O primă săptămână

Published by Eugenia 30.03.2011 - 03:13 in blog,Piracanga

A trecut şi prima săptămână din noua noastră viaţă. Nu ştiu CÂND dar ştiu CUM.

Miercurea trecută pe la prânz am ajuns în aeroportul Ilheus, care este mai mic şi decât Băneasa. Înconjuraţi de mulţi oameni şi o minusculă bandă de bagaje plină de cutii (da, brazilienii îşi cară lucrurile în cutii de televizor în loc de genţi sau trolere :)) am reuşit să ne luăm cele 150 de kg de bagaje cărate din România. De partea cealaltă ne aştepta fericita şi vesela familie Câmpean.
Câmpenilor le suntem recunoscători pentru inspiraţia pe care ne-au insuflat-o prin poveştile lor roz de prin Piracanga. Vă mulţumim din suflet dragilor!

Cu toate bagajele stivuite în “tinerelul” lor autobuz albu’ am luat-o la drum mai întâi spre supermercado şi apoi spre noua casă. Până aici nimic spectaculos.
Primul şoc a fost drumul de la Itacare până la Piracanga. Deşi am fost avertizaţi dinainte, realitatea totuşi ne-a lovit. Ca să înţelegeţi, drumul a primit în timp apelative precum Drumul Oaselor, Drumul Vieţii sau Drumul Apelor 🙂 Când vom avea net bun, poate pune Pedro şi filmul făcut cu telefonul, ca să ne înţelegeţi.

Într-un final am ajuns, dar când afară era deja noapte. Şoc maxim. Vuietul oceanului, ţânţari, lilieci, licurici, greieri şi alte vietăţi chirăitoare de-ale pădurii erau acolo, pe lângă şi prin casă. (Dragi părinţi nu intraţi în panică, citiţi până la sfârşit! :))
Dragii de Câmpeni au încercat să ne încurajeze şi să ne liniştească puţin înainte de primul somn în noua casă, dar în zadar. Disconfortul era acolo. A dispărut abia când am pus capul pe perne şi am adormit toţi 3 instant.

Dimineaţa a început devreme, cam pe la 5:30, când Nadia s-a trezit ca de obicei, cu chef de joacă.

Ei, da, altă viaţă. Copaci verzi stropiţi de rouă, cu păsărele ciripitoare, soare şi un ocean mai liniştit. MIRIFIC – ăsta e cuvântul ce poate descrie în cuvinte ce vedem zilnic. Şocul şi disconfortul dispăreau încet încet.

Primele două zile nici nu am ieşit din casă fiind foarte ocupaţi cu aranjarea bagajelor. Însă a venit a treia zi, când am mers la Itacare, să mai facem o rundă de cumpărături şi să-l serbăm pe bărbatu’ cu o masă la restaurant. Prânzul a fost absolut delicios. La fel şi prima întâlnire cu Oceanul, pe plaja Tiririca, frecventată în special de surferi.

 

În a patra zi Laura şi Florian ne-au făcut un tur al sătucului în care locuim. Încet, încet ne acomodam şi ce vedeam/auzeam în jurul nostru ne plăcea tot mai mult.
Totul până luni după-amiaza când am mers pentru prima oară la bălăceală în râu şi în ocean. Acolo, s-a născut dragostea, pentru natura din jurul nostru şi pentru frumuseţea locului numit Piracanga. Greu, foarte greu de descris în cuvinte. O să încercăm o descriere mai bună în fotografii.

Odată cu locul, am început să cunoaştem şi oamenii ce locuiesc aici. Toţi au un lucru în comun: dorinţa de viaţă într-un loc minunat, departe de sistem şi agitaţia oraşelor. O bună parte dintre ei mai au un lucru în comun: copiii; unii îi aşteaptă, alţii îi au deja. Aceste două lucruri îi transformă pe toţi în nişte oameni fericiţi şi zâmbăreţi. Şi noi printre ei 🙂

Ieri şi azi am fost iniţiată de Laura în arta împletirii de brăţări. Mâine mergem împreună la worksop-ul ţinut de o artistă în ale împletirii ca să învăţăm şi alte modele. Am observat azi cât de relaxantă e treaba asta. Mintea are timp să zburde cât timp mâinile migălesc de zor, aşa apărând noi idei şi o brăţară frumoasă.

Mersul la râu/ocean a devenit deja un obicei. După somnul de după-amiază al Nadiei, ne luăm băgăjelele şi o tulim spre ocean. Cât timp ne bălăcim Nadia este extrem de fericită şi într-o continuă mişuneală prin apă. Binenţeles că toată veselia asta vine la pachet şi cu mult nisip mâncat cu pumnul, mai mult spre disperarea mea decât a lui tatăsu’. Fericirea ei este şi a noastră mai ales gândindu-ne cât de frumos o să crească într-un asemenea Paradis.

Un alt lucru minunat este cina sau mai degrabă sucul de fructe servit seara. Alegem 1, 2 sau 3 fructe dintre maracuja, portocale, mango, ananas, papaya, lime, banane, avocado, adăugăm puţin lapte şi câteva cuburi de gheaţă şi bem câte un pahar de sănătate curată în fiecare seară, super bun şi parfumat.

Zilele trec frumos în Piracanga. Trăim cu adevărat şi asta ne ocupă tot timpul 😉


Disconfortul poate fi un mod de viaţă

Published by Eugenia 26.03.2011 - 00:42 in blog,hobbies,life,Piracanga,Travelling

Încă dinainte de a pleca la drum, am discutat despre starea de disconfort care ar putea să ne lovească la un moment dat. Concluzia discuţiei a fost că vom face tot ce putem ca să trecem peste ea şi să rămânem în acest colţ de lume mirific atât timp cât considerăm necesar, fără frici şi temeri născocite doar de mintea noastră.

Mare ne-a fost bucuria când am văzut azi că Master-ul Disconfort.ro este alături de noi şi ne încurajează. Asta ne face să credem din ce în ce mai mult în ceea ce facem aici, în Piracanga.

Şi o să-ţi urmăm sfatul: “Don’t settle!”. Mulţumim şi promitem să ne distrăm la maxim! Fără compromisuri!


Am ajuns cu bine ;-)

Published by pedro 25.03.2011 - 01:26 in blog,life

Dragilor,

Am ajuns cu bine dupa un drum lung si destul de obositor. Nadia s-a comportat de minune, a dormit aproape tot zborul lung (cel de 12 ore) si cam la fel si la restul.

Astazi noi am dormit peste zi vreo patru ore, iar Nadia vreo sapte 🙂 Este cald, bine, atmosfera racoritoare, ganganii multe, greieri noaptea, pasarele ziua, soare, ploaie torentiala, fructe multe si bune, banane cu alt gust decat ce am mancat pana acum si asa mai departe.

Revenim cu relatari mai multe dupa ce facem netu’ sa mearga si la casuta noastra.

Va pupam cu mult drag si dor! 🙂
Dobrestii

[fblike]


Calatorului ii sade bine cu drumul

Published by pedro 22.03.2011 - 19:07 in blog,life,Travelling

Cand cineva ma intreaba de unde sunt raspunsul meu este “de pretutindeni”. Asta pentru ca m-am nascut si am trait primii 6 ani si jumatate in Ramnicu Valcea, alaturi de bunicii din partea mamei (Dumnezeu sa-i odihneasca!), dupa care mi-am facut scolile primara, generala si liceu in Tirgu-Jiu, alaturi de parintii mei. Am mers la facultate dupa frate-meo si petrecut sapte ani de vis in Timisoara. Vorba vine in Timisoara ca am fost mai mult pe drumuri, strabatand Europa de mai multe ori de la un capat la altul. Pentru acest lucru trebuie sa multumesc BEST-ului si mai ales lui Lau, cel care m-a indrumat sa ma alatur unei organizatii care mi-a deschis mintea si apetitul pentru calatorii. Mai trebuie sa-i multumesc si portocalei pentru faptul ca acolo mi-am intalnit jumatatea la doua zile dupa aniversarea de 25 de ani. Motiv pentru care sase luni mai tarziu ma mutam in Bucuresti, locul de care ma feream ca de drac.
Dar nu despre Bucuresti vreau sa scriu acum ci despre altceva. Cred ca noi avem anumite lucruri “in sange” si oricat am incerca nu putem sa le evitam. Cam asta cred ca se intampla cu mine cand vine vorba despre calatorii si despre a trai intr-un loc o anumita perioada. La momentul respectiv scoala primara mi s-a partut cea mai faina perioada din viata mea, desi nu-mi aduc aminte decat putine lucruri de atunci. La fel a fost si cu generala. Aici imi amintesc tot felul de scene, care mai de care mai haioase sau mai penibile. Nu mai zic despre liceu, unde am facut tampenii una dupa alta, am ramas corigent, am luat note de la 1 la 10 si am fost mai bolnav (in acte) decat orice alta perioada din viata mea 🙂
Fac un popas mai lung la perioada studentiei de unde incep sa am poze. Chiar treceam prin cateva zilele trecute si in unele cazuri mi se parea ca s-au intamplat anul trecut, desi au trecut mai bine de 10 (zece!) ani de atunci. Si aici am facut destule boacane, insa in acelasi timp am incercat sa invat cate ceva din fiecare. Am aprofundat un an de facultate in detrimentul calatoriilor, lucru pe care nu-l regret nicio secunda. Asta petnru ca nu mi-au ajutat la nimic cunostintele invatate in facultate, insa m-au ajutat foarte mult evenimentele la care am mers, training-urile pe care le-am tinut sau la care am participat, oamenii pe care i-am cunoscut si prieteniile pe care le-am legat.
Revin la perioada Bucurestiului, unde chiar ca am petrecut cei mai frumosi ani din viata mea! 🙂 Alaturi de scumpa si draga mea sotie, iar in ultimele 10 luni alaturi de minunea din viata noastra care se numeste Nadia.
In momentul asta pot sa trag doua concluzii:
1. Fiecare etapa din viata mea mi s-a parut cea mai frumoasa de pana atunci si cred ca nu este ceva ce un om poate sa-si doreasca mai mult. Fiecare a fost cu suisuri si coborasuri, dar tragand linie acum imi amintesc in 95% din situatii partile faine din oricare perioada. Ma simt foarte norocos pentru asta si sunt recunoscator ca am avut parte de asa ceva.
2. Exceptand primii 6 ani, toate perioadele urmatoare au descrescut ca timp. 12 ani de scoala primara, generala si liceu, 7 ani intensi de facultate, 5 ani si cateva luni de Bucuresti.

Astazi am inceput o noua etapa din viata noastra si sunt destul de sigur ca va fi cea mai faina de pana acum. Acum suntem in Frankfurt, pentru prima oara la un Business Lounge, cu Nadia dupa noi, asteptand zborul spre Brazilia. Ma simt ca si cum as face ceva absolut normal, fara nimic iesit din comun. Nu stiu cat va dura aceasta etapa din viata si ce bucurii ne va aduce, dar abia astept sa aflu. Cred ca pot spune ca sunt un calator si imi sade bine cu drumul. Acelasi lucru este valabil si pentru cele doua fete din viata mea.

[fblike]


Liste pentru sufletul meu

Published by Eugenia 11.03.2011 - 22:27 in blog,life

Teoretic, cu mai puţin de 2 săptămâni înainte de o plecare, un om începe să facă liste de bagaje, de eventuale cumpărături sau orice are legătură strânsă cu plecarea.
Mie însă de câteva zile îmi e capul la 2 liste, amândouă pentru sufletul meu.

Am să le scriu aici ca să-mi folosească pe post de meditaţie când mintea mă va întreba: “Aşa, şi când ne întoarcem?”
Înşiruirea va fi după cum îmi vin ideile în minte, nu după importanţă care e în sufletul meu.

Îmi va fi DOR:
– de părinţii mei cei iubitori şi frumoşi
– să conduc FORD-ul albastru ca cerul
– de întâlnirile periodice cu mămicile şi copilaşii lor
– de familia fratelui meu, mai ales de cei 2 nepoţei
– de zilele pline de activităţi cu/pentru Nadia
– de cei pe care ni i-am apropiat de suflet şi le spunem prieteni
– de cei mai faini colegi pe care îi am în viaţa asta, trupa din Trend Consult_aka_Trendiştii
– de toate GDK-urile (Gold of the Desert Kings) la care mergeam cu Sabin şi ţipam cât puteam: “S-a deschis banccccaaaaa!!!!”
– de plimbările prin parcurile Herăstrău, Bordei şi Cişmigiu
– de “Padre” şi discuţiile cu el
– de weekend-urile în Vamă cu cortul
– de Cărtureşti cu toate cărţile şi muzica lui bune şi grădina aia superbă din spate
– de petrecerile cu Bestanii
– de serile de boardgame-uri
– de cinele în doi la restaurantele preferate
– de vinul de Nedeia al bunicii
– de petrecerile organizate acasă la noi cu mâncare bună şi multă lume
– de ieşirile cu fetele (din Orange şi de la Toyota)
– de nopţile petrecute vorbind vrute şi nevrute cu Sorana
– de freziile şi al lor miros care mi se pare absolut divin (da, sunt florile pe care mi le doresc aproape oricând)

NU îmi va fi DOR:
– de mizeria de pe străzile din Bucureşti
– de cei care ascultă manele
– de cei care aruncă gunoaie pe geamul maşinii
– de lucrurile care se întâmplă la nivel politic
– de şoferii care nu se dau din faţa salvărilor chiar dacă au sirenele pornite
– de şoferii care gonesc în spatele aceloraşi salvări doar pentru a scăpa de aglomeraţie şi coada de la semafor
– de taximetriştii bucureşteni care spun că nu au rest, doar ca să le laşi 10 lei pentru o cursă de 7
– de nepăsarea oamenilor pentru ceea ce au în jurul lor
– de cei care m-au rănit
– de plimbările prin parcuri în care văd copii bătuţi de părinţii/bunicii lor pentru că au călcat pe iarbă sau au atins nisipul
– de urletele unor părinţi care impun copiilor lor ce să facă/să nu facă
– de gropile de pe străzi/trotuare
– de multele maşini parcate aiurea pe trotuare ce obligă pietonii să meargă pe stradă
– de bocănelile şi bormaşinile din bloc care “muncesc” zilnic, indiferent de oră

Trăgând linie, văd că sunt mai multe lucruri de care o să-mi fie DOR. Asta e de bine, zic eu.

Ce îmi doresc? Să ajung la faţa locului şi să pot face aceleaşi liste cu lucrurile pe care le voi găsi acolo.
Să ne fie de bun augur acest nou început!