NE MOR BĂTRÂNII!!!

Published by Eugenia 21.03.2020 - 15:37 in blog

M-am trezit brusc din vis cu un sentiment foarte dureros de îmi vine să urlu în fața întregii omeniri.
NE MOR BĂTRÂNII!
Cine moare de acest virus? Cei “bătrâni“, care au învățat și mai știu câte ceva despre viață, cei care au supraviețuit în fața a 2 războaie, a perioadelor de foamete, a pierderii caselor și a tot ce au agonisit, cei care îi mai pot învata pe nepoți cum să prețuiască viața și adevăratele ei valori!
Din generația părinților noștri, mulți nu vor ajunge la vârstele celor care mor acum! Iar înțelepciunea bătrânilor care mor acum ne e vitală ca să ne shift-ăm viețile către natură.
Plâng pentru fiecare dintre ei!
Ard candela în casă de 2 săptămâni aproape și arde în continuu câte 3 zile, până nu mai are ulei, fără să se stingă.

Virusul ăsta nu a apărut dintr-o eroare, are un scop bine definit, iar evoluția și răspândirea sunt bine gândite. Este exact ca și în situațiile în care copiii de azi nu mai văd mamele cu bebelușii la sân, ci doar hrănindu-i cu biberonul.
Copiii copiilor noștri nu vor mai vedea bătrâni la 80 de ani care merg la petreceri de 80-85 sau 90 de ani, cum am văzut și trăit în România și în Spania. Probabil ca și în Italia bătrânii sunt mulți, dar necunoscând situația nu pot avea o părere. Însă în Spania vedeam la fiecare fiesta astfel de bătrâni voioși cu sutele, cântând imnul Spaniei împreună cu copiii, nepoții și strănepoții.
Copiii copiilor noștri vor vedea doar bătrâni “întreținuți” de sistemele medicale, deplansându-se în scaunele cu rotile, deja subvenționate de sistemele medicale moderne.

Spania, Italia, România, China sunt țări în care bătrânii au contat, au fost mereu respectați, au fost prezenți, au fost valorizați, au avut mulți octogenari, iar acum aceste țări sunt atât de afectate de pandemie.

Bătrânii nu sunt de acord să mănânci la “Mec”, sau singur la masă cu telefonul în fața ochilor, generațiile actuale da.
Bătrânii nu sunt de acord ca un copil să aibă 2 mame sau 2 tați, generatiile actuale, da.
Bătrânii nu lucrau până la epuizare, generațiile actuale da.

Mi-amintesc câteva vorbe de-ale lui tataie Crăciun pe care le zicea când mă plimbam după el, copil fiind, prin curte:
“Taică, nu vă mai uitați la televizor! Vă mănâncă capul!”;
“Dacă ți-e foame du-te în grădină și ia un măr”
Câți dintre noi mai avem azi la îndemână o grădină cu un măr în ea din care ne putem servi singuri când ne e foame?
“Taică, lasă tigara aia, că bine nu o sa te facă”
Mama, din respect pentru bunicul Crăciun, socrul ei, nu a fumat niciodată în fața lui, deși știau amândoi că ea fumează.
“Taică, pe mine să nu mă plângeți când voi muri. Eu am știut cum să trăiesc viața. Când a fost de muncă am muncit, când a fost de distracție m-am distrat. Nu-mi pare rău de nimic. Dar mă uit la amărâtul de taică-tu și văd că el doar muncește.”

Înțelepciunea bătrânilor, care încă puteau să ne spună verde-n față ce facem greșit, ce putem schimba în propria viață, dispare acum, la nivel de mii și zeci de mii de decese în țările cu bătrâni.

Acum, bătrânii noștri morți sunt duși la mormânt cu mașini militare pe străzi, precum niște eroi. Au fost eroi însă noi suntem singurii care nu îi mai vedem așa. Ei au trecut prin 2 războaie și încă mai erau printre noi să ne învețe cum să trăim.
Dar acum guvernanții se bucură ca nu vor mai fi sursa noastră de inspirație și înțelepciune. Mai mult, mor singuri, sunt duci la mormânt împreună ei cu ei, fără copii și nepoți, pentru că, deh, trebuie să stăm în casă, izolați.
Lumea e întortocheată rău precum la “mațele-ncurcate”, iar noi îi putem schimba cursul, fiecare dintre noi pentru proprii copii, părinți. Cum? Sunt multe variante. Nu vreau să diluez plânsul sufletului că NE MOR BĂTRÂNII. Despre asta am vrut să vă scriu acum.
Simțiți această frază, preț de câteva minute, respirând lent, cu mâna pe inimă și veți simți și voi dacă e aici un strop de adevăr sau e doar o fantezie a unei românce plecată în toată lumea în “căutarea nimicului pentru ceva”. Vestea bună e că în căutarea asta, aparent oarbă, apare acel CEVA.


No Comments

RSS feed for comments on this post | TrackBack URL

No comments yet.


Leave a comment

  • March 2020
    M T W T F S S
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • Un magazin cu inimă de mamă - www.mamagazin.ro Pentru copii sănătoși