Obosiţi puţin de agitaţia oraşelor şi inspiraţi de parcul din Valladolid, ne-am pus pe căutat un loc de înnoptat mai aproape de natură. După ceva vreme de căutat l-am găsit, Centro de San Pelayo.
San Pelayo este un sătuc în care ajungi cam în 35 de minute de mers cu maşina din Valladolid, înconjurat de dealuri cultivate cu grâu sau acoperite cu panouri foto-voltaice, precum acesta.
San Pelayo mai are acum aproximativ 40 de locuitori, majoritatea peste 50 de ani. Casele sunttipic spaniole, adică cu uşa direct în trotuar şi o casă de 2 etaje care iese în evidenţă, chiar de la distanţă.
Ei bine acea casă de 2 etaje este chiar Centro de San Pelayo.
Am căutat linişte, natură şi relaxare, şi le-am găsit.
Casa, construită pe stilul spaniol, din blocuri de piatră, nefinisate nici pe interior, nici pe exterior are o uşă impunătoare. La un prim ciocănit la uşă, ne întâmpină o doamnă blondă, zâmbitoare şi care vorbeşte foarte repede într-un dialect puţin diferit de cele pe care le-am auzit până acum în Spania.
Cu acelaşi zâmbet pe faţă, ne arată camera unde vom sta şi stabilim că următoarele zile le vom petrece acolo, odihnindu-ne şi mâncând ceea ce chiar dânsa ne va pregăti.
Coborând la cină, avem surpriza să vedem focul din şemineu aprins şi o masă de 2 persoane aranjată foarte frumos, cu flori şi lumânări aprinse.
Este clar, doamna are o atenţie grozavă la detalii. Totul arată impecabil, iar micile detalii fac diferenţa. Primele semne ne conving că am făcut o alegere grozavă cu această locaţie. Ca şi hotelul Valonsadero, şi Centro de San Pelayo are cotaţia FABULOS pe Booking.com. Şi pe bună dreptate.
Pe drumul către San Pelayo, am trecut pe lângă un frumos castel. Aflăm de la Senora Assuncion că este dechis spre vizitare şi duminica, aşa că ne îndreptăm spre el. Castelul Torellobaton, pe care l-am poreclit “castelul Toblerone” arată impecabil, chiar dacă a fost construit în secolul XV. De asemenea, este unul dintre cele mai bine conservate castele din provincial Castilla y Leon.
Vizitându-l aflăm cu uimire că în el au fost filmate în anul 1961 scene din binecunoscutul film El Cid, a căror protagonisti au fost frumoasa Sophia Loren şi sprâncenatul Charlton Heston.
Restul zilei l-am petrecut la Hacienda, cum ne place să numim Centro de San Pelayo, în cântece de păsărele şi băzâit de albine. Au fost 2 zile în care ne-am încărcat bateriile înainte de ultima bucată a excursiei prin Spania.
Fericiţi şi odihniţi, mulţumim senorei Assuncion, ne îmbrăţişăm şi pornim la drum. Mai avem o singură oprire înainte de a decola din Madrid.