Se spune ca prima zi e grea. Asa am zis si eu initial, insa m-am inselat.
Si asta pentru ca in doua zi am mers cam 28 Km pe o vreme pe care “nu iti vine sa dai niciun caine afara din casa”.
Ce am facut:
– am mers pe un teren montan in timp ce ploua torential, cu vant puternic si pe alocuri rafale de grindina. Apa de pe deal siroia iar baltile erau mari, peste tot si fara vreo posibilitate de a fi ocolite.
Ce am simtit:
– un frig cumplit ce a intrat in toate madularele
– intr-o prima etapa, o incrancenare ca Dumnezeu ne pedepseste.
– apoi dupa alti km in aceleasi conditii mi-am dat seama ca Dumnezeu nu pedepseste, ci ajuta, asa ca am dat un nou sens experientei, acela ca o buna parte din cele numite pacate au fost spalate. Cu durere si infrigurare, dar la finalul zilei nu m-am simteam “bagaj” atat de greu.
– ca sunt iar copil si pot sa intru in orice balta vreau fara sa ma gandesc ca ma murdaresc si ca nu am voie.
– ca nu are niciun sen sa ma mai impotrivesc apei, ci mai degraba sa o accept pe toata si peste tot.
– ca m-am bucurat enorm cand am ajuns la pensiunea El Peregrino , unde nenea Esteban a fost atat de dragut cu noi.
Ce am vazut:
– poteci pline de noroi, paraie si balti cu apa rece si murdara prin care am trecut ca Voda prin loboda 😉
Insa, cu toate astea, ziua s-a terminat cu bine si cu hainele, rucsacul si bocancii uscate pentru urmatoare zi!
Buen Camino!
