[lang_en]We passed several phases after we decided to radically change our lifestyle and the place we live: the first one was super enthusiastic, then we had the reconfirmation that we’ll move from Bucharest into the brazilian jungle, then the months when we were notifying our family and friends about our decision, answering over and over again the same questions. Of course we couldn’t miss the phase of planning and budgeting with all the hassle that comes along.
Just before the last phase we started to feel uncomfortable and in the last days before leaving we felt a mix of happiness, enthusiasm, longing, fears and frights, hesitation, uncertainty and impatience.
This cocktail had a greater effect than any “U-boat” or a “Mongolian” that we ever drank. It just anesthetized us. And I left like that with “my life in 5 suitcases”, a 10 months child and a dizzy husband from all these events, to the other hemisphere, at the end of the world, in the land of far far away.
On the way, while the lovely child slept the 12 hours we spent flying over the ocean, we were thinking on an on about how it’s going to be and we were starting to plan our life for the next five years.
Before leaving, we were telling everyone that if we find something that we don’t like, we just come back, as we are not knocked in the head and nothing keeps us tied there. This is what we were saying.
Actually we were talking about how much we’ll love it and how we’ll spend there many years. This is what we were feeling.
And, as we are used to feel more and think less, especially since we are parents, we walked on Ilheus airport with the above mentioned feelings.
At the airport, the smiles of Câmpeanu family (which we miss a lot and we kiss lots of times) reconfirmed our feelings, therefore we went further to our final destination, Piracanga eco-village from Bahia region, Brazil.
We didn’t stay there for years, as we initially thought, but only 7 weeks. But these 7 weeks spent in Piracanga were maybe the most intense seven weeks that I ever lived. Many things happened and all of them were on FFD. The feelings cocktail was stronger than even a “Long Island Ice Tea”. If we were anesthetized before leaving Romania, now we were in a physical and mental coma. We’ll probably tell more about that in a separate blog post.
During this time, at a certain moment, after a week of knocking our heads agains the walls, we came back to life and our future started to shape up.
The most beautiful thing was that the future was shaping up with a whole list of wishes that only the experience we lived could help us discover.
So we took the decision to come back to Romania. But where?
At our parents? As we didn’t have a house or even an apartment to rent.
In Bucharest? Nooo… we definitely didn’t want to live in a block of flats anymore.
In Timişoara? Hmmm… This could have been a choice, but not the desired one.
In Afumaţi? Maybe, because the very nice house that my husband saw would have been very nice for us. Too bad it was taken before the girls could see it.
In Gulia? YEEESSS, this is it, we want to live in Gulia, Dâmboviţa county, at some 15 km from Bucharest, where we rented a wonderful house 🙂
Therefore our life in the country side goes on. As nice and beautiful as in Piracanga, because we are together, because Nadia has a lot of place to crawl, sorry walk (recently 🙂 ) and where to eat grass and stones, because we already have friends coming over in week-ends, because our view from the house with the fields full of flowers or corn are beautiful, because in the morning we can smell everywhere the linden trees from the nearby forest  and because the silence makes us feel more than think.
We like it in the country side. The cities will probably be just some ocasional destinations for going out, shopping or visit friends.
We believe that we “found our place” for the moment. And yes, as strange as it might seem, we needed a trip to Brazil and back to find it. This was our road and we are so happy that we found the guts to do it, no matter what it meant. And of course this gives us the wings to always fly and find “the place” where we feed good and where all 4 of us are happy.
Like Nike is saying “JUST DO IT!”. I would say on top of that “BECAUSE LIFE IS WORTH LIVING!”.[/lang_en][lang_ro]După ce ne-am hotărât să ne schimbăm radical modul şi locul în care trăim am trecut prin diverse stări: prima a fost de entuziasm maxim, apoi a urmat cea de reconfirmare ca într-adevăr ne vom muta din Bucureşti în jungla braziliană, apoi au venit lunile în care îi anunţam pe cei apropiaţi de hotărâre şi dădeam invaribil aceleaşi răspunsuri la aceleaşi întrebări. Nu putea lipsi nici etapa punerii planurilor şi bugetelor pe hârtie cu toată bătaia de cap aferentă.
Penultima etapă am simţit-o ca fiind una de puţin disconfort, urmând ca în ultimele zile dinaintea plecării să trăim un mix de fericire, entuziasm, dor, temeri şi frici, nesiguranţă, incertitudine şi nerăbdare.
Cocktail-ul ăsta a avut un efect mai ceva decât orice “Submarin” sau “Mongolian” băut vreodată. Ne-a anesteziat. Şi aşa am plecat cu “viaţa în 5 valize”, copil de 10 luni şi un soţ ameţit şi el de vârtejul evenimentelor, în cealaltă emisferă, la capătul lumii, la mama naibii, cum zicea mama.
Pe drum, cât copilul minunat a dormit cele 12 ore petrecute în zbor, ne tot gândeam cum o să fie şi ne planificam viaţa pe următorul cincinal.
Înainte de plecare le ziceam tuturor că în cazul în care vom găsi ceva ce nu ne va plăcea, vom veni înapoi, că doar nu suntem duşi cu capul şi nu ne ţine nimic legaţi acolo. Asta spuneam.
De fapt, noi vorbeam despre cât de mult ne va plăcea ce vom găsi şi cum vom sta acolo ani buni. Asta simţeam.
Şi cum suntem obişnuiţi să simţim mai mult decât să gândim, mai ales de când suntem părinţi, cu sentimentele de mai sus am păşit pe aeroportul din Ilheus.
La aeroport, zâmbetele Câmpenilor (de care ne este foarte dor şi îi pupăm nemăsurat) ne-au reconfirmat sentimentele, aşa că am plecat mai departe spre destinaţia finală, satul Piracanga din regiunea Bahia, Brazilia.
Nu am stat ani, aşa cum credeam iniţial, ci doar 7 săptămâni. Dar astea 7 săptămâni petrecute în Piracanga au fost poate cele mai intense săptămâni pe care le-am trăit vreodată. S-au întâmplat foarte multe şi toate au fost pe FFD. Cocktail-ul de sentimente a fost mai puternic chiar şi decât un “Long island ice tea”. Dacă înainte de plecarea din România eram anesteziati, acum eram de-a dreptul în comă psihică şi fizică. Probabil vom scrie despre asta într-un articol separat pe blog.
La un moment dat, după o săptămână în care datul cu capul de pereţi a fost activitatea preferată, ne-am revenit şi viitorul începea să se contureze.
Cel mai fain lucru e că viitorul se contura împreună cu o întreagă listă de dorinţe pe care doar experienţa trăită acolo ne-a ajutat să le descoperim.
Aşa că am luat decizia să revenim în România. Dar unde?
La părinţi? Că doar nu mai aveam casa de închiriat şi nici altceva.
În Bucureşti? Nuuuu…la bloc sigur nu mai vroiam să stăm.
În Timişoara? Hmmm… Ar fi fost o variantă dar nu cea dorită.
În Afumaţi? Poate, pentru că o căsuţă ca cea pe care a văzut-o domnul ar fi fost tare faină pentru noi. Dar păcat că s-a dat înainte să o vadă şi fetele.
În Gulia? DAAAAA, asta e, vrem să locuim în Gulia, judeţul Dâmboviţa, la vreo 15km de Bucureşti, unde am găsit de închiriat o casă minunată 🙂
Aşa că viaţa la ţară continuă. La fel de frumos ca şi în satul Piracanga, pentru că suntem împreună, pentru că Nadia are pe unde să mişune, pardon meargă de curând 🙂 şi de unde să mănânce pietre şi iarbă, pentru că ne vin deja prieteni în vizita în weekend-uri, pentru că priveliştea din casa cu câmpurile pline de flori albe sau porumb e faină, pentru că dimineaţa mirosul teilor din pădurea din apropriere e peste tot şi pentru că liniştea ne face să simţim mai mult decât gândim.
Ne place mult la ţară. Oraşele vor fi, probabil doar nişte destinaţii ocazionale de ieşiri la o berică, cumpărături şi vizite pe la prieteni.
Credem că momentan ne-am găsit “locul”. Şi da, oricât de ciudat pare, a fost nevoie de o plimbare până în Brazilia să îl găsim. Ăsta a fost drumul nostru şi ne bucurăm din tot sufletul că am găsit curajul să îl facem, indiferent câte lucruri a implicat. Şi binenţeles, asta ne dă aripi să fim permanent în căutarea “locului” unde ne e bine şi ne face fericiţi pe toţi 4.
Cum zic cei de la NIKE: “JUST DO IT!”. Eu aş mai adăuga: “PENTRU CĂ VIAŢA MERITĂ TRĂITĂ!”[/lang_ro]
Va doresc sa va simtiti bine in noua casuta si asteptam noi povesti cu nazdravaniile Nadiei si pozele aferente.
@Georgiana: Aşa sperăm şi noi să ne fie, numai de bine. Cât despre ce mai face Moaca o să povestim, că avem ce. Timp de butonam nu prea e, dar o să ni-l găsim, încet încet, odată cu finalizarea instalării.
Brava mai.Aveti curaj si asta imi place tare mult la voi.Foarte bine ca ati gasit drumul pe care vreti sa il urmati.Ne este dor de voi si asteptam cu nerabdare sa ne vedem.Va pupam!
@Ioana: Să ştii că şi nouă ne este dor de voi şi poate în curând ne şi vedem. Vă pupăm şi noi!