Simplitate

Ușor, ușor mă reapuc de scris. Binențeles că pe 16 martie am scris cu gândul să fiu consecventă, perseverentă etc. și să nu treacă o zi fără măcar o oră petrecută în fața calculatorului pentru a scrie.
Doar că 16 a picat într-o zi de luni și ca orice fost student sârguincios, zvâcul a dispărut a doua zi, pe 17 martie. Sigur că de vină e caca-maca-ul_aka_virusache care umblă brambura prin toată lumea, mai ales acum în Brazilia 🙂

Da, de unde? Nu am scris zilnic pentru că nu am putut. Ba copii, ba mâncare, ba plimbare, ba o pleiadă de alte motive. Dar mai important decât atât este că acum 2 zile am decis să fac lucrurile cu mai multă ușurință, fără să mă mai presez așa cum o pățesc semințele de floarea-soarelui în drumul lor de transformare în ulei.

De azi avem o noua temă. Este si responsive și de vede foarte bine de pe mobil.
Totul a fost posibil numai și numai mulțumită dragului soț Pedro. Doamne, câte știe să facă cu aceleași 31 de litere pe care le tot înșirui și eu aici. Numai că el nu folosește diacriticele și cu cele 26 de semne rămase face magii. Le așează la modul ăsta “<footer id=”colophon” class=”site-footer”&gt” și iese grozăvia asta faină.

Simplitate este cuvântul care ne descrie viața din ultimul an. Asta am vrut și pentru site.

Vouă cum vă place noua noastră simplitate?

PS: Am reușit să îmi activez și adresa de e-mail eugenia(@)dobrestii(punct).ro pe care am folosit-o ultima dată…acum 10 ani. A meritat un screenshot de pus la arhivă făcut de Pedro, rămas preplex de uimire. Dar gata, de azi îmi puteți scrie aici ce vreți voi, iar eu vă voi răspunde. Alegeți voi subiectul.

03 comments on “Simplitate

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *