mamă care alăptează

2 maratoane într-o săptămână

Săptămâna 1-7 octombrie 2013 va rămâne de referință în viața mea. Și asta pentru că am alergat în mod continuu pentru 2 maratoane.

Primul maraton a început marți 1 octombrie 2013 pe cea mai cumplită vreme posibilă, sub numele “Alăptarea, oriunde naturală!” și se va încheia luni 7 octombrie 2013.
mamă care alăptează

“Alăptarea, oriunde naturală!” este o expoziție fotografică care are principalul scop de a aduce alăptarea în locuri publice sub privirile cât mai multor oameni, dar mai ales copii. Acum fotografiile sunt expuse în cadrul Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Sala de Sticlă între orele 09:00-17:00.

Alăptarea este un act natural prin care orice bebeluș își primește hrana atunci când îi este foame. Însă de generații și generații, oamenii au uitat acest lucru, iar tot mai mulți copii nici nu mai știu cum arată o mamă care alăptează la sân bebelușul. De multe ori mi s-a întâmplat să aud copii care treceau pe lângă mine în timp ce alăptam că își întrebau părinții grăbiți și care nici nu mă observaseră: “Ce face doamna acolo?” și mă întristam grozav.

Avem nevoie să redescoperim naturalețea alăptării. Sunt convinsă că atunci când copiii noștri, indiferent de vârstă vor vedea tot mai multe mame care alăptează (și asta o pot face cel mai bine în locuri precum parcurile, magazinele, mijloacele de transport în comun, etc) vor considera, atunci când vor deveni ei înșiși părinți, alăptarea un act firesc prin care orice bebeluș are dreptul sș fie hrănit nestingherit de privirile celor din jur. Astfel vor avea mult mai multe șanse să opteze pentru alăptare decât pentru lapte praf, iar asta aduce un miliard de beneficii tuturor, inclusiv societății în sine.

Împreună cu alte 3 mame antrepenor și pasionate de ceea ce fac și de subiectul alăptare am reușit să ne mobilizăm și în mai puțin de 2 săptămâni să avem fotografiile celor 12 mame care au acceptat imediat provocarea de a fotografia prin București în timp ce-și alăptează copiii.
Întregul eveniment a fost organizat de mame, împreună cu alte mame, pentru cât mai multe mame! Vă mulțumim tuturor!

Acum am să vă spun câteva cuvinte despre fiecare dintre noi, ca să ne cunoașteți mai bine:
Drd. Mihaela Niţă este mama a unui băiat alături de care a descoperit nevoia intregrării în munca de medic pediatru a consilierii în alăptare și a importanței relației mamă-bebeluș prin intermediul maternologiei.

Alexandra Dincă este mamă a 2 copii și fotograf. A colaborat cu Unicef și asociații non-guvernamentale pentru a promova nașterea naturală și alăptarea, iar în prezent lucrează la un proiect documentar despre nașteri în România.

Oana Lamba este mamă a 2 copii care a renunțat la cariera în corporație pentru a se dedica florilor devenind astfel o mamă antreprenor și floral designer în cadrul Olla Floral Art.

Eugenia Dobrescu, și eu mamă a 2 copii care mi-au schimbat viața dintr-o corporație pe cea de Managing Mother în 2 proiecte de antreprenoriat conduse de pasiune, www.mamagazin.ro și www.diversificare.ro.

Pentru cel de-al doilea maraton, care este cu ștafeta de data aceasta, voi lua startul duminică 06 octombrie 2013  la ora 08:50 în cadrul “Maratonul Internaţional al Bucureştiului” alături de 3 colegi din Trend Consult curajoși să mi se alăture 🙂

MIB 2013

Este prima competiție de alergare la care particip și am mari emoții. Antrenamentele au fost intense în ultima lună, dar emoțiile tot sunt. Voi face în așa fel încât să fie constructive, mai ales că voi avea alături în echipă și la celelalte probe mulți oameni dragi pasionați de alergare!

Poate vă întrebați totusi de ce am desris aceste 2 proiecte ca fiind maratoane.
Pentru că atât alăptarea, cât și alergarea:
– sunt naturale,
– sunt niște activități mai degrabă grele decât ușoare – mai ales la început
– necesită antrenament și perseverență
ca să obții medalia de finisher care este mult mai importantă decât cea de first.

Despre aceste 2 maratoane v-am mai pregătit suprize, așa că stați aproape.

Acum mă pregătesc să ajung la expoziție, la Muzeul Satului. Haideți și voi, ca să discutăm despre alăptare și să mă încurajați pentru maratonul de mâine 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *