E sâmbătă seară și totuși nu orice sâmbătă. E sâmbăta de dinaintea primului semi-maraton la care m-am înscris la mai putin de 2 ore de la deschiderea înscrierilor: Gerarul
Cu câteva săptămâni în urmă când credeam că la primii 18 km alergați ceea ce am simțit a fost doar o ieșire din zona de comfort, s-a întâmplat altceva. Medical vorbind s-a declanșat sindromul de bandeleta iliotibiala. Practic vorbind, atunci când alerg, fără niciun fel de avertiment sau durere, genunchiul stâng nu mai are putere creând o senzație de slăbiciune.
Mă uit afară și văd multă zăpadă, viscol și mă gândesc că de dimineață ar fi trebui să fi fost la start. Însă nu voi fi și nu din cauza viscolului, ci din cauza unui “premiu”, o cădere.
Însă nu motivul este important ci mai degrabă mesajul subliminal trimis, primit și pe cale să fie acceptat.
Având alături un antrenor de excepție, mulțumesc Paul, care nu lasă astfel de slăbiciuni să treacă așa, pur și simplu, am schimbat tactica de antrenament, incluzând chiar și repausul în schemă.
Dar, cu siguranță, cea mai de puternică decizie luată împreună cu Paul a fost aceea de a observa și analiza drumul per ansamblu pe care am apucat-o de prin septembrie de când alerg și de a decide împreună să nu alerg mâine la Gerar.
Odată cu această decizie am avut ocazia să simt ceva cu totul nou, un sentiment căruia nu i-am găsit un nume.
Mi s-a părut ciudat și încă mi se mai pare faptul că deși mă antrenez conștiincios, știu că am aptitudinea de a alerga, îmi doresc să alerg, totuși nu pot să o fac așa cum îmi doresc.
Și aici vine partea cea mai dificilă, aceea de a accepta acest nou sentiment, de a învăța din el, de a-l primi întru totul, doar ca să alerg de fapt mai departe.
Câștigarea unei căderi este ca și câștigarea unei competiții sau poate chiar mai importantă. În astfel de momente gândesc mai mult, simt mai mult, fac calcule peste calcule, toate pentru a merge de fapt mai departe împăcată cu sinele însuși, cu acea parte valoroasă din interiorul meu, dar pe care nu o las să strălucească.
Așa că mulțumesc celui care mi-a dat această cădere și celor care m-au ajutat să o văd ca pe un adevărat premiu.
Iar vouă, tuturor celor care veți alerga mâine la Gerar, vă doresc să vă bucurați și să primiți ceea ce vi se oferă, pentru că totul este bine orânduit și nimic nu e la întâmplare.
