Dobrestii

Este deosebita si complexa in acelasi timp si categoric greu de desris in cuvinte.

Prima destinatie din Bali in care am ajuns a fost Ubud, centrul cultural al insulei. Pt ca am ajuns destul de tarziu la hotel, ziua de 27.04.2009 am inceput-o putin mai tarziu. Activitatea principala a zilei: explorarea zonei cu motorbike-uri. Initial eu am ripostat pentru ca am fost cu adevarat ingrozita de cum se circula pin Indonezia. Dar fiind in minoritate, am acceptat 🙂

Dupa cateva sute de metri cu minunatia miscatoare, dragul meu sot mi-a dovedit ca nu degeaba are permis categoria A 🙂 Se descurca foarte bine si sunt mandra de el 🙂 🙂

Prima oprire trebuia sa fie Tirta Empul (Water Temple), un loc superb situat la aproximativ 20 km de Ubud. Pe drum insa, am zarit o livada cu niste pomisori care aveau in varful crengilor niste chestii mici zi verzi, pe alocuri portocalii. Cand Radu-curajosul s-a dus mai aproape a constatat ca sunt clementine/mandarine. Drept urmare am avut o gustare pe cinste cu micutele fructe 🙂

Ne-am continuat drumul si am ajuns la vulcanul Batur, de unde am avut o priveliste absolut superba cu un vulcan care nu demult erupsese si langa care se vedea un lac vulcanic destul de mare. Vom pune cateva fotografii si veti vedea si voi 🙂

Chiar daca trebuia sa ajungem la acel templu, ne-am mai oprit pe drum sa facem ceva cumparaturi pentru pranz, care a fost format numai din fructe; diverse si multe necunoscute pentru noi europenii 🙂 Am avut astfel ocazia sa gustam si vestitul Durian. Cand il ai aproape ai doua variante: iti place, sau nu-l suporti! De ce? Pentru ca mirosul pe care il emana este puternic si deloc placut, dar gustul este incredibil. Imaginati-va ca ati manca o inghetata, extrem de dulce dar cu miros puternic de ceapa, dupa parerea mea. Mie mi-a placut la nebunie, iar Pedro nici macar nu a vrut sa stea pe aproape. Cu siguranta voi mai manca cand pana cand plecam 🙂 Oricum, merita incercat!!!

Intr-un final am ajuns si la templul cu ape termale. Un loc foarte fain dar destul de aglomerat cu oameni de toate culorile si dimensiunile 🙂 care veneau imbracati in costume corespunzatoare si cu ofrande. Ieri a fost o zi speciala in Bali, si la toate templele se aduceau ofrande zeilor.

Aici, la Tirta Empul, oamenii veneau cu ofrande in fata zeilor pentru a-si purifica sufletul si corpul. Corpul era purificat printr-o baie pe care o faceau intr-un bazin unde curgea apa termala (ziceau ei). Asa ca femei, barbati, copii, balinezi su nu, intrau cu totii in apa, se spalau, puneau ofrande, se rugau si plecau multumiti si veseli ca au reusit sa fie aproape de zei.

Fetele din Bali sunt cu adevarat superbe…in mare parte 🙂 A fost un deliciu pentru baieti sa le vada iesind din bazin ude 🙂 Despre domni nu as putea spune acelasi lucru, asa ca le-am urmarit si eu tot pe doamne 🙂

Dupa cele vreo 2 ore pe care le-am petrecut aici, ne-am luat motorbike-urile si am plecat spre un alt templu, al carui nume nu mi-l mai amintesc acum (later edit: este vorba despre templul Gunung Kawi). Asta pentru ca eu nu l-am vazut din motive subiective 🙂 Pana la el, baietii au coborat aproximativ 350 de trepte care despicau in doua multiple terase de orez.

Deoarece aici la 6:30 pm este deja noapte, ne-am urcat pe motorbike-uri si am plecat spre hotel. Radu vitezomanul a luat-o inainte, iar noi ne-am pierdut putin. Asa ca ne-am invartit prin zona vreo ora intreband in stanga si dreapta cum ajungem inapoi in Ubud 🙂 Intr-un final am ajuns, am facut un dus, am plecat sa mancam ceva si sa vedem dansurile balizeze care aveau loc pe strazile orasului.

In mod normal, ca sa te vezi asa ceva, trebuie sa platesti cam 75.000- 100.000 de rupiahs. Dar noi le-am vazut gratis 🙂 Am stat vreo ora, timp in care doua doamne au dansat si am intretinut publicul cu tot felul de glume pe care binenteles nu le-am priceput.

Revenind la titlul acestui post, Bali-ul este frumos si emana aceasta frumusete din aproape orice: femei, copii, haine, flori, temple, ofrande, obiceiuri, mancaruri, bauturi… Ma bucur tare mult ca am reusit sa vedem acest colt de lume si speram sa mai revenim si anii urmatori.

Terima Kashi (Multumim),

Dobrestii

Later edit: am adaugat cateva poze, inclusiv cu dansurile gratuite si cu sariturile in piscina de la Dewa Bungalows, locul in care am stat 😉

Astazi ne punem in miscare (din nou). De data asta s-ar parea ca avem o calatorie lunga inainte, avand de strabatut mai bine de jumatate din insula Java + jumatate din Bali. Mai exact vom merge din JogyJakarta pana in Denpasar, cu un pit-stop peste noapte la vulcanul Bromo.

Ne trezim devreme de dimineata ca sa ne impachetam bagajele, imbucam repede breakfast-ul la Mercury Guest House si in jur de 8:30 vine Antok sa ne anunte ca a venit bus-ul si ar fi bine sa o luam din loc. Toata afacerea (transportul pana in Denpasar + o noapte cazare langa Bromo) ne-a costat 300K rupii de persoana, avand in vedere ca vom sta intr-o camera standard, adica cu hot shower 😀

Mergem la bus, care de fapt era un mini-bus de 8+1 locuri, ne asezam confortabil si asteptam al 4-lea pasager (cu o seara inainte aflasem ca vom fi 4). Chiar ne bucuram ca nu vom sta inghesuiti, apare si al patrulea (un chinez mutat in Canada) si o luam la drum. Spre surprinderea noastra bus-ul mai opreste la un moment dat si vedem 4 bulle (albi) apropiindu-se de el. Cu mare dezamagire ne dam seama ca bus-ul va fi plin ochi si speram ca macar vom avea buni parteneri de conversatie, lucru care s-a si intamplat. Pe scaunul liber din fata si pe locul dintre mine si Radu s-au asezat doi scotieni pe care ii intelegeam foarte greu din cauza accentului foarte puternic. Cu toate astea ne-am obisnuit rapid si am trecut de la engleza “basic” fara prea multe cuvinte, verbe si expresii (folosita in conversatiile cu bastinasii) la una ceva mai elevata, pe masura interocutorilor nostri. Ceilalti doi tipi din spate nu erau foarte vorbareti, asa ca i-am lasat in pace 😉

Despre drumul din prima zi nu sunt foarte multe de spus, decat ca e recomandabil sa stai cat mai in spate intr-un bus, ca sa nu vezi cum se conduce in Indonezia. Va spuneam intr-un post anterior ca traficul vazut de pe trotuar e nebunesc. Ei bine, asta nu-i nimic pana cand nu te urci intr-un bus cu un sofer localnic 😀 pe scurt: drumuri exceptionale pana sus la vulcan, de la 2 benzi pe sens pana la o banda jumate’ pe 2 sensuri, in continuare o pleiada de motorete, depasiri la limita imposibilului, injuraturi prin geam si multe altele greu de explicat pana cand nu le traiesti.

Intr-un final ajungem la prima destinatie, Bromo, unde era o bezna sa-ti bagi degetele in ochi si toata lumea incerca sa-ti vanda caciuli, fulare si sa-ti inchirieze un jeep pentru mini-excursia de a doua zi pana la buza vulcanului. Am mancat bine si ne-am culcat pentru ca trezirea a doua zi era la 3:30 am, ca sa prindem rasaritul deasupra vulcanului activ, pe un varf aflat la 2870m (sper, nu mai stiu exact :D).

Ne trezim cu greu, mergem la jeep (negociat cu o seara inainte la 275K rupii pentru 3 persoane, in total 6-7 in fiecare masina) si da-i bice pana la view-point. Foarte multe jeep-uri (Toyota LandCruiser, dar un model ce seamana foarte mult cu Jeep Wrangler, nu le-am vazut in Europa!), drum asfaltat aproape peste tot, cu o singura exceptie (un platou de vreo 2 km), bezna cumplita si la ora 5 am ajuns sus la view-point. Puhoi de lume, multi localnici, greu de gasit un loc bun de poze, frig si vant (erau in jur de 5 grade), inghesuiala si caciuli de cumparat. Gasesc un loc prielnic, astept rasaritul, trag cateva zeci de cadre (de care nu prea-s multumit 🙁 ) si deja se lumineaza. E absolut necesar de mentionat ca spectacolul rasaritului este absolut fabulos, mai ales ca ne dam seama incet incet unde naiba ne aflam. Mai exact cocotati in varful unui munte, langa care apare incet incet privelistea unui vulcan semi-activ, din care iese un fum alb si des, langa care se mai afla cateva cratere si urme clare de lava.
Dupa ce am jucat rolul maimutei si ne-am pozat cu o gramada de localnici (sa zicem ca nu erau asa de multi albi pe cat ne asteptam noi) am luat-o la picior spre jeep catre urmatoarea destinatie, craterul vulcanului din care iese fum, adica chiar Bromo.

Dupa vreo 20 de minute ne dam seama ca platoul de mai devreme (singura parte neasfaltata) e de fapt platoul pe care se afla acel vulcan, probabil un crater al unui vulcan muuult, mult mai batran. Opreste soferul si imediat apar vreo 10 bastinasi cu cai in jurul nostru, primim ceva cartonase cu cate un nume pe ele si ne dam seama ca tocmai ne alesesem calul cu care sa urcam pana sus pe crater. Alta negociere, 50K rupii pentru un drum cu calul, sus pe el si tropa-tropa  pe platou. Doamna mea s-a convins ca nu-i plac caii foarte repede, dupa nici 5 minute de mers, asa ca i-a multumit stapanului si a scapat cu doar 20K rupii si un urcus zdravan pe jos.
Ajunsi “sus” realizam ca mai sunt si vreo cateva zeci (sau sute?) de trepte de urcat si pana la urma ajungem pe buza craterului unde ne loveste un miros puternic si innecacios de sulf. Facem repede cateva poze si o luam din loc pentru ca se facea tarziu, mirosul era destul de greu si deja ne era foame. Tropa tropa din nou pe cal, la coborare ceva mai greu ca trebuia sa stau bine infipt in suportii pentru picioare (nu stiu cum se numesc :D) si lasat pe spate, multumim calului si stapanului, apoi ne urcam in jepp si mergem inapoi la “hotel”. Abia cand am ajuns ne-am dat seama ca in seara in care am ajuns ne uitam in bezna catre o priveliste extraordinara, pe care o puteti devora in poza alaturata.
Dupa un breakfast rapid ne urcam in mini-bus, pana la locul de unde ne pescuieste bus-ul “mare” spre Denpasar (Bali here we come). Ajungem pe la 10:30 si aflam ca abia la 11:30 ajunge bus-ul, asa ca pierdem timpul  vreo 2 ore (ca noah … a ajuns pe la 12:30) si pornim spre Bali. Din nou drum lung, obositor si ajungem pana la urma la capatul insulei Java, unde ne urcam cu autobuzu’ pe feribot si trecem parleazul (nu inainte de a pune o poza cu o maimuta legata de o bara, pe care am gasit-o la pit-stop-ul pentru pranz).

Din pacate am mai stat vreo 2 ore in port (fara sa avem habar ce asteptam si de ce, ca au trecut vreo 2 feriboturi intre timp), dupa care trecem garla si ne punem pe drum. Ajungem in Denpasar dupa miezul noptii (asta si pentru ca s-a schimbat fusul cu o ora) si cautam transport catre destinatia dorita de noi, Ubud. Gasim un taximetrist dispus sa ne duca pentru 100K rupii si ajungem la Dewa Bungalows, un loc excelent, cu casute in curtea unei familii cu multi membri primitori si zambareti. Radu negociaza la 200K pe noapte si adormim bustean (era deja trecut de 1 am).

Later edit: am mai aranjat putin pozele ca erau cam varza 🙂