Asadar iata-ne ajunsi la hotelul recomandat de Emil (un prieten de-al lui Radu) – Mercury Guest House Yogyakarta. Aici ne-am intalnit cu Antok, un localnic destul de amabil dar siret, care ne-a condus mai intai sa vedem camerele si abia apoi ne-a spus costul: 100K pentru o camera standard + ventilator si 150K o camera cu AC. Avand in vedere ca suntem 3 il intrebam de un extra-bed, acesta costand 35K in prima varianta si 50K pentru camera cu AC. Avand in vedere ca AC-ul nu face prea bine daca e utilizat noaptea, am mers pe varianta 1 (buna alegere!) dar nu am reusit sa scadem pretul sub 135K sub nicio forma. <Paranteza: strada pe care se afla acest hotel mai are cel putin inca 20 si sunt sigur ca se gasesc si mai ieftine, insa noi n-am prea avut chef sa mai cautam, asa ca a ramas sa stam toti 3 cu mai putin de 10 EUR/noapte π >
Toate bune si frumoase, lasam bagajele si mergem la Antok sa vedem ce ne ofera pentru urmatoarele 2 zile. Noi aveam in target 3 locatii: Prambanan, Borobudur si vulcanul Merapi, adica un templu hindus, unul budist si un vulcan activ, toate pe o raza mai mica de 100 km in jurul orasului Yogyakarta. Aici a inceput o negociere in care noi tot ceream pret mai mic si el nu ne dadea. Pana la urma i-am spus ca mergem sa ne plimbam prin oras, ne mai gandim si unii si altii si vorbim mai pe seara.
Zis si facut, iesim in strada principala si la 50m ne racoleaza un localnic (vazandu-ne cu o harta a orasului in mana) si ne intreaba daca totul e ok si daca ne poate ajuta. Dupa cateva indicatii despre ce sa vedem si pe unde sa o luam, ne dam seama ca tipul lucra la o agentie de turism si chiar ne-a facut o oferta mai buna decat a tipului de la hotel. Luam cartea de vizita (buna pentru negocierea ulterioara cu Antok) si mergem mai departe. Cand ne oprim sa luam o sticla cu apa (3000 de rupii) ne mai racoleaza un tip, care tot asta cam urmarea, insa a trebuit sa se multumeasca doar cu gasirea a 2 troscolete care sa ne duca pana la nu stiu ce art centre din oras. A negociat pentru noi un pret de 4000 de rupii pentru fiecare troscoleta (deci 1.3 RON!!) si cei 2 tipi care ne-au dus au pedalat serios vreo 20 de minute. Avand in vedere cat de transpirati au ajuns le-am lasat cate 5000 pentru ca era chiar pacat de munca lor.
Faimosul art centre era de fapt o cosmelie in care erau cateva sute de tablouri pictate pe matase si sofran, unele foarte frumoase trebuie sa recunosc. Am vazut acolo cam toti pasagerii albi care fusesera cu noi in avion, deci era o destinatie clara, in ciuda incercarilor noastre de a-i convinge ca nu suntem extrem de pasionati de arta π Tehnica folosita e foarte interesanta – Batik – operele fiind absolut impresionante la o privire mai atenta. Fiind la inceputul calatoriei nu ne-am putut abtine si am luat 2 “tablouri” destul de mari la 300K, adica ceva mai mult de 20 de euro. Daca as merge acum probabil le-as lua cu maxim 200K π
Avand in vedere ca a inceput sa ploua, ne intoarcem la hotel, cautam iar 2 troscolete insa neavand un localnic sa negocieze pentru noi, reusim sa luam una singura (pentru 3 persoane cand ea e pentru 2 indonezieni, adica mici) cu 15K. Incepe “Schumacher” sa-i dea bice (asa i-am zis “soferului” pentru ca era super vitezoman) si ajungem destul de repede inapoi la hotel, nu fara a trece razant pe langa vreo 2 masini si 3 motorete π
Reluand discutiile cu Antok si ajutati de pretul mai bun primit de la tipul de pe strada, batem palma pentru un pret de 400K (aprox 28 de euro) care include o masina “noua” cu AC, sofer + ghid pentru o excursie la toate cele 3 de mai sus + bonus o vizita la ceva silver handy-craft shop, toate insumand cam 11 ore π
Deal-ul numarul doi este o excursie ce o vom porni sambata dimineata, care include drumul pana la muntele Bromo, cazare langa crater + drum pana pe insula Bali (autocar + ferry-boat) la un pret de 300K / persoana (atentie – cazare inclusa!). Pentru 21 de euro am zis ca merita un drum total de vreo 15 ore + o noapte de cazare, asa ca am dat avans si am mers in camera.
Cam asta a fost prima zi din Indonezia. Acum am impresia ca n-am reusit sa descriu sentimentul care ma cuprinde cand sunt aici. Pe de o parte e o teama de ce s-ar putea intampla daca nu suntem atenti (sa zicem ca e o democratie permisiva in care politia nu prea se face vazuta), pe de alta parte e un soi de empatie fata de oamenii de aici, o compatimire a indonezienilor si o mare bucurie ca avem ocazia sa vedem aceste locuri minunate. Pe de o parte ma bucur ca sunt roman cand vad in ce conditii se traieste aici vs Romania, pe de alta parte ma intristez cand imi amintesc de rautatea, dusmania si invidia care caracterizeaza poporul nostru – comparativ cu oamenii de aici, care au puterea sa zambeasca si atunci cand viata lor nu este cea mai placuta si “roz”.
Noapte buna Indonezia, dupa-masa placuta Romania!
P.S. Nu inteleg cum e posibil ca aceasta tara saraca sa fie drumuri impecabile pana aproape de varful muntelui si la noi sunt carpite si in orase. Ba inteleg … la noi se fura pe rupte si aici se munceste pe rupte.
Later edit: cateva poze si aici π