Iata-ne in ziua a doua din Singapore (21.04.2009), petrecuta o buna parte dormind (ne-am trezit la 12 :D). Avand in vedere ca aveam planuri marete pentru azi, am zis ca macar o parte din ele sa le punem in aplicare. Zis si facut, iata-ne in locul numit “Little India”, o mica zona din Singapore.
Ne-a lovit de la inceput un aer diferit fata de strictetea din Singapore, cu mirosuri similare cu cele din spate de la Obor, acre si iuti in acelasi timp, care combinate cu caldura iti muta nasul la propriu. Ne-am acomodat repede (cam in 3 ore, dupa ce am plecat de acolo :D) si i-am dat bice inainte. Multe masini, multe tarabe, inghesuite rau, oameni care misuna (fara motociclete!) si tot felul de chestii de vanzare. Ne-au atras atentia ghirlandele viu colorate, impreuna cu un indian care incerca sa explice altor turisti semnificatia lor si mai apoi un templu hindus destul de ciudat.
Continuam pe prima strada si nimerim in cel mai renumit magazin de saree (am aflat ulterior) din Singapore. Am uitat sa va spun ca asta era si principalul motiv al drumului nostru in Little India. Le-am zis celor 2 doamne ca vrem sa cumparam un saree si ne-au dus la etaj unde aveau cateva mii de modele (o imensitate de magazin). Am ramas masca si Doamna s-a fixat chiar pe primul pe care i l-au deschis prima data (printre cele mai scumpe, evident). Dupa ce am mai vazut cateva modele a inceput discutia legata de pret. To make the lonk story (peste o ora) short, am “scos” saree-ul la 220 dolari singaporezi (~115 EUR), pornind de la un pret al materialului de 239 + manopera 75 etc. etc. Toata lumea e multumita si mergem la plimbare prin zona 😉
In continuare ne-am izbit de peisaje total contrastante cu restul orasului Singapore, noi crezand ca duc mai repede la India (ca doar se numeste Little India, nu? :P).
Avand in vedere ca se apropie seara, urmam sfatul lui Radu si continuam ziua indiana mergand la restaurantul Annalakshmi, un restaurant indian diferit de orice alt restaurant, cu orice specific, in care am fost vreodata. Primul lucru pe care il observi este ca nu exista preturi in meniu. Asta dupa politetea incredibila a ospatarului care la fiecare 3 cuvinte rostea “no problem sir”. Stiind de la Radu despre ce e vorba, ne-am lasat purtat de recomandarile chelnerului si am avut parte de o experienta gastronomica extraordinara. Eu total nepicanta (un adevarat challenge pentru ospatar!), nevasta ce i-a facut cu ochiul. N-o sa va obosesc cu detalii despre ce am mancat acum, poate intr-un alt post. Si ca sa nu uit, diferenta majora despre care va povesteam mai devreme e ca la final am fost rugati sa platim (daca vrem!) cat dorim noi, conceptul lor fiind ceva de genul “eat as you like, pay as you want”. Am platit cat ne-au lasat inimile de romani zgarciobi si am multumit atat lor cat si celui de sus ca am mancat bine si ca suntem printre fericitii care au experimentat asa ceva! Doamne Ajuta! 🙂
Seara ne-am intalnit cu Radu si amicii lui din Laughig Club Singapore chiar in centrul “de poze” al orasului stat. Am petrecut cateva ore nemaipomenite in compania “nasului rosu”, obiectul principal in jurul caruia s-a construit acest “club” 🙂 Mai exact am incercat sa facem trecatorii sa rada, mai ales unii dintre noi care incercam sa devenim membri detasati ai clubului. A fost o seara cu foarte mult ras, atat pentru noi cat si pentru trecatori, impreuna cu mai multe poze de seara cu turnurile din Singapore (promit un later edit la toate posturile pentru adaugarea pozelor).
Inchei prin a spune ca am ramas fascinat de acest oras/stat in care democratia este si nu este, in care nivelul de respect intre oameni este extrem de ridicat, in care nu-ti este frica sa mergi seara pe niciunde, in care lumea se vede ca munceste asa cum trebuie, in care nu se da spaga, in care nu exista cocalari si pitzipoance, in care nu auzi manele absolut deloc (asta mai imi trebuia, sa le aud si aici, ca eram aproape de sinucidere :D), in care lumea e relaxata, in care se face armata obligatorie si au aprox 1.5 milioane (din totalul de aproape 5) gata sa tina o arma in mana si sa lupte pentru patrie. Si mai sunt multe de spus, dar mai degraba va invit sa vizitati singuri Singapore. Merita toti banii drumului. Garantat!
Later edit: si aici erau pozele cam aiurite, asa ca le-am mai aranjat putin 😉
