Ziua 5 – Valladolid

Published by Eugenia 24.04.2013 - 00:52 in blog,hobbies,Travelling

Valladolid are şi el farmecul lui. Însă recunosc, că nu la fel ca al frumoaselor oraşe deja vizitate, precum Toledo sau Leon.

Ce ne-a impresionat a fost Catedrala din Valladolid care este şi astăzi construită doar pe jumătate. Interiorul este cât se poate de simplu, tipic multor catedrale catolice, însă exteriorul te duce cu gândul la ceva deloc plăcut. De fapt, din considerente policitce şi religioase nu a mai apucat să fie vreodată terminată, deşi destinul iniţial era acela de a fi cea mai mare catdrală din întreaga Spanie.

Valladolid Catehdral

Dându-i ocolul, am găsit statuia lui Miguel Cervantes şi un pasaj care ne-a amintit de Pasajul Victoria.
Miguel Cervantes Pasaj

Aici, dragă Ina, am găsit un birt care îţi poartă numele. Aşa că nu l-am putut rata din turul fotografic.

La Ina Dobrestii in Valladolid

Plaza Mayor ne-a plăcut de asemenea, drept pentru care am zăbăvit ceva vreme acolo uitându-ne cu admiraţie la valladolienii care au ieşit la plimbarea de sâmbătă după-amiaza.

Plaza Mayor Valladolid1 Plaza Mayor Valladolid

Este foarte interesant exerciţiul de a observa oamenii. Nu puteam trece neobservate doamnele de peste 40-50 de ani care sunt atât de elegante şi îndrăzneţe de a purta haine viu colorate. Bravo lor că nu s-au lăsat închistate în acele tipare care spun că roşu este doar pentru puştoaice.

Totodată este foarte fain să observi familiile cu copii. Să vezi cum cei mici se tăvălesc pe jos prin toată piaţa, chiar dacă sunt îmbrăcaţi cu haine de “sărbătoare”, iar părinţii îi întreabă zâmbind ce fac.

Sau cum o domnişoară extrem de frumuşică şi elegantă a ieşit la plimbare avându-i la brat pe tatăl şi mama sa, la fel de elegantă şi marcantă.

Prânzul l-am luat într-o tavernă, binenţeles, numită Vino Tinto, unde iar am “călcat strâmb” printre preparatele porcine specifice locului şi a unui vin roşu excelent.
Taberna Vino Tinto

După aproape un ceas de observat oamenii care treceau prin piaţă, am plecat înspre parcul central. Acolo, ne-au întâmpinat aleile de nisip încadrate de o vegetaţie luxuriantă în care o mulţime de păsări cântătoare îşi repetau trilurile suave.

La un moment dat am auzit şi cântecul păunilor. Aşa că, mânaţi de curiozitate am ajuns în centrul parcului, unde mai bine de 10 păuni îşi fâlfâiau frumos penaj în faţa câtorva păuniţe, aparent inabordabile şi dezintersate de toată strădania masculilor.
Peacock in Valladolid5 Peacock in Valladolid4

Peacock in Valladolid3 Peacock in Valladolid2

Peacock in Valladolid1 Peacock in Valladolid
Astfel am avut norocul de a fi martorii unui impresionant moment de rut susţinut de vreo 2 păuni. Amazing.

A conceited rooster A different rooster

Cu ce plecăm din Valladolid? Cu gândul la natură, eleganţă şi relaxare.

Valladolid 6 Valladolid 4

Valladolid 5 Valladolid

Valladolid3 Valladolid2


Ziua 4 – Leon

Published by Eugenia 21.04.2013 - 21:45 in blog,hobbies,Travelling

Drumul de la Burgos la Leon l-am făcut de data asta pe autostradă, discutând mult despre ce înseamnă Camino de Santiago şi spunându-ne că vrem să-l facem şi noi cândva, unul pe jos, altul cu bicicleta. Aici, mai avem de negociat 🙂
Camino de Santiago sign Camino de Santiago

Camino de Santiago by bike Camino de Santiago by foot

Fiind totuşi un oraş destul de perindat, Leon oferă multe locuri de înnoptar, însă destul de scumpe pentru ceea ce oferă. Nebeneficiind de cine ştie ce servicii de cazare de data asta, am reuşit să ne trezim devreme şi să o luăm la pas prin oraş.

Leon-ul este un oraş foarte frumos, de care te cam îndrăgosteşti când îl vezi. E greu de descris farmecul pe care îl emană, aşa că mai bine las imaginile să vorbească de la sine:
Catedral de Santa Maria de Leon

Casa de Botines- Gaudi Leon 1

Farmacia City wall

La Lola Leon 3

Building in Leon Leon

Modern Art New Art

Însă un lucru ne-a făcut să ne dorim şi mai mult să locuim cândva în Spania: faptul că poţi merge în baruri şi taverne cu copiii.
Da, în Spania vezi deseori intrând sau ieşind din birturi părinţi cu bebelani destul de mici plimbaţi în cărucioare. Şi ca cei mici să se bucure şi ei de plimbări, cărucioarele sunt destul de înalte:)

Da, în Spania este interzis fumatul în interiorul locurilor în care se poate şi mânca. Cu aşa reguli să tot îţi iei copii după tine la un tapas şi un pahar de vin roşu. Că doar în zona asta a Spaniei vinul roşu este cel mai bun 🙂

Prânzul l-am luat într-un birt numit El Besugo din vestitul cartier El Barrio Húmedo. Birtul avea barul jos şi restaurantul la etajul 1. Meniurile au constat într-o ciorbă de fasole cu scoici :), o ciorbă de varză, o imensitate de bucată de merluciu servit “a la plancha”-la grătar şi o tocăniţă de viţel, asezonate cu un pahar de vin roşu. Ciorbele au fost absolut delicioase, ceea ce a făcut ca felul 2 să fie mâncat cu greu. Noroc însă cu vinul care mai înmuia situaţia 🙂
El Besugo-Leon Lunch at El Besugo-Leon

În Leon, indiferent ce oferă spre vânzare, magazinele atrag atenţia trecătorilor prin veselia culorilor. Cu greu te abţii să nu caşti ochii minute în şir la vitrinele colorate.
Shop with pork products Tree of candies

The Smurfs Colored shop

Ne-ai plăcut mult dragă Leon. Cu siguranţă ne vom revedea!


Ziua 3 – Valonsadero-Burgos-Leon

Published by pedro 19.04.2013 - 15:36 in blog,hobbies,Travelling

Azi am mers mai mult cu maşina şi mai puţin cu propriile picioarele. Asta pentru că am vrut să ajungem neapărat în Leon. Şi bine am făcut, dar despre Leon în articolul următor ☺
Hotel Valonsadero

După ce am plecat de la hotelul fabulos despre care v-am povestit, am luat-o la picior în căutarea picturilor rupestre ascunse destul de bine printre stâncile muntelui Valonsadero. Vopseaua folosită era un amestec intre praf de roca muntelui şi grăsimi animale, iar metoda de pictură era în deosebi degetul şi pe alocuri, se crede, că au fost folosite şi beţe 🙂
Rupestral pictures2

Rupestral pictures1

Rupestral pictures

Când am terminat turul picturilor rupestre am pornit mai departe spre Burgos, oraşul ales a fi Capitala Spaniolă a Gastronomiei pentru 2013 şi un loc de repaus pentru pelerinii care fac Camino de Santiago.
Burgos street

Când am ajuns în oraş ne-am dat seama cât e frig doar uitându-ne la cei câţiva oameni de pe stradă care erau îmbrăcaţi de iarnă. Chiar şi bordul maşinii arăta 10 grade. Brusc am schimbat ţinutele înainte de a o lua la picior ☺
Plaza Mayor in Burgos

După ce am văzut catedrala pe dinafară, pentru că era închisă din pricină de siesta, am căutat printre multele birturi închise unul de unde să putem mânca ceva. Şi l-am găsit, pe numele lui Taberna de Los Herreros. Am servit câteva tapas şi o porţie de creveţi în ulei cu usturoi, o ală mică placere culinară dobândită în timpul vizitelor prin Spania.
El tapas

După aceea am mai dârdâit puţin prin oraş şi am pornit mai departe către Leon, locul unde doream să înnoptăm. Ajungând seara târziu tot ce am reuşit să facem a fost să găsim un bar cu wi-fi şi să ne căutăm cazare. Însă nu puteam merge la culcare fără să vedem frumoasa La Catedral de Santa Maria.

Şi acum alte câteva poze cu ce am mai prins pe drum către Burgos şi Leon:
Dobrestii

Water levels in Plaza Mayor de Burgos

The towns gate

La Catedral de Burgos

La Catedral de Burgos

The pilgrims

La Catedral in Burgos

Good job

Cu baietii

El Toro in Burgos

Câteva poze făcute în ziua 2 în împrejurimile muntelui Valonsadero:
Elm Trees

Tree and sky in Valonsadero

Horses in Valonsadero

Casa del Guarda

Stork in Valonsadero


Ziua 2 – Siguenza, Soria, Numantia si Valonsadero

Published by Eugenia 18.04.2013 - 13:50 in blog,hobbies,Travelling

Spania este pentru sufletul meu o mică-mare plăcere a vieții în fața căreia voi lăsa deoparte multe “prințipii” și constrângeri. De aceea, înainte de a părăsi Madridul și a începe excursia prin zona Castilla y Leon, am luat un mic dejun carnivor 🙂 la bine cunoscutul Museo Del Jamon din Plaza del Sol.
Dupa atâta înfruptare cu delicatese porcine și nu numai, am urnit mașina spre zona Soria. Prima oprire un orășel numit Siguenza.

Ca să ajungem la el, GPS-ul din dotare cu hărți mai vechi de 5 ani în memorie, ne-a scos de pe autostradă ca să ne bage pe un drum “de țară” atât de bun și spectaculos încât ne opream din 200 în 200 de metri ca să-l admirăm.
Cumva, drumul drept pe care mergeam a ajuns brusc pe buza unei foste albii de râu, spectaculoasă și periculoasă de traversat cu mașina în același timp.
On the way to Siguenza
Când am ajuns pe cealaltă buză a prăpastiei, ni s-a arătat în fața orașul Siguenza cu al lui castel frumos și maiestuos poziționat binențeles, în vârful dealului 🙂

Spaniolii se respectă, așa că la ora 14:00 au închis toate magazinele, catedrala, băncile și au tulit-o acasă ca să se bucure de cele 4 ore de siesta. Prin urmare noi eram singurii bezmetici din oras 🙂
Bird on the Cathedral

Încântați de frumusețea orașelului, străduțelor înguste sau a caselor portocalii, am urcat spre Castel. Căutând poarta de acces observăm că la intrarea lui era o tăblița pe care scria Parador și avea desenat un mare H. Hmmmm, să fie oare castelul transformat într-un hotel de 4 stele? Ei bine, da.
The Castel of Siguenza

The Castel of Siguenza
Intrăm înăuntru, cerem și primim permisiunea de a vizita curtea interioară, restaurantul, barul și sala mare de ceremonii. Odată cu vizita noastră observăm un tânăr cuplu care discută cu un domn slabut și grizonat despre organizarea nunții în această sală a cărei capacitate este de nici mai mult, nici mai puțin de 300 de persoane și care arată ca dintr-o poveste cu prințese și prinți calare pe armăsari albi.
Uauuuu! Probabil vor avea o nunta ca-n povești…la castel și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

Plecăm de la castel și din Siguenza pentru a ajunge în regiunea Castilla y Leon unde vom petrece următoarele 5 zile. Prima oprire: orasul Soria.

Ca mai toate orașele zonei centrale a Spaniei, Soria este așezat pe un deal, având un castel și multe catedrale impunătoare, străzi înguste, un râu care îl înconjoară și împrejurimi de mari încărcături istorice.
Rio Duero

Dobrestii in Siguenza

După ce am vizitat orașul, am mers către Numantia, un mic sătuc lângă care se pot vizita ruinele unui fost oraș roman situat pe vârful unui deal. Pășind pe fostele străzi ale istoricului oraș te cam trec fiorii.

Cina am luat-o într-un loc tare fain, cu mult spațiu verde, stânci de cățărat, leagăne pentru copii și mult aer curat, Casa del Guarda. Fiind o vacanță organizată la fața locului, ne-am apucat să căutăm un hotel unde să înnoptăm. Și am găsit unul foarte aproape de restaurant, numit Hotel Valonsadero situat chiar în Parcul Picturilor Rupestre cu același nume. Hotelul este FABULOS cu adevărat, datorită poziționării în mijlocul naturii (pe vârful unui deal, binențeles) și unde esti “îmbătat” cu miros de iarbă proaspătă și aer înmiresmat, urechile îți sunt gâdilate de cântecul păsărelelor și talangile vacilor care pasc în depărtare, iar ochii se bucură de peisajul de poveste.
DSC00249

A fost o zi lungă, dar extrem de frumoasă.
Mâine vom merge mai departe către Burgos și Leon.


Ziua 1 – Toledo

Published by pedro 17.04.2013 - 11:17 in blog,hobbies,Travelling

Toledo este un oraş foarte frumos, după cum veţi vedea din fotografii, situat la aproximativ 70 de Km (de autostradă) de Madrid care merită din plin să fie vizitat.

Toledo
Istoria oraşului Toledo este impresionantă, care începe chiar din Epoca Bronzului. Din 1986 Toledo a fost inclus în lista locurilor patrimoniului mondial UNESCO şi asta pentru că Muslumanii, Creştinii şi Evreii au învăţat şi chiar au reuşit să locuiască alături unii de alţii în acelaşi oraş. De asemenea, Toledo este cunoscut pentru numeroasele şi dureroasele persecuţii religioase ale Vizigoţilor.

DSC00170

Toledo mai este cunsocut şi ca oraşul de pe 7 dealuri, fiind totodată înconjurat de Rio Tajo, cel mai lung râu din peninsula iberică, peste 1000 Km.

Centrul istoric este de bătut cu piciorul pe nişte străzi atât de înguste încât şoferii sunt nevoiţi să-şi închidă oglinzile ca să nu agaţe turiştii. Condiţia ca să te bucuri de el, este să fii echipat cu încălţări comode 🙂 Catedrala este absolut impresionantă.

DSC00164

După ce am bătut în sus şi-n jos oraşul ne-am oprit la Taberna Sherry unde cu un meniu al zilei de 12.5 Euro am mâncat foarte bine amândoi. Meniul a constat într-o lasagna vegetală delicioasă, o porţie de mirositorul, dar gustosul bacalhau (cod), o îngheţaţă de pannacotta şi una clara con limone (bere îndoită cu suc de lămâie:)).

Dobrestii and Toledo

După un astfel de prânz delicios am ajuns în Plaza Zacadover de unde am luat trenul care ne-a dus într-un tur al oraşului de 45 de minute ca să-l vedem mai bine din exterior. A costat 5.10 EURO/persoană şi a meritat toţi banii. Într-adevăr a fost un mod foarte fain de a încheia excursia prin Toledo. Iar acum vă las cu câteva fotografii, făcute cu camera video. Don’t ask me more about this, please 🙂

DSC00178
DSC00179
DSC00187
DSC00190
DSC00205
DSC00219


  • December 2018
    M T W T F S S
    « Oct    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31  
  • Inspirat de mame - www.mamagazin.ro