In cea de-a treia zi trezirea s-a dat pe o ploaie cumplita cu furtuna de fulgere, ceea ce m-a facut sa-mi pierd din elan. Acelasi lucru l-a facut si tendinita care m-a suparat rau dupa ziua de ieri.
Prin urmare le-am spus celor din grup ca mai intarzii si ca pot pleca linistiti fara mine.
Zis si facut, iar cand m-am hotarat totusi sa plec, ploaia s-a oprit. Yupiii;)
Cu durere si proptita bine in cele 2 bete pentru care am dezvoltat o iubire grozava, dupa cat de mult m-au ajutat, am luat-o la pas. Si asa am mers singura aproape 20 Km, pana aproape de Pamplona.
La un moment dat, un domn spaniol, foarte galacios m-a depasit si apoi a inceput sa-mi vorbeasca intr-o spaniola cu accent adaluzian foarte greu de inteles. Desi nu pricepeam mare lucru, a decis sa o lase mai moale pe ritmul meu si sa-mi spuna ca are de gand sa mearga mai departe pana in Cizur Menor (la 5 km de Pamplona). I-am raspuns ca si eu as vrea asta, numai ca am nevoie sa merg in Pamplona la o farmacie si la un bancomat.
Foarte hotarat imi zice ca merge cu mine si ca apoi putem continua drumul spre Cizur Menor.
La fel de galacios si vorbaret intra in vorba cu toti oamenii pe care ii intalneste si ii intreaba de farmacia pe care o cautam.
E bucatar, zice ca mai lucreaza cu o romanca, pe numele ei tot Eugenia, si e uimit sa afle ca am 31 de ani, sunt casatorita si am 2 copii. Am ajuns aici pt ca imi propusese sa devina “logodnicul meu din Leon” ;).
Imi povesteste cum voia sa faca Camino calare impreuna cu un prieten, care cu 2 zile inainte de start, l-a lasat balta, asa ca a fost nevoit sa-si trimita calul inapoi in Valencia si sa o ia la picior.
Ce am facut:
– am mers incet, singura, bucurandu-ma de etapa de azi
Ce am simtit:
– incredere ca ma descurc foarte bine si singura pe drumul asta
– bucurie si multumire ca vremea a fost extrem de buna in comparatie cu ziua de ieri, desi a mai plouat putin
– dureri cam peste tot, dar si pe ele am inceput sa le accept usor usor
– miresme incredibile ale florilor de soc, macese, iasomie pe langa care am trecut.
Ce am vazut:
– o cascada mititica, dar zgomotoasa, pentru care mi-am scos telefonul din punga 😉
– un cer impartit in albastru si gri pe o distanta de ecran de telefon
– foarte putine repere turistice din Pamplona.
Finalul de zi m-a adus la seniora Maribel, o doamna cu perle in urechi, ca de altfel orice senioara, cu un zambet foarte cald, care are o pensiune foarte faina cu o gradina tamaduitoare, scaldata in soarele dupa-amiezii.
Aventura continua, maine iar am de urcat un delusor 😉
Buen Camino!
