Ziua 5 – Valladolid

Valladolid are şi el farmecul lui. Însă recunosc, că nu la fel ca al frumoaselor oraşe deja vizitate, precum Toledo sau Leon.

Ce ne-a impresionat a fost Catedrala din Valladolid care este şi astăzi construită doar pe jumătate. Interiorul este cât se poate de simplu, tipic multor catedrale catolice, însă exteriorul te duce cu gândul la ceva deloc plăcut. De fapt, din considerente policitce şi religioase nu a mai apucat să fie vreodată terminată, deşi destinul iniţial era acela de a fi cea mai mare catdrală din întreaga Spanie.

Dându-i ocolul, am găsit statuia lui Miguel Cervantes şi un pasaj care ne-a amintit de Pasajul Victoria.

Aici, dragă Ina, am găsit un birt care îţi poartă numele. Aşa că nu l-am putut rata din turul fotografic.

Plaza Mayor ne-a plăcut de asemenea, drept pentru care am zăbăvit ceva vreme acolo uitându-ne cu admiraţie la valladolienii care au ieşit la plimbarea de sâmbătă după-amiaza.

Este foarte interesant exerciţiul de a observa oamenii. Nu puteam trece neobservate doamnele de peste 40-50 de ani care sunt atât de elegante şi îndrăzneţe de a purta haine viu colorate. Bravo lor că nu s-au lăsat închistate în acele tipare care spun că roşu este doar pentru puştoaice.

Totodată este foarte fain să observi familiile cu copii. Să vezi cum cei mici se tăvălesc pe jos prin toată piaţa, chiar dacă sunt îmbrăcaţi cu haine de “sărbătoare”, iar părinţii îi întreabă zâmbind ce fac.

Sau cum o domnişoară extrem de frumuşică şi elegantă a ieşit la plimbare avându-i la brat pe tatăl şi mama sa, la fel de elegantă şi marcantă.

Prânzul l-am luat într-o tavernă, binenţeles, numită Vino Tinto, unde iar am “călcat strâmb” printre preparatele porcine specifice locului şi a unui vin roşu excelent.

După aproape un ceas de observat oamenii care treceau prin piaţă, am plecat înspre parcul central. Acolo, ne-au întâmpinat aleile de nisip încadrate de o vegetaţie luxuriantă în care o mulţime de păsări cântătoare îşi repetau trilurile suave.

La un moment dat am auzit şi cântecul păunilor. Aşa că, mânaţi de curiozitate am ajuns în centrul parcului, unde mai bine de 10 păuni îşi fâlfâiau frumos penaj în faţa câtorva păuniţe, aparent inabordabile şi dezintersate de toată strădania masculilor.

Astfel am avut norocul de a fi martorii unui impresionant moment de rut susţinut de vreo 2 păuni. Amazing.

Cu ce plecăm din Valladolid? Cu gândul la natură, eleganţă şi relaxare.