids will see us and the world will be seen through much more eyes as being wonderful and fascinate. And this can mean a single thing: a happier future for all of us.[/lang_en]

[lang_ro]Căutaţi să cunoaşteţi oameni care iubesc viaţa şi care o trăiesc din plin. Avem destui printre noi, e nevoie doar să deschidem ochii şi să-i vedem. Aveţi însă grijă, treaba asta este molipsitoare. Cu cât o să cunoaşteţi mai mulţi astfel de oameni, cu atât o să porniţi în nişte căutări interioare şi nu numai, ale căror rezultate vă pot bucura într-o bună zi. Asta nu înseamnă că viaţa va fi numai lapte şi miere. Ba din contră, drumul către fericire este presărat şi cu momente grele, poate de neimaginat la momentul startului.[/lang_ro][lang_en]Try to meet people that love life and live it. They are many around us but the only thing we have to do is to open our eyes and see them. But be careful, this is a contagious thing. The more people you know, the more intrigued you will be to go exploring your inner self and not only, which results’ can make you happy someday. This doesn’t mean that life will be only milk and honey. On the contrary, the way to happiness has its tough moments, maybe some of them unbelievable at the starting point.[/lang_en]

[lang_ro]Copiii sunt nişte “triggere” pentru viziunile astea. Urmăriţi-i cu toată fiinţa voastră cum explorează această lume în care au venit, trăiţi împreună cu ei micile bucurii ale fiecărei descoperiri făcute, studiaţi-le comportamentele prin care reuşesc să meargă sau să vorbească, de exemplu. Comportamentele astea nu sunt decât dovezi indistructibile că omul este o fiinţă a succesului şi a perseverenţei.[/lang_ro][lang_en]Kids are triggers for these visions. Follow them with all you body and mind to see how they explore this world they arrived in, live together the happiness of small discoveries, study their behaviors through which they manage to walk or talk. These behaviors are indestructible proves that man is a human being designed to succeed and be persistent.[/lang_en]

[lang_ro]Însă totul se întâmplă numai cu o condiţie: să ne dorim cu adevărat acest lucru. Fără dorinţă, drumul pare imposibil, dacă nu cumva chiar aşa este. Fără o dorinţă suficient de puternică, ni se va părea că toate lucrează împotriva noastră, oamenii ne vor răul, iar viaţa este “a bitch”. Şi uite cum ajungem tot la fiecare dintre noi, la ce ne dorim, la ce vrem şi credem că putem să facem, la cum ne spunem mai mult decât simţim că suntem mici, că nu putem schimba lumea şi că singurul lucru pe care îl putem face este să ne resemnăm că asta e sau cum zic unii români: “Las-o mă că merge ş-aşa!”[/lang_ro][lang_en]But this is possible with only one condition: to really really want it. Without desire, the way seems to be impossible or it actually is. Without a strong desire, we might think that everything works against us, people want the bad things for us to happen and “life is a bitch”. And look how we get to ourselves, to our desires, to what we want and think we can do, to how we say to ourselves more than we feel that we are small, that we can not change the world and the only thing we can do is to resign ourselves that this is it and how some Romanians say: “Leave it like this ’cause it works!”[/lang_en]

[lang_ro]În final totul se rezumă la propria noastră persoană, la propriile noastre simţiri, experienţe şi dorinţe. Depinde doar de noi dacă o luăm uşor, pas după pas în căutarea fericirii şi visului care să devină realitatea noastră.[/lang_ro][lang_en]Finally everything is about our own person, our believes, experiences and wishes. It depends on us to take it slowly, step by step looking for the happiness and dream that can become our reality.[/lang_en]


With love from Vama Veche

Published by Eugenia 17.07.2011 - 09:55 in blog,life,Photography,Travelling

[lang_en]Few weeks after we came back from Piracanga we took a short ride to a place that we love, Vama Veche.

Because the temperatures were a bit low, we just shoot some pictures, ate the famous pancakes and meet a very nice gentleman that made Nadia a nice pen portrait.

Less words and more pictures this time :)[/lang_en][lang_ro]
La câteva săptămâni după ce am revenit din Piracanga, am dat o fugă într-un loc pe care îl iubim, Vama Veche.

Pentru că era destul de răcoare, am stat doar ca să facem câteva fotografii, să mâncăm faimoasele clătite şi să întâlnim un domn foarte simpatic care i-a făcut Nadiei un portret în creion.

Mai puţine cuvinte şi mai multe fotografii de data asta :)[/lang_ro]


Country life goes on|Viaţa la ţară continuă

Published by Eugenia 07.07.2011 - 16:58 in blog,life,Piracanga,Travelling

[lang_en]We passed several phases after we decided to radically change our lifestyle and the place we live: the first one was super enthusiastic, then we had the reconfirmation that we’ll move from Bucharest into the brazilian jungle, then the months when we were notifying our family and friends about our decision, answering over and over again the same questions. Of course we couldn’t miss the phase of planning and budgeting with all the hassle that comes along.

Just before the last phase we started to feel uncomfortable and in the last days before leaving we felt a mix of happiness, enthusiasm, longing, fears and frights, hesitation, uncertainty and impatience.

This cocktail had a greater effect than any “U-boat” or a “Mongolian” that we ever drank. It just anesthetized us. And I left like that with “my life in 5 suitcases”, a 10 months child and a dizzy husband from all these events, to the other hemisphere, at the end of the world, in the land of far far away.

On the way, while the lovely child slept the 12 hours we spent flying over the ocean, we were thinking on an on about how it’s going to be and we were starting to plan our life for the next five years.

Before leaving, we were telling everyone that if we find something that we don’t like, we just come back, as we are not knocked in the head and nothing keeps us tied there. This is what we were saying.

Actually we were talking about how much we’ll love it and how we’ll spend there many years. This is what we were feeling.

And, as we are used to feel more and think less, especially since we are parents, we walked on Ilheus airport with the above mentioned feelings.

At the airport, the smiles of Câmpeanu family (which we miss a lot and we kiss lots of times) reconfirmed our feelings, therefore we went further to our final destination, Piracanga eco-village from Bahia region, Brazil.

We didn’t stay there for years, as we initially thought, but only 7 weeks. But these 7 weeks spent in Piracanga were maybe the most intense seven weeks that I ever lived. Many things happened and all of them were on FFD. The feelings cocktail was stronger than even a “Long Island Ice Tea”. If we were anesthetized before leaving Romania, now we were in a physical and mental coma. We’ll probably tell more about that in a separate blog post.

During this time, at a certain moment, after a week of knocking our heads agains the walls, we came back to life and our future started to shape up.

The most beautiful thing was that the future was shaping up with a whole list of wishes that only the experience we lived could help us discover.

So we took the decision to come back to Romania. But where?
At our parents? As we didn’t have a house or even an apartment to rent.
In Bucharest? Nooo… we definitely didn’t want to live in a block of flats anymore.
In Timişoara? Hmmm… This could have been a choice, but not the desired one.
In Afumaţi? Maybe, because the very nice house that my husband saw would have been very nice for us. Too bad it was taken before the girls could see it.
In Gulia? YEEESSS, this is it, we want to live in Gulia, Dâmboviţa county, at some 15 km from Bucharest, where we rented a wonderful house 🙂

Therefore our life in the country side goes on. As nice and beautiful as in Piracanga, because we are together, because Nadia has a lot of place to crawl, sorry walk (recently 🙂 ) and where to eat grass and stones, because we already have friends coming over in week-ends, because our view from the house with the fields full of flowers or corn are beautiful, because in the morning we can smell everywhere the linden trees from the nearby forest  and because the silence makes us feel more than think.

We like it in the country side. The cities will probably be just some ocasional destinations for going out, shopping or visit friends.

We believe that we “found our place” for the moment. And yes, as strange as it might seem, we needed a trip to Brazil and back to find it. This was our road and we are so happy that we found the guts to do it, no matter what it meant. And of course this gives us the wings to always fly and find “the place” where we feed good and where all 4 of us are happy.

Like Nike is saying “JUST DO IT!”. I would say on top of that “BECAUSE LIFE IS WORTH LIVING!”.[/lang_en][lang_ro]După ce ne-am hotărât să ne schimbăm radical modul şi locul în care trăim am trecut prin diverse stări: prima a fost de entuziasm maxim, apoi a urmat cea de reconfirmare ca într-adevăr ne vom muta din Bucureşti în jungla braziliană, apoi au venit lunile în care îi anunţam pe cei apropiaţi de hotărâre şi dădeam invaribil aceleaşi răspunsuri la aceleaşi întrebări. Nu putea lipsi nici etapa punerii planurilor şi bugetelor pe hârtie cu toată bătaia de cap aferentă.
Penultima etapă am simţit-o ca fiind una de puţin disconfort, urmând ca în ultimele zile dinaintea plecării să trăim un mix de fericire, entuziasm, dor, temeri şi frici, nesiguranţă, incertitudine şi nerăbdare.

Cocktail-ul ăsta a avut un efect mai ceva decât orice “Submarin” sau “Mongolian” băut vreodată. Ne-a anesteziat. Şi aşa am plecat cu “viaţa în 5 valize”, copil de 10 luni şi un soţ ameţit şi el de vârtejul evenimentelor, în cealaltă emisferă, la capătul lumii, la mama naibii, cum zicea mama.

Pe drum, cât copilul minunat a dormit cele 12 ore petrecute în zbor, ne tot gândeam cum o să fie şi ne planificam viaţa pe următorul cincinal.
Înainte de plecare le ziceam tuturor că în cazul în care vom găsi ceva ce nu ne va plăcea, vom veni înapoi, că doar nu suntem duşi cu capul şi nu ne ţine nimic legaţi acolo. Asta spuneam.

De fapt, noi vorbeam despre cât de mult ne va plăcea ce vom găsi şi cum vom sta acolo ani buni. Asta simţeam.

Şi cum suntem obişnuiţi să simţim mai mult decât să gândim, mai ales de când suntem părinţi, cu sentimentele de mai sus am păşit pe aeroportul din Ilheus.

La aeroport, zâmbetele Câmpenilor (de care ne este foarte dor şi îi pupăm nemăsurat) ne-au reconfirmat sentimentele, aşa că am plecat mai departe spre destinaţia finală, satul Piracanga din regiunea Bahia, Brazilia.

Nu am stat ani, aşa cum credeam iniţial, ci doar 7 săptămâni. Dar astea 7 săptămâni petrecute în Piracanga au fost poate cele mai intense săptămâni pe care le-am trăit vreodată. S-au întâmplat foarte multe şi toate au fost pe FFD. Cocktail-ul de sentimente a fost mai puternic chiar şi decât un “Long island ice tea”. Dacă înainte de plecarea din România eram anesteziati, acum eram de-a dreptul în comă psihică şi fizică. Probabil vom scrie despre asta într-un articol separat pe blog.

La un moment dat, după o săptămână în care datul cu capul de pereţi a fost activitatea preferată, ne-am revenit şi viitorul începea să se contureze.

Cel mai fain lucru e că viitorul se contura împreună cu o întreagă listă de dorinţe pe care doar experienţa trăită acolo ne-a ajutat să le descoperim.

Aşa că am luat decizia să revenim în România. Dar unde?
La părinţi? Că doar nu mai aveam casa de închiriat şi nici altceva.
În Bucureşti? Nuuuu…la bloc sigur nu mai vroiam să stăm.
În Timişoara? Hmmm… Ar fi fost o variantă dar nu cea dorită.
În Afumaţi? Poate, pentru că o căsuţă ca cea pe care a văzut-o domnul ar fi fost tare faină pentru noi. Dar păcat că s-a dat înainte să o vadă şi fetele.
În Gulia? DAAAAA, asta e, vrem să locuim în Gulia, judeţul Dâmboviţa, la vreo 15km de Bucureşti, unde am găsit de închiriat o casă minunată 🙂

Aşa că viaţa la ţară continuă. La fel de frumos ca şi în satul Piracanga, pentru că suntem împreună, pentru că Nadia are pe unde să mişune, pardon meargă de curând 🙂 şi de unde să mănânce pietre şi iarbă, pentru că ne vin deja prieteni în vizita în weekend-uri, pentru că priveliştea din casa cu câmpurile pline de flori albe sau porumb e faină, pentru că dimineaţa mirosul teilor din pădurea din apropriere e peste tot şi pentru că liniştea ne face să simţim mai mult decât gândim.

Ne place mult la ţară. Oraşele vor fi, probabil doar nişte destinaţii ocazionale de ieşiri la o berică, cumpărături şi vizite pe la prieteni.

Credem că momentan ne-am găsit “locul”. Şi da, oricât de ciudat pare, a fost nevoie de o plimbare până în Brazilia să îl găsim. Ăsta a fost drumul nostru şi ne bucurăm din tot sufletul că am găsit curajul să îl facem, indiferent câte lucruri a implicat. Şi binenţeles, asta ne dă aripi să fim permanent în căutarea “locului” unde ne e bine şi ne face fericiţi pe toţi 4.

Cum zic cei de la NIKE: “JUST DO IT!”. Eu aş mai adăuga: “PENTRU CĂ VIAŢA MERITĂ TRĂITĂ!”[/lang_ro]


What if … ?|Cum ar fi fost dacă …?

Published by pedro 16.06.2011 - 01:54 in blog,hobbies,life,Travelling

[lang_en]Yes, it’s true, we are back in Romania. You probably wonder what happened, how come we did this when everything seemed so beautiful and amazing there? Well something even more beautiful happened so that around Christmas the fourth member of our family will appear in this world 🙂 Therefore we are “around” (near Bucharest) for at least 1-2 years and we found a nice house with a big and quiet garden for us to settle in starting next week.

There are other reasons why we took this decision, but they are better told while having a beer, or during a walk in the park or maybe in a new blog post 🙂

All three of us learned a lot of things during this journey and we are not sorry for anything. On the contrary, we realized that one can do any crazy thing and nothing will stay in the way if there is enough will. And this is what we advise you to do! If there is something that you really want to do, the go ahead and do it, otherwise you will think for long “what if … ?”

Well now we are not wondering “what if we were leaving our corporatist life with “a good situation” and we were going at the end of the world to live in the jungle?” because we know. We know that we have what it takes to do anything that we want to do in this life. And now we want to chill and raise our “belly” and children in a place where we know what’s the deal from A to Z.

We all (3+1) kiss you and as always we gladly welcome you at our place!

P.S. We added some pictures for our viewers’ pleasure ;-)[/lang_en][lang_ro]Da, este adevărat, am revenit în ţară. Probabil vă întrebaţi ce s-a întâmplat, cum de am făcut asta când totul părea atât de frumos şi mirific acolo? Ei bine s-a întâmplat ceva şi mai frumos în aşa fel încât, cam de Crăciun, al patrulea membru al Dobreştilor îşi va face apariţia printre noi 🙂 Prin urmare suntem în zonă (pe lângă Bucureşti) pentru cel puţin 1-2 ani unde am şi găsit o căsuţă drăguţă cu grădină mare şi liniştită în care să ne cuibărim de săptămâna viitoare.

Mai sunt şi alte motive care ne-au făcut să luăm această decizie, dar care îşi au mai bine locul la o bere, la o plimbare prin parc sau poate într-un nou articol pe blog 🙂

Toţi trei am învăţat foarte multe lucruri din această călătorie şi nu regretăm absolut nimic din ce am făcut. Ba din contră, ne-am dat seama că dacă îţi doreşti să faci ceva cu adevărat, nimic nu-ţi stă în cale. Şi asta te îndrumăm şi pe tine cititorule să faci, dacă e ceva ce-ţi doreşti mult să faci, atunci pune-te şi fă, altfel o să te gândeşti mult timp “oare cum era dacă … ?”.

Ei bine, noi nu ne mai întrebăm cum ar fi fost dacă ne-am lasa vieţile de corporatişti cu “situaţie” şi ne-am duce la capătul lumii să trăim în junglă pentru că ştim. Ştim că pentru orice ne vom propune în viaţa asta, avem tot ce ne trebuie ca să facem să se întâmple aşa cum ne dorim. Şi acum ne-am propus să ne liniştim şi să ne creştem burtica şi copiii într-un loc în care ştim cum merg lucrurile de la A la Z.

Vă pupă 3+1 Dobreşti şi vă aşteptăm cu drag pe la noi![/lang_ro]

 


Le Petit Bistro

Published by pedro 19.04.2011 - 16:29 in blog,hobbies,life,Piracanga,Travelling

[lang_en]Last Thursday I had the great pleasure to take my dear wife to a restaurant. And not any restaurant, but a french one. And not anywhere, but in Piracanga, at the end of the world that is this time on the coast of sunny Brazil. Yes, we didn’t even had to go out of the small eco-village that we live in for a month in order to fully enjoy the french cuisine.

This was possible due to the french couple Didier and Sandrine, that organized a “Petit Bistro” in their “Casa Piracanga”. They come here several times a year and they stay about 2-3 weeks, therefore such an event is not to be missed.[/lang_en][lang_ro]Joia trecută am avut deosebita plăcere să-mi scot nevasta la restaurant. Şi nu la orice restaurant, ci la un restaurant franţuzesc. Şi nu oriunde, ci în Piracanga, la capătul lumii aflat de data asta pe coasta însorită a Braziliei. Da, nici măcar n-a trebuit să ieşim din micuţul eco-village în care stăm de aproape o lună ca să ne bucurăm din plin de bucătăria franţuzească.

Acest lucru a fost posibil datorită cuplului francez Didier şi Sandrine, care au organizat un “Petit Bistro” în a lor “Casa Piracanga”. Ei vin pe aici de câteva ori pe an şi stau cam 2-3 săptămâni, aşa că o astfel de ocazie nu se putea rata.[/lang_ro]

[lang_en]When we got to their place (just to be clear, we walked for exactly 3 minutes from our house, enjoying on the way an almost full moon) we found the tables arranged and some of the people already there, ready to eat the smelly goodies of the french guys.[/lang_en][lang_ro]Când am ajuns la ei (să ne înţelegem, am făcut fix 3 minute de la noi de acasă şi ne-am bucurat şi de luna aproape plină) am găsit mesele aranjate şi câţiva meseni deja acolo, gata de înfulecat bunătăţile puturoase ale franţuzilor.[/lang_ro]

[lang_en]I found my way to the kitchen trying to catch the cooks in action, but the starters were already done. The plates were set and ready, just a few more people were missing.[/lang_en][lang_ro]Mi-am făcut drum înspre bucătărie, în încercarea de a-i prinde pe bucătari în acţiune, însă n-am reuşit pentru antreuri care erau deja gata. Farfuriile erau pregătite, doar mesenii mai lipseau.[/lang_ro]

[lang_en]Before starting to eat we were served with a drink made of bad quality white wine (Didier told us) and very sweet maracuja (passion fruit) liquor. The result was similar with Porto wine, more tasty, pretty good in the given circumstances.[/lang_en][lang_ro]Înainte de a mânca am fost serviţi cu o combinaţie de vin alb de proastă calitate (am aflat de la Didier) şi lichior de maracuja (adică fructul pasiunii) foarte dulce. Rezultatul a fost un fel de vin de Porto mai aromat, destul de bun în condiţiile date.[/lang_ro]

[lang_en]The guests slowly appeared, therefore the starters were served. A delicious tarte with some kind of melted cheese, tomatoes, herbs and olives:[/lang_en][lang_ro]Încet, încet mesenii şi-au făcut apariţia, aşa că am început să primim antreurile. O tartă delicioasă cu un fel de brânză topită, roşii, condimente şi măsline:[/lang_ro]


[lang_en]Besides that we’ve got a mini fruit-vegetable salad, with a tasty sauce and some raisins:[/lang_en][lang_ro]Pe lângă asta am primit şi o mini salată de legume-fructe, cu un sos gustos şi stafide:[/lang_ro]


[lang_en]The starter came with a white and cold wine (called Petit Bistro, of course). Everybody was drooling waiting for the main dish – fish made in the oven – dorado to be more precisely:[/lang_en][lang_ro]Antreul a fost asortat de un vin alb şi rece (Petit Bistro pe numele lui, evident). Cam toată lumea s-a lins pe degete în aşteptarea felului principal – peşte la cuptor – mai exact doradă:[/lang_ro]



[lang_en]The taste was excellent considering we didn’t have any fish for quite some time. The same white wine made this course smooth even if we were quite full. This is because we usually eat at dinner just a shake that we made out of fresh fruits with a bit of milk, mixed in the blender. Well, the french DINNER wasn’t over yet 🙂

And how could we go to a french restaurant without eating cheese? This time Didier and Sandrine picked up a ROLA of “Petit Brie”, served on a slice of home-made bread with raisins, together of course with a glass of red wine, Petit Bistro as well:[/lang_en][lang_ro]Gustul a fost excelent, având în vedete că nu mai mâncaserăm peşte de ceva vreme. Acelaşi vin alb l-a făcut să meargă ca uns deşi eram cam ghiftuiţi. Asta pentru că noi seara ne facem câte un shake din fructe proaspete amestecate cu puţin lapte în blender şi cam atât. Ei bine ospăţul franţuzesc nu s-a terminat 🙂

Şi cum puteam merge la un restaurant franţuzesc fără să mâncăm brânzeturi? De data asta Didier şi Sandrine au ales o rola de “Petit Brie”, servită pe câte o felie de pâine făcută în casă, presărată cu stafide şi bineînţeles cu câte un pahar de vin roşu, tot Petit Bistro:[/lang_ro]


[lang_en]When we were about to say that’s it, we saw more plates coming 🙂 This time it was the real desert (even though I knew that french usually eat cheese instead of desert).[/lang_en][lang_ro]Când să zicem şi noi că asta a fost tot, iată că s-au înşirat alte farfurii 🙂 De data asta a urmat chiar desertul (deşi eu ştiam că francezii mănâncă brânzeturi în loc de desert).[/lang_ro]

[lang_en]We received a small glass of mousse au chocolate, made by Sandrine herself, extremely good. Not too sweet, not too heavy, just perfect to enjoy together with some home made yoghourt (with a bit of maracuja on top) and a jam pancake:[/lang_en][lang_ro]Am primit câte un păhărel de mousse au chocolate, făcut chiar de Sandrine, extrem de bun. Nici prea dulce, nici prea greu, numai bun de savurat alături de un păhărel de iaurt făcut în casă (cu puţin maracuja pe deasupra) şi o clătită cu gem:[/lang_ro]

[lang_en]We can only thank Didier and Sandrine for a delicious meal. We are looking forward to the next Petit Bistro that will take place this Friday ;-)[/lang_en][lang_ro]Nu putem decât să le mulţumim lui Didier şi Sandrine pentru o masă delicioasă. Aşteptăm cu mare nerăbdare următorul Petit Bistro care va avea loc vineri 😉

Later edit: Se pare că spell-checker-ul a făcut câteva feste şi versiunea în limba română a fost “mătrăşită”. Am corectat acele mârşave erori 🙂 Mulţumim pentru înţelegere![/lang_ro]


  • January 2019
    M T W T F S S
    « Oct    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • Inspirat de mame - www.mamagazin.ro