La 7:00 am luat autobuzul si am parcurs cei 27,6 Km de coborare cam in 20 de minute. Nu imi place treaba asta, dar chiar nu am ce face. Deciziile proaste luate la un momentdat isi cer pretul odata si odata. La mine problema au fost pantofii si apoi sosetele.
Asa ca imediat ce ajung in autogara Sarria o iau la drum in cautarea unui albergue. Pe o strada o intalnesc pe Rebeca, o brazilianca de vreo 50 de ani care imi vorbeste de un albergue nou-nout in care a stat ultimele 2 zile si unde s-a simtit grozav.
Ea este omul care a venit pe Camino pentru a descoperi cultura spaniola si tot ce tine de gastronomie. Este foarte suparata ca ploua de atatea zile, asa ca azi a decis sa se opreasca, “ca oticum nu ma intereseaza Compostella lor” si sa caute o agentie de turism care ii poate face un traseu pentru a vizita si late orase din Galitia si apoi sa plece si in Portugalia.
Apoi plec sa caut albergue-ul si chiar il gasesc. Este deschis de doar 4 zile, iar totul este super nou. Deocamdata doar eu si un alt spaniol suntem cazati.
In asteptarea lui Maurizio plec sa-mi caut sosete bune si sa iau ceva de mancare pentru pranz. Dupa o noapte de odihna piciorul se simte mai bine, asa ca imi revine zambetul pe buze.
Chiar cand reveneam la albergue cu bucatele in traista, isi face aparitia si Maurizio. Isi ia o bere si se relaxeaza pana cand eu pregatesc pranzul. Este unul sanatos, cu fructe la inceput si apoi salata de spanac verde cu ton.
Dupa-amiaza o petrecem in albergue, iar cina o luam in oras si bifez in aceasta calatorie in Spania si o portie de gambas al ajillo (creveti in ulei, ardei iute si usturoi), una dintre mancarurile mele preferate din Spania. De data asta vinul rosu nu e asa de bun, prin urmare alegem unul alb care merge mult mai bine cu crevetii si cu caracatita comandate.
Seara o incheiem alaturi de proprietarii albergue-ului, fratii Vasquez, intr-o nota foarte distractiva. Le uram noapte buna, mult succes cu noul business si mergem in camera pregatindu-ne de o noua zi.
Buen Camino!
