Time-out de la meseria de părinte

Published by Eugenia 07.03.2012 - 23:52 in blog,life

Trecem printr-o perioadă cel puțin provocatoare în plan familial. Oboseală cât cuprinde, slalom printre trăiri, pretenții, nevoi, dorințe, suferințe, plânsete, zâmbete, alergături, zăpadă și multe altele.

Uneori le facem față, alteori nu. Uneori le fac față eu, uneori Don Pedro, alteori niciunul dintre noi. Ce iese? Iureș. Ăsta e cuvântul care descrie momentul, iureș.

 

Acum câteva zile vorbeam la telefon cu o prietenă care mă întreba ce mai facem. Îi povestesc pe scurt câteva dintre activitățile care ne ridică cotele răbdării la maxim și apoi îi spun că Don Pedro a plecat în “delegație” pentru câteva zile. Îi simt zâmbetul și o aud: “Îmi place de voi. Sunteți d-ăia care vă luați time-out-uri atunci când nu mai puteți!”

 

Da, noi ne luăm pauze atunci când nu mai putem. Credem în puterea de vindecare și de calmare departe de ceilalți, de situațiile neplăcute care ne încordează. Ne încurajăm astfel de porniri și vedem că aceste mici escapade dau rezultate pe termen lung. După o pauză de câteva zile sau uneori doar ore, ne reîntoarcem într-o altă stare de spirit, mai calmă, mai înțeleaptă, mai îngăduitoare.

 

Acum e rândul lui Don Pedro, dar știu că va veni și rândul meu la un momentdat. Și cu toată dragostea pe care le-o purtăm copiilor noștri, ne dorim și avem nevoie de pauze.

 

Ce înseamnă pauze? Evadări de câteva zile/ore într-un alt mediu, cu alți oameni în jur, cu alte preocupări decât cele obișnuite.

Cum rămâne cu dorul și atribuțiile de părinte responsabil? Dorul există, de ambele părți, așa că încercăm să-l estompăm prin întâlniri virtuale, iar atribuțiile părintești sunt transferate în totalitate celui rămas acasă cu copiii.

Este corect să ne lăsăm jucăriile și să plecăm? Da, din punctul nostru de vedere este corect și binevenit. Atunci când am ales să avem singuri grijă de copii, ne-am asumat și aceste momente în care suntem foarte aproape de a claca în fața a tot ce se întâmplă. Observând că terapia oferită unul altuia nu mai funcționează de la un punct încolo, am decis că avem nevoie de pauze de la tot și toate. Fiind o decizie unanim acceptată, da, este corect.

Cum se descurcă cel rămas acasă? Cu greu, mai ales acum că avem în preajmă 2 jumătăți de metru mișcătoare. De când sunt 2, ajutoarele sunt indispensabile. Așa că din când în când apelăm la ele și vin de urgență 🙂 Totuși, cu toate ajutoarele din lume, MAMA e tot una, TATA e tot unul și de neînlocuit niciunul (ce rimă drăguță mi-a ieșit) :). Prin urmare, brațele încep să capete putere ca să plimbe 2 copii odată, minte acceptă 2 urlete în același timp, noaptea se împarte la 2, rugăciunile ca trezirile să fie alternative, nu concomitent se intensifică.

Cât timp durează? Cât e necesar și cât se poate, în același timp. Învățăm să ne reîncărcăm bateriile într-un timp record pentru că acasă se plânge de dor și se suspină în somn numele celui “dispărut în misiune”. E totul o chestiune de exercițiu, de anduranță, de acceptare.

Cât de des se întâmplă? Mai rar decât am avea nevoie și suficient de des cât să ne fie bine. 🙂

 

Ce facem când plecăm? În primul rând dormim până la ore cu care acasă nu mai avem șanse să ne mai întâlnim, de genul 10:00-11:00. Apoi ne vedem și cu oameni care nu au copii și cu care putem discuta și despre alte lucruri care nu implică copii. Ieșim la bere, ne plimbăm pe unde vrem, citim mai mult decât 2 pagini pe seară, mâncăm cartofi prăjiți și alte chestii greu accesibile acasă și ne simțim bine făcând și altceva.

Pentru noi asta este soluția cea mai eficientă atunci când ajungem pe marginea hăului și în mijlocul vârtejului. Dragi părinți, voi ce faceți atunci când nu mai puteți nici fizic și nici psihic?


9 Comments

RSS feed for comments on this post | TrackBack URL

  1. Comment by Lixa
    08.03.2012 - 01:47

    Si la noi prind bine time-out-urile astea. A fost mai greu pana am invatat sa ne “rupem” de acasa, pentru toti. Dar perioada de incarcat bateriile este excelenta! 🙂

  2. Comment by Eugenia
    08.03.2012 - 16:12

    @Lixa: O dată și a fost suficient, nu? Și viața ailaltă, de dinainte e frumoasă, zău! 🙂 Frumos v-ati mai tuns în ultima pauză!

  3. Comment by Lixa
    09.03.2012 - 00:21

    @Eugenia, nu ne-a iesit chiar din prima, a trebuit ca cel care ia pauza sa gaseasca ceva ‘meaningful’ de facut. Ne-a fost greu sa ne gasim un rost intr-o stare prea multa liniste 🙂

  4. Comment by Eugenia
    09.03.2012 - 01:07

    @Lixa: Da, ai mare dreptate. prima oară gândul îți e tot acasă, dar după aceea… te obișnuiești cu ideea că cel rămas in-charge se descurcă. Sau cel puțin speri că așa va fi. 🙂

  5. Comment by Diana
    09.03.2012 - 09:16

    Cat de cunoscut imi pare ce spuneti voi aici 🙂 Eu ma simteam vinovata si daca mergeam putin cu vreo treaba si ma mai rataceam in magazine…ca sa estompez sentimentul de vina, ii luam si celul mic cate o jucarioara, un ciorapel, ceva acolo. Tin minte ca la un moment dat cand cel mic avea vreo 4 luni n-am mai putut, mi-am sunat o prietena si aproape am implorat-o sa iesim la un ceai, oriunde, cu conditia sa nu mai vorbim absolut nimic despre copii. Apoi intr-o zi am dat o fuga pana la Cluj pt. o problema medicala si mi-am intalnit bunele prietene…a fost atat de bine in ziua aia, mi-am dat seama ca nu mai plecasem din oras de foooarte multa vreme…de atunci imi tot propun sa repet experienta, dar cum iarna a fost grea, omatul mare… 🙂

  6. Comment by Eugenia
    13.03.2012 - 17:33

    @Diana: Nu te descuraja, mai ales acum că vine primăvara. Cum zice și Raluca, există un paradox căruia e musai să-i facem față ca părinte: atașament – detașare.

  7. Eugenia, in primul rand iti dai seama din start cat de in asentimentul meu este ceea ce scrii tu aici. In al doilea, il pot confirma prin practica familiei mele: cu cat am zilelele mele de detasare si de munca intensa in singuratate cu atat mai cu drag ma intorc iar la familie, cu bateriile incarcate.

    Va imbratisez cu drag,
    Raluca

  8. Comment by Eugenia
    25.03.2012 - 23:35

    @Raluca: E un paradox, dar așa e, depărtarea poate face viața mai frumoasă.
    Să știi că “muncim” la temele pe care ni le-ai dat. Deocamdată lucrurile sunt în direcția bună, așa că mulțumim multtt Raluca 😉

    Cu mare drag îți trimitem multe îmbrățișări,
    Dobreștii

  9. Eugenia, va trimit si eu razele frumoase de soare de aici! E primavaraaaaa. Salutari multe, Ralu


Leave a comment

  • March 2012
    M T W T F S S
    « Feb   Aug »
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  
  • Inspirat de mame - www.mamagazin.ro