Dupa un nou mic dejun copios, mi-am luat ramas bun de la frumosul Leon si am pornit spre Astorga.
Ca sa pot ajunge in timp util la Santiago de Compostela am hotarat sa iau autobuzul pe bucata zonei industriale pana la Hospital de Orbigo.
De acolo am pornit-o la picior catre Astorga, pe o vreme ciudatica, cu mult vant la inceput care insa s-a potolit repejor.
Ma intai am trecut printr-un orasel care se pregatea de petrecerea medievala de la sfarsitul saptamanii.
Apoi ne-am oprit putin la o ferma ca sa mangai vacutele si sa-mi aduc aminte de parintii mei dragi si iubiti, care au la Valea-Dacilor o hacienda de toata frumusetea.
Iar apoi, Maurizio a descoperit-o pe Amy Macdonald, asa ca am inceput amandoi sa dansam. Fiecare cu castile in ureche topaiam cu tot cu rucsacii in spate ca niste ciudati.
Nu stiu ce parere au avut ceilalti pelerini despre asta, insa noi ne-am bucurat foarte tare.
O alta grozavie a zilei de azi a reprezentat-o grozavia de ciocolata cu 99% cacao pe care o cumparasem din Leon.
Nu stiu daca voua va place, insa eu innebunesc dupa savoarea pe care mi-o lasa in gura o bucatica de ciocolata fina in timp ce se topeste incetisor. Delir, cum bine ar zice un bun prieten 😉
M-am bucurat totodata de un cer grozav, de miros de pini si brazi, de un lan de grau cat mine de inalt si de nori in forma de inima.
Tot azi l-am intalnit pe David, un hipiot care traieste pe Camino de 4,5 ani si invita toti pelerinii sa ia ce isi doresc de pe taraba lui, gratuit si cu cea mai mare sinceritate.
Cand am ajuns langa taraba imi era putina foame, asa ca am luat o para. Recunosc ca am balosit si la mancarea de naut pe care si-o prepara la o soba improvizata, dar nu am indraznit.
David e nascut in Barcelona, dar a calatorit mult. Totodata a decis sa traiasca o viata simpla, dupa cum o numeste, pe minunatul Camino.
La plecare, ne imbratiseaza si ne ureaza Buen Camino.
Aproape de Astorga vedem un rau, asa ca ne rasfatam si picioarele in apa rece si vindecatoare.
Insa ziua nu s-a terminat aici, asa ca va urma…
