Puterea mintii si “Rezistenta”

Cu multa bucurie in suflet va spun ca in ultimele 9 luni am trait niste experiente incredibile, pe care nici nu mi le puteam imagina inainte.
Dar, de departe cea mai importanta este aceea prin care am descoperit, constientizat, inteles, observat si acceptat PUTEREA MINTII!

Din ultima luna, 3 saptamani le-am petrecut numai cu Nadia, iar una in formatie completa, impreuna si cu tatal ei.

La inceputul celor 3 saptamani, aveam un sentiment de incredere in fortele proprii ca ma voi descurca singura cu Nadia, cu treburile casei, cu mersul la cumparaturi si caratul lor, cu mersul in vizite, cu mersul la kineto si multe multe activitati pe care urma sa le fac.

Zis si facut, m-am descurcat foarte bine cu toate treburile. Pana intr-o zi cand persoana cu care vorbeam la telefon imi adreseaza intrebarile: “Si cum iti e? Te descurci singura, fara niciun ajutor? Nu vine mama ta sa te ajute? Nu iti este greu? Nici nu vreau sa-mi imaginez cat de greu iti este.”

I-am raspuns ca ma descurc, ca nu este chiar atat de greu, dar considerabil cu mai putina incredere in glas, suflet si minte decat as fi facut-o la inceputul celor 3 saptamani. Aproape instantaneu, intrebarile respective mi-au infiripat in minte temeri si ganduri de esec.

Ce a urmat? O prima repriza a meciului cu Rezistenta, intalnita destul de des si in vanzari sau negocieri. Rezultatul la pauza a fost din pacate favorabil Rezistentei. Dupa prima lovitura, am ales varianta simpla, prin care “imi plangeam de mila” si gaseam scuze, cautand totusi variante de a intrerupe jocul. Daca ma intreba cineva: “Nu ti-este greu?”, raspunsul venea prompt: “Ba da, foarte greu. Sunt o gramada de lucruri de facut si nu am timp, mi-e greu cu asta si cu asta etc.” Cam asa le-am descris oamenilor situatia mea pana la finalul celor 3 saptamani.

Apoi a urmat pauza, care in povestea mea a tinut o saptamana. Ajutorul a venit. In primele zile ii tot spuneam si lui cat de greu a fost si ca nu stiu cum ma voi descurca mai departe, dupa ce va pleca iar. Apoi, m-am relaxat, am uitat de “greutati” si viata parca intrase in normalul de dinainte de despartire. Numai ca lucrurile frumoase se termina repede. Asa ca in ultima zi a pauzei, am inceput din nou cu vaicarelile si plansetele de mila. Am ajuns pana in punctul in care, precum o scolarita ce nu vrea sa mearga la scoala, spune ca nu se simte bine si vrea ca Ajutorul sa mai ramana o zi, ca singura nu se va descurca, evident.

Patetic, ati putea spune! Puteti sa o faceti, este alegerea voastra. Insa eu am facut o alegere atunci cand m-am auzit vorbind si am inteles ca pot face fata Rezistentei, dar numai daca imi propun cu adevarat asta. Atunci am inteles cat de incredibila este puterea mintii.

Spunandu-mi ca imi va fi greu, eram 100% sigura ca imi va fi greu. La fel de valabila era si reciproca, spunandu-mi ca imi va fi bine, eram 100% ca imi va fi bine.

Faptul ca am constientizat ca totul se intampla DOAR in mintea mea si ca pot sa ma opresc din a lua lucrurile personal (in cazul de fata intrebarile si parerile celorlalti) m-au dus catre un rezultat extraordinar: am devenit constienta de ce lucruri pot face si de ce lucruri nu pot face.

Asa ca am mai invatat un lucru (de data asta, unul de care voi avea nevoie in viata ;)): puterea mintii este atat de mare incat ne face sa credem ca sunt puternici si ne descurcam in orice situatie am intalni, sau din contra, ca totul este greu, foarte greu si e vai de capul nostru.

Alegerea e a fiecaruia dintre noi. Lupti ca sa invingi Rezistenta, sau te lasi infrant de ea?

Mie mi-a facut bine alegerea de a-i tine piept 🙂 Asa ca azi a fost o zi minunata si sunt sigura ca asa vor fi si urmatoarele!