Astazi ne punem in miscare (din nou). De data asta s-ar parea ca avem o calatorie lunga inainte, avand de strabatut mai bine de jumatate din insula Java + jumatate din Bali. Mai exact vom merge din JogyJakarta pana in Denpasar, cu un pit-stop peste noapte la vulcanul Bromo.
Ne trezim devreme de dimineata ca sa ne impachetam bagajele, imbucam repede breakfast-ul la Mercury Guest House si in jur de 8:30 vine Antok sa ne anunte ca a venit bus-ul si ar fi bine sa o luam din loc. Toata afacerea (transportul pana in Denpasar + o noapte cazare langa Bromo) ne-a costat 300K rupii de persoana, avand in vedere ca vom sta intr-o camera standard, adica cu hot shower 😀
Mergem la bus, care de fapt era un mini-bus de 8+1 locuri, ne asezam confortabil si asteptam al 4-lea pasager (cu o seara inainte aflasem ca vom fi 4). Chiar ne bucuram ca nu vom sta inghesuiti, apare si al patrulea (un chinez mutat in Canada) si o luam la drum. Spre surprinderea noastra bus-ul mai opreste la un moment dat si vedem 4 bulle (albi) apropiindu-se de el. Cu mare dezamagire ne dam seama ca bus-ul va fi plin ochi si speram ca macar vom avea buni parteneri de conversatie, lucru care s-a si intamplat. Pe scaunul liber din fata si pe locul dintre mine si Radu s-au asezat doi scotieni pe care ii intelegeam foarte greu din cauza accentului foarte puternic. Cu toate astea ne-am obisnuit rapid si am trecut de la engleza “basic” fara prea multe cuvinte, verbe si expresii (folosita in conversatiile cu bastinasii) la una ceva mai elevata, pe masura interocutorilor nostri. Ceilalti doi tipi din spate nu erau foarte vorbareti, asa ca i-am lasat in pace 😉
Despre drumul din prima zi nu sunt foarte multe de spus, decat ca e recomandabil sa stai cat mai in spate intr-un bus, ca sa nu vezi cum se conduce in Indonezia. Va spuneam intr-un post anterior ca traficul vazut de pe trotuar e nebunesc. Ei bine, asta nu-i nimic pana cand nu te urci intr-un bus cu un sofer localnic 😀 pe scurt: drumuri exceptionale pana sus la vulcan, de la 2 benzi pe sens pana la o banda jumate’ pe 2 sensuri, in continuare o pleiada de motorete, depasiri la limita imposibilului, injuraturi prin geam si multe altele greu de explicat pana cand nu le traiesti.
Intr-un final ajungem la prima destinatie, Bromo, unde era o bezna sa-ti bagi degetele in ochi si toata lumea incerca sa-ti vanda caciuli, fulare si sa-ti inchirieze un jeep pentru mini-excursia de a doua zi pana la buza vulcanului. Am mancat bine si ne-am culcat pentru ca trezirea a doua zi era la 3:30 am, ca sa prindem rasaritul deasupra vulcanului activ, pe un varf aflat la 2870
m (sper, nu mai stiu exact :D).
Ne trezim cu greu, mergem la jeep (negociat cu o seara inainte la 275K rupii pentru 3 persoane, in total 6-7 in fiecare masina) si da-i bice pana la view-point. Foarte multe jeep-uri (Toyota LandCruiser, dar un model ce seamana foarte mult cu Jeep Wrangler, nu le-am vazut in Europa!), drum asfaltat aproape peste tot, cu o singura exceptie (un platou de vreo 2 km), bezna cumplita si la ora 5 am ajuns sus la view-point. Puhoi de lume, multi localnici, greu de gasit un loc bun de poze, frig si vant (erau in jur de 5 grade), inghesuiala si caciuli de cumparat. Gasesc un loc prielnic, astept rasaritul, trag cateva zeci de cadre
(de care nu prea-s multumit 🙁 ) si deja se lumineaza. E absolut necesar de mentionat ca spectacolul rasaritului este absolut fabulos, mai ales ca ne dam seama incet incet unde naiba ne aflam. Mai exact cocotati in varful unui munte, langa care apare incet incet privelistea unui vulcan semi-activ, din care iese un fum alb si des, langa care se mai afla cateva cratere si urme clare de lava.
Dupa ce am jucat rolul maimutei si ne-am pozat cu o gramada de localnici (sa zicem ca nu erau asa de multi albi pe cat ne asteptam noi) am luat-o la picior spre jeep catre urmatoarea destinatie, craterul vulcanului din care iese fum, 
adica chiar Bromo.
Dupa vreo 20 de minute ne dam seama ca platoul de mai devreme (singura parte neasfaltata) e de fapt platoul pe care se afla acel vulcan, probabil un crater al unui vulcan muuult, mult mai batran. Opreste soferul si imediat apar vreo 10 bastinasi cu cai in jurul nostru, 
primim ceva cartonase cu cate un nume pe ele si ne dam seama ca tocmai ne alesesem calul cu care sa urcam pana sus pe crater. Alta negociere, 50K rupii pentru un drum cu calul, sus pe el si tropa-tropa pe platou. Doamna mea s-a convins ca nu-i plac caii foarte repede, dupa nici 5 minute de mers, asa ca i-a multumit stapanului si a scapat cu doar 20K rupii si un urcus zdravan pe jos.
Ajunsi “sus” realizam ca mai sunt si vreo cateva zeci (sau sute?) de trepte de urcat si pana la urma ajungem pe buza craterului unde ne loveste un miros puternic si innecacios de sulf. 
Facem repede cateva poze si o luam din loc pentru ca se facea tarziu, mirosul era destul de greu si deja ne era foame. Tropa tropa din nou pe cal, la coborare ceva mai greu ca trebuia sa stau bine infipt in suportii pentru picioare (nu stiu cum se numesc :D) si lasat pe spate, multumim calului si stapanului, apoi ne urcam in jepp si mergem inapoi la “hotel”. Abia cand am ajuns ne-am dat seama ca in seara in care am ajuns ne uitam in bezna catre o priveliste extraordinara, pe care o puteti devora in poza alaturata.
Dupa un breakfast rapid ne urcam in mini-bus, pana la locul de unde ne pescuieste bus-ul “mare”
spre Denpasar (Bali here we come). Ajungem pe la 10:30 si aflam ca abia la 11:30 ajunge bus-ul, asa ca pierdem timpul vreo 2 ore (ca noah … a ajuns pe la 12:30) si pornim spre Bali. Din nou drum lung, obositor si ajungem pana la urma la capatul insulei Java, unde ne urcam cu autobuzu’ pe feribot si trecem parleazul (nu inainte de a pune o poza cu o maimuta legata de o bara, pe care am gasit-o la pit-stop-ul pentru pranz).
Din pacate am mai stat vreo 2 ore in port (fara sa avem habar ce asteptam si de ce, ca au trecut vreo 2 feriboturi intre timp), dupa care trecem garla si ne punem pe drum. Ajungem in Denpasar dupa miezul noptii (asta si pentru ca s-a schimbat fusul cu o ora) si cautam transport catre destinatia dorita de noi, Ubud. Gasim un taximetrist dispus sa ne duca pentru 100K rupii si ajungem la Dewa Bungalows, un loc excelent, cu casute in curtea unei familii cu multi membri primitori si zambareti. Radu negociaza la 200K pe noapte si adormim bustean (era deja trecut de 1 am).
Later edit: am mai aranjat putin pozele ca erau cam varza 🙂