In ziua urmatoare dupa Zoo Singapore am luat avionul spre Indonezia. Fara niciun fel de asteptari, fara pretentii, deschisi la minte si cu zambetul pe buze. Am inceput bine, adica am plecat cu o ora intarziere din Singapore. Cand am intrebat ce s-a intamplat, nimeni n-a stiut sa ne zica care a fost motivul intarzierii 🙂
Am zburat cu Air Asia, una dintre companiile low-cost din zona si singura care face legatura intre Europa si Asia printr-un zbor Londra – Kuala Lumpur. Zborul a fost ok, a durat aproximativ 2 ore, dupa care am aterizat in Yogyakarta, o zona speciala a insulei Java (atentie, o parte din informatiile de pe Wikipedia sunt oarecum vechi in cazul in care vreti sa le luati ca referinta pentru o calatorie aici). Ne-a lovit o lejeritate in contrast total cu strictetea din Singapore (unde ne-au intrebat cu ce ne intoarcem din Indonezia!). Mai exact am mers pe jos de la avion la sosiri, acolo ne-a pescuit un nene indonezian (vames probabil) pe noi si pe inca vreo 7-8 albi care ieseau din peisajul coloristic si ne-a indrumat spre ghiseul de vize.
Romanii (precum toata Europa cred) au nevoie de viza pentru intrare, insa aceasta se obtine “on arrival” si costa 10 USD pentru 7 zile si 25 USD pentru 30 de zile. Daca intentionati sa mergeti in Asia, luati-va cu voi USD, nu Euro, rata de conversie e mult mai buna si unele preturi sunt direct in USD. Noi n-am avut USD asa ca am platit cate 22 de euro (yeah, I know :D) si ne-am vazut de drum. Banda de colectare a bagajelor are cam 5m (fara exagerare), dupa care acestea sunt pescuite de niste indivizi ce lucreaza la aeroport si sunt puse jos. Sunt la discretie pentru oricine, insa n-am avut probleme, le-am recuperat intregi.
Avand in vedere ca aveam euro si rata de schimb era proasta am optat pentru extragerea de cash de la bancomat. Am cautat cam 10 minute dupa un bancomat si pana la urma am gasit vreo 5 unul langa altul, undeva la capatul din stanga al aeroportului. Ne-am calculat sa scoatem cam 5.000.000 de rupii (IDR) pentru cele 9 zile, adica aproximativ 350 de euro (pentru 2 persoane, evident :-D). N-am putut scoate decat maxim cate 2.5 mil (bancnota maxima e de 100.000), asa ca am procopsit ING-ul cu ceva comisioane. Pentru clarificare 1 Euro = 14.200 ISD, 1 RON = 3300 IDR
Ok, vrem sa ajungem spre un hotel, intrebam cat e un taxi, primul pret 70K, apoi 50K , negociem pana la urma cu 40K (adica putin sub 3 euro).
<Aici fac o paranteza pentru ca vreau sa subliniez ca _absolut totul se negociaza in Indonezia_ si daca esti alb preturile pornesc de la triplu fata de pretul normal. O gresala e sa convertesti in euro sau USD, sumele rezultate fiind extrem de mici. Cu toate astea nivelul de preturi de aici e printre cele mai scazute din lume si ai un sentiment ciudat cand iti dai seama ca platesti de 3 ori mai mult pe ceva. Daca stau totusi sa compar cu cele 49 de GBP cat am platit 2 persoane pe 2 bilete de tren dus intors intre Londra si Colchester … ma dau batut de la negocierile aspre :-D>
Socul a fost destul de mare dupa ce am plecat de la aeroport: extrem de multe motorete, ocupa mai bine de o banda din cele 2 ale drumului, se circula total haotic, soferii trebuie sa fie foarte atenti la tot ce misca: pietoni, motorete, trishaw (biciclete cu 3 roti, din care 2 in fata, pentru transport de pasageri), alte masini, etc. E greu de explicat cum (nu) se respecta benzile, cum se incadreaza cei cu troscoletele mentionate mai sus, sau cat de aproape circula motoretele unele de altele. 
Pe langa asta peisajul urban e destul de saracacios, cu case mici si destul de murdare, oameni multi, insa extrem de amabili si zambitori. Stau si ma gandesc ca un salariu lunar pentru un om normal este de 700.000 IDR (aprox 50 de euro) si tot au puterea sa zambeasca si sa fie foarte binevoitori, mai ales cu turistii.
Aici as vrea sa fac legatura cu titlul postului si as vrea sa subliniez ca Indonezia poate fi considerata o Romanie a Asiei doar prin comparatia nivelului de dezvoltare cu cel din Singapore de exemplu. In continuare aici nu exista cocalari, jeep-uri albe din care se coboara “domni” purtand pantofi albi,
sunt chiar putine masini mari, majoritatea fiind van-uri pentru transportul turistilor, sau masini normale dar vechi, pentru uz “personal” (a se citi “in scopul micului biznis de familie”). Tot prin comparatie apare o diferenta covarsitoare in comportamentul oamenilor, diferenta care e greu de exprimat in cuvinte pana cand nu te afli aici.
Intr-un tarziu am ajuns la hotel si ma voi opri aici pentru ca postul este foarte lung insa prima noastra zi in Indonezia nu s-a terminat. Aventurile abia acum incep 😉
Seara buna si sa ne vedem sanatosi!
Later edit: am pus cateva poze, cam subtire aici ca nu stiam cat de periculoasa e fotografierea pe strada 😀