Dobrestii

Cele 3 nume de mai sus au reprezentat locatiile pe care le-am vizitat astazi, 23.04.09 in Indonezia. Dar hai sa va povestesc cate ceva despre ele.

Ziua a inceput de dimineata; mai exact la 7:30 🙂 Ghidul nostru de azi, Rinton, un indonezian care rupea destul de bine engleza, a venit sa ne ia cu masina pentru un traseu de 11 ore care ne-a lasat cu “rasuflarea taiata”.

Prima oprire a fost Prambanan – cel mai mare templu hindus din Java Centrala. Am ramas muti de admiratie in fata a ceea ce oamenii secolului 9 e.n. au putut crea in numele credintei lor. Imaginati-va o gramada mare de pietre asezate simplu unele peste altele fara niciun fel de mortar (sau altfel de adeziv) intre ele si care formau un templu superb. Absolut, uimitor!!! Dupa o serie de fotografii facute de la distanta ne-am luat inima in dinti si ne-am apropiat mai mult de templu. Intrarea era strajuita de o pancarda pe care era mentionat faptul ca acest templu se afla pe lista monumentelor Unesco la pozitia 642.

In mai 2006, un cutremur cu magnitudinea de 5.8 grade pe scara Richter a ucis aproape 6.000 de oameni  si a afectat destul de rau si acest templu. Chiar si astazi, o mare parte era inchis vizitatorilor din cauza lucrarilor de restaurare.

Chiar daca la prima vedere ai putea spune ca nu sunt altceva decat multe pietre, cand te apropii de el te trec fiori cand te gandesti cat de bine a fost gandita intreaga lui structura de a rezistat pana in zilele noastre.

Urmatoarea punct unde am ajuns azi a fost muntele Merapi, cel mai activ vulcan din Indonezia. In agenda noastra aceasta etapa era descrisa asa: “walking on lava, playing with fireworks”. Din pacate sau din fericire, azi am prilejul doar sa ne plimbam pe lava pietrificata. Cand am ajuns la cel mai aproape punct de varful vulcanului pana la care au voie sa urce turisti si nu numai  (6 km de varf) ne-a aparut in fata ochiilor un peisaj inspaimantator; o albie de rau de lava aparuta in mijlocul junglei, bucati de pereti ai caselor care au fost efectiv topite de lava venita din inima vulcanului, bolovani imensi, precum si un buncar in care oamenii din zona au incercat sa se adaposteasca de furia naturii dezlantuite si care din pacate nu au reusit sa-i faca fata.

Sentimentul pe care il ai in momentul in care vezi forta si puterea naturii este unul de o imensa “micitate”. Noi oamenii, oricat de mult evoluam si ne dezvoltam, in fata naturii nu puteam fi niciodata mai mari sau mai buni . Si aici, pe muntele Merapi devii cel mai constient de acest lucru.

Dupa toate gandurile si scenariile sumbre pe care ni le-am imaginat ca s-ar fi intamplat la ultima eruptie a vulcanului, am decis ca e momentul sa ne inveselim putin si sa privim viata cu optimism. Drept urmare am facut cateva fotografii, am mancat ceva si am luat drumul Borobudurului.

Borobudur este un mare templu Buddhist din Indonezia. A fost al treilea loc vizitat azi care ne-a lasat fara cuvinte. Simteam aceeasi mare admiratie pentru cei care l-au ridicat ca si in cazul templului Prambanan. Chiar daca ploaia a inceput chiar cand am ajuns la poalele templului, asta nu ne-a impiedicat sa-l studiem in detaliu mai bine de 2 ore. Atat templul cat si intreaga zona plina de verdeata si de liniste din jur care te indemnau la contemplare.

Inca odata ne-am spus ca suntem foarte norocosi pentru ca avem sansa sa vedem aceste lucruri minunatete aflate pe Pamant.

Cu gandul la excursia de maine, ne-am luat ramas bun de la aceste locuri cu speranta ca le vom mai vedea si alta data, poate impreuna cu gemenii planificati 🙂

Soarele deja a apus si noi am luat-o inapoi spre Yogyakarta pentru a ne pregati pentru urmatoarele aventuri. Sincer nu stim cand vom mai avea acees la internet, dar promitem ca imediat cum il gasim va povestim ce am vazut si ce am mai facut in super concediul din Asia.

Noapte buna dragilor!

Later edit: scumpa mea sotie a uitat sa treaca inca o vizita facuta in aceasta zi. Inainte sa ajungem la Borobudur, am avut o oprire pe drum cu scopul de a manca pranzul. Dupa ce ne-am ospatat foarte bine intr-un restaurant excelent (si cam piperat la pret, evident), am fost dusi si la un atelier de prelucrare a argintului, unde ni s-a explicat intregul proces de prelucrare si unde puteam sa vedem localnicii cum fac brose, cercei sau alte minuntatii chiar in fata noastra. Dupa cum se vede, am adaugat si cateva poze 😉

Asadar iata-ne ajunsi la hotelul recomandat de Emil (un prieten de-al lui Radu) – Mercury Guest House Yogyakarta. Aici ne-am intalnit cu Antok, un localnic destul de amabil dar siret, care ne-a condus mai intai sa vedem camerele si abia apoi ne-a spus costul: 100K pentru o camera standard + ventilator si 150K o camera cu AC. Avand in vedere ca suntem 3 il intrebam de un extra-bed, acesta costand 35K in prima varianta si 50K pentru camera cu AC. Avand in vedere ca AC-ul nu face prea bine daca e utilizat noaptea, am mers pe varianta 1 (buna alegere!) dar nu am reusit sa scadem pretul sub 135K sub nicio forma. <Paranteza: strada pe care se afla acest hotel mai are cel putin inca 20 si sunt sigur ca se gasesc si mai ieftine, insa noi n-am prea avut chef sa mai cautam, asa ca a ramas sa stam toti 3 cu mai putin de 10 EUR/noapte 😀 >

Toate bune si frumoase, lasam bagajele si mergem la Antok sa vedem ce ne ofera pentru urmatoarele 2 zile. Noi aveam in target 3 locatii: Prambanan, Borobudur si vulcanul Merapi, adica un templu hindus, unul budist si un vulcan activ, toate pe o raza mai mica de 100 km in jurul orasului Yogyakarta. Aici a inceput o negociere in care noi tot ceream pret mai mic si el nu ne dadea. Pana la urma i-am spus ca mergem sa ne plimbam prin oras, ne mai gandim si unii si altii si vorbim mai pe seara.

Zis si facut, iesim in strada principala si la 50m ne racoleaza un localnic (vazandu-ne cu o harta a orasului in mana) si ne intreaba daca totul e ok si daca ne poate ajuta. Dupa cateva indicatii despre ce sa vedem si pe unde sa o luam, ne dam seama ca tipul lucra la o agentie de turism si chiar ne-a facut o oferta mai buna decat a tipului de la hotel. Luam cartea de vizita (buna pentru negocierea ulterioara cu Antok) si mergem mai departe. Cand ne oprim sa luam o sticla cu apa (3000 de rupii) ne mai racoleaza un tip, care tot asta cam urmarea, insa a trebuit sa se multumeasca doar cu gasirea a 2 troscolete care sa ne duca pana la nu stiu ce art centre din oras. A negociat pentru noi un pret de 4000 de rupii pentru fiecare troscoleta (deci 1.3 RON!!) si cei 2 tipi care ne-au dus au pedalat serios vreo 20 de minute. Avand in vedere cat de transpirati au ajuns le-am lasat cate 5000 pentru ca era chiar pacat de munca lor.

Faimosul art centre era de fapt o cosmelie in care erau cateva sute de tablouri pictate pe matase si sofran, unele foarte frumoase trebuie sa recunosc. Am vazut acolo cam toti pasagerii albi care fusesera cu noi in avion, deci era o destinatie clara, in ciuda incercarilor noastre de a-i convinge ca nu suntem extrem de pasionati de arta 😀 Tehnica folosita e foarte interesanta – Batik – operele fiind absolut impresionante la o privire mai atenta. Fiind la inceputul calatoriei nu ne-am putut abtine si am luat 2 “tablouri” destul de mari la 300K, adica ceva mai mult de 20 de euro. Daca as merge acum probabil le-as lua cu maxim 200K 😀

Avand in vedere ca a inceput sa ploua, ne intoarcem la hotel, cautam iar 2 troscolete insa neavand un localnic sa negocieze pentru noi, reusim sa luam una singura (pentru 3 persoane cand ea e pentru 2 indonezieni, adica mici) cu 15K. Incepe “Schumacher” sa-i dea bice (asa i-am zis “soferului” pentru ca era super vitezoman) si ajungem destul de repede inapoi la hotel, nu fara a trece razant pe langa vreo 2 masini si 3 motorete 😀

Reluand discutiile cu Antok si ajutati de pretul mai bun primit de la tipul de pe strada, batem palma pentru un pret de 400K (aprox 28 de euro) care include o masina “noua” cu AC, sofer + ghid pentru o excursie la toate cele 3 de mai sus + bonus o vizita la ceva silver handy-craft shop, toate insumand cam 11 ore 😀

Deal-ul numarul doi este o excursie ce o vom porni sambata dimineata, care include drumul pana la muntele Bromo, cazare langa crater + drum pana pe insula Bali (autocar + ferry-boat) la un pret de 300K / persoana (atentie – cazare inclusa!). Pentru 21 de euro am zis ca merita un drum total de vreo 15 ore + o noapte de cazare, asa ca am dat avans si am mers in camera.

Cam asta a fost prima zi din Indonezia. Acum am impresia ca n-am reusit sa descriu sentimentul care ma cuprinde cand sunt aici. Pe de o parte e o teama de ce s-ar putea intampla daca nu suntem atenti (sa zicem ca e o democratie permisiva in care politia nu prea se face vazuta), pe de alta parte e un soi de empatie fata de oamenii de aici, o compatimire a indonezienilor si o mare bucurie ca avem ocazia sa vedem aceste locuri minunate. Pe de o parte ma bucur ca sunt roman cand vad in ce conditii se traieste aici vs Romania, pe de alta parte ma intristez cand imi amintesc de rautatea, dusmania si invidia care caracterizeaza poporul nostru – comparativ cu oamenii de aici, care au puterea sa zambeasca si atunci cand viata lor nu este cea mai placuta si “roz”.

Noapte buna Indonezia, dupa-masa placuta Romania!

P.S. Nu inteleg cum e posibil ca aceasta tara saraca sa fie drumuri impecabile pana aproape de varful muntelui si la noi sunt carpite si in orase. Ba inteleg … la noi se fura pe rupte si aici se munceste pe rupte.

Later edit: cateva poze si aici 😉

In ziua urmatoare dupa Zoo Singapore am luat avionul spre Indonezia. Fara niciun fel de asteptari, fara pretentii, deschisi la minte si cu zambetul pe buze. Am inceput bine, adica am plecat cu o ora intarziere din Singapore. Cand am intrebat ce s-a intamplat, nimeni n-a stiut sa ne zica care a fost motivul intarzierii 🙂

Am zburat cu Air Asia, una dintre companiile low-cost din zona si singura care face legatura intre Europa si Asia printr-un zbor Londra – Kuala Lumpur. Zborul a fost ok, a durat aproximativ 2 ore, dupa care am aterizat in Yogyakarta, o zona speciala a insulei Java (atentie, o parte din informatiile de pe Wikipedia sunt oarecum vechi in cazul in care vreti sa le luati ca referinta pentru o calatorie aici). Ne-a lovit o lejeritate in contrast total cu strictetea din Singapore (unde ne-au intrebat cu ce ne intoarcem din Indonezia!). Mai exact am mers pe jos de la avion la sosiri, acolo ne-a pescuit un nene indonezian (vames probabil) pe noi si pe inca vreo 7-8 albi care ieseau din peisajul coloristic si ne-a indrumat spre ghiseul de vize.

Romanii (precum toata Europa cred) au nevoie de viza pentru intrare, insa aceasta se obtine “on arrival” si costa 10 USD pentru 7 zile si 25 USD pentru 30 de zile. Daca intentionati sa mergeti in Asia, luati-va cu voi USD, nu Euro, rata de conversie e mult mai buna si unele preturi sunt direct in USD. Noi n-am avut USD asa ca am platit cate 22 de euro (yeah, I know :D) si ne-am vazut de drum. Banda de colectare a bagajelor are cam 5m (fara exagerare), dupa care acestea sunt pescuite de niste indivizi ce lucreaza la aeroport si sunt puse jos. Sunt la discretie pentru oricine, insa n-am avut probleme, le-am recuperat intregi.

Avand in vedere ca aveam euro si rata de schimb era proasta am optat pentru extragerea de cash de la bancomat. Am cautat cam 10 minute dupa un bancomat si pana la urma am gasit vreo 5 unul langa altul, undeva la capatul din stanga al aeroportului. Ne-am calculat sa scoatem cam 5.000.000 de rupii (IDR) pentru cele 9 zile, adica aproximativ 350 de euro (pentru 2 persoane, evident :-D). N-am putut scoate decat maxim cate 2.5 mil (bancnota maxima e de 100.000), asa ca am procopsit ING-ul cu ceva comisioane. Pentru clarificare 1 Euro = 14.200 ISD, 1 RON = 3300 IDR

Ok, vrem sa ajungem spre un hotel, intrebam cat e un taxi, primul pret 70K, apoi 50K , negociem pana la urma cu 40K (adica putin sub 3 euro).

<Aici fac o paranteza pentru ca vreau sa subliniez ca _absolut totul se negociaza in Indonezia_ si daca esti alb preturile pornesc de la triplu fata de pretul normal. O gresala e sa convertesti in euro sau USD, sumele rezultate fiind extrem de mici. Cu toate astea nivelul de preturi de aici e printre cele mai scazute din lume si ai un sentiment ciudat cand iti dai seama ca platesti de 3 ori mai mult pe ceva. Daca stau totusi sa compar cu cele 49 de GBP cat am platit 2 persoane pe 2 bilete de tren dus intors intre Londra si Colchester …  ma dau batut de la negocierile aspre :-D>

Socul a fost destul de mare dupa ce am plecat de la aeroport:  extrem de multe motorete, ocupa mai bine de o banda din cele 2 ale drumului, se circula total haotic, soferii trebuie sa fie foarte atenti la tot ce misca: pietoni, motorete, trishaw (biciclete cu 3 roti, din care 2 in fata, pentru transport de pasageri), alte masini, etc. E greu de explicat cum (nu) se respecta benzile, cum se incadreaza cei cu troscoletele mentionate mai sus, sau cat de aproape circula motoretele unele de altele. Pe langa asta peisajul urban e destul de saracacios, cu case mici si destul de murdare, oameni multi, insa extrem de amabili si zambitori. Stau si ma gandesc ca un salariu lunar pentru un om normal este de 700.000 IDR (aprox 50 de euro) si tot au puterea sa zambeasca si sa fie foarte binevoitori, mai ales cu turistii.

Aici as vrea sa fac legatura cu titlul postului si as vrea sa subliniez ca Indonezia poate fi considerata o Romanie a Asiei doar prin comparatia nivelului de dezvoltare cu cel din Singapore de exemplu. In continuare aici nu exista cocalari, jeep-uri albe din care se coboara “domni” purtand pantofi albi, sunt chiar putine masini mari, majoritatea fiind van-uri pentru transportul turistilor, sau masini normale dar vechi, pentru uz “personal” (a se citi “in scopul micului biznis de familie”). Tot prin comparatie apare o diferenta covarsitoare in comportamentul oamenilor, diferenta care e greu de exprimat in cuvinte pana cand nu te afli aici.

Intr-un tarziu am ajuns la hotel si ma voi opri aici pentru ca postul este foarte lung insa prima noastra zi in Indonezia nu s-a terminat. Aventurile abia acum incep 😉

Seara buna si sa ne vedem sanatosi!

Later edit: am pus cateva poze, cam subtire aici ca nu stiam cat de periculoasa e fotografierea pe strada 😀