Hontanas – Boadilla del Camino – Fromista: ziua ratacirii

Published by Eugenia 31.05.2014 - 23:21 in blog,Camino de Santiago

Planul pe ziua de azi era unul ambitios cu 34,3 Km. Asa ca am luat-o la picior destul de devreme.

Ziua a fost frumoasa, cu soare, dar si cu vant. Asa ca m-am putut bucura de peisaj si am putut face niste fotografii foarte frumoase.

Azi a fost prima zi in care m-am jucat cu vantul. Mai degraba l-am lasat sa ma mangaie, sa-mi ia gandurile pe aripile lui si sa imi aduca liniste in corp si minte.

Si tot jucandu-ma cu el mi-am pierdut capul si m-am ratacit in mijlocul campului. Asa ca da, habar nu aveam pe unde sa o iau si nici nu stiam daca are sens sa ma intorc. Asa ca i-am asteptat in rascrucea din mijlocul campului pe cei din spatele meu, ne-am sfatuim si am inceput sa mergem astfel pana la o sosea, iar de acolo sa mergem mai departe. Zis si facut in plus macar 10 km. Totalul zilei: peste 45 de Km, cea mai lunga distanta parcursa vreodata cu cele 2 picioare, la pas sau alergata.

Intre timp prietenul columbian Maurizio a luat autobuzul din Burgos pana in Carrion de los Condes si apoi la picior in sens invers pana la Fromista unde intr-un final am ajuns si eu.

Seara am dormit in congelator, un albergue situat in gara unde vantul intra peste tot. Insa dusul fiebinte a facut toti cei 5 euro 😉

Insa piesa de rezistenta a zilei a fost intalnirea cu the Cranes (Erica and Collin). Sunt casatoriti de 18 ani si de 18 luni calatoresc in jurul lumii. Vad in ei proiectia mea si a lui Pedro de acum 3 ani pe cand am decis sa ne luam lumea in cap si am plecat in Brazilia.
Toata seara ne povestim experientele si ne bucuram impreuna de cina si de micile placeri descoperite pe parcurs cum ar fi Carajillo de Beilys con hielo, o combinatie intre cafea si lichior servita cu gheata, care pe cuvant ca da dependenta 😉

Buen Camino!

IMG-20140602-WA000

IMG-20140602-WA001

IMG-20140602-WA002

IMG-20140602-WA003

IMG-20140602-WA004

IMG-20140602-WA005

IMG-20140602-WA006

IMG-20140602-WA007

IMG-20140602-WA008

IMG-20140602-WA009

IMG-20140602-WA010

IMG-20140602-WA011

IMG-20140602-WA012

IMG-20140602-WA013

IMG-20140602-WA014

IMG-20140602-WA015

IMG-20140602-WA016


Burgos- Hontanas: ziua asculatrii sau a neascultarii

Published by Eugenia - 11:16 in blog,Camino de Santiago

Cu o seara inainte eram indecisa daca sa stau 2 nopti in Burgos sau doar una. Cum de obicei nu ma pot hotari ii intreb si pe cei din jurul meu ce parere au. Columbianul Maurizio si Louisa voiau sa mai ramana si au incercat sa ma convinga si pe mine. Asa ca nu am plecat.

Insa pe parcursul diminetii m-am ascultat pe mine mai mult decat pe ei. In sfarsit as putea spune 🙂

Asa ca plina ca de nervi pentru ca nu m-am ascultat pe mine ci pe altii, pentru ca am pierdut vremea si m-am si ratacit prin Burgos, am luat un autobuz care m-a dus la iesirea din oras.
Era ora 12:00 si aveam de mers inca 31 de km. Not fun ati spune, nu?

Dar a fost fun pentru ca am fost singura sau mai bine spus probabil ultima care a plecat din Burgos asa ca am avut timp sa ma ascult.

Pe drum am admirat lanurile de cereale unduindu-se in vant, florile multicolore, ratustele balacitoare si cerul frumos.

Insa descoperirea zilei a fost cea a ascultarii interioare, care pana in final a scos la iveala iubirea de sine, completa, neconditionata, puternica si tandra in acelasi timp.

Seara am petrecut-o in compania lui monsieur Michelle, un domn francez extrem de haios care m-a avertizat imediat ce am intrat in camera ca sforaie foarte tare si ca ar fi poate mai bine sa cer un alt pat 😉

La cina, tot povestind una, alta, aflu care are 69 de ani, desi nu pare nicicum, o sotie cu 20 de ani mai tanara si 5 copii cu varste cuprinse intre 34 si 9 ;). Merge la bazin de 3 ori pe saptamana, ii place skiul, mersul pe jos si alergatul. A calatorit mult si a trait 20 de ani in Africa. Nu stie de e aici, insa stie ca vrea sa ajunga la Santiago de Compostella.

Are de asemenea o prietena cam pe la 55 de ani, care are 10 copii, ultimul avand 4 ani si fiind alaptat cel putin 1 an 😉
Aflu ca doamna Martinez este si presedinta unei asocitii care sprijina mamele care alapteaza, asa ca am inca ceva de facut cand ma intorc.

Incheiem cina punctand importanta alimentatiei copiilor si a ceea ce fac cu Mamagazin.ro si Diversificare.ro si ne uram noapte buna si Buen Camino!

IMG-20140531-WA000

IMG-20140531-WA001

IMG-20140531-WA002

IMG-20140531-WA003

IMG-20140531-WA004

IMG-20140531-WA005

IMG-20140531-WA006

IMG-20140531-WA007

IMG-20140531-WA008

IMG-20140531-WA009

IMG-20140531-WA010

IMG-20140531-WA011

IMG-20140531-WA012

IMG-20140531-WA013


Belorado – Agés: ziua mamelor si a mancarii

Published by Eugenia 28.05.2014 - 22:50 in blog,Camino de Santiago

Dimineata a inceput evident cu…ploaie, maruntica dar hotarata. Cred ca abia la 16:00 s-a oprit.

Dar deja astfel de inceputuri de zi nu ma mai sperie, ba din contra.

O iau usurel la picior destul de ganditoare si cu muzica pe fundal.

In primul oras nu mai inteleg pe unde trebuie sa o iau, asa ca astept sa mai vina din urma si alti pelerini. Primele venite sunt Marie si Eva, 2 prietene suedeze care se cunosc de peste 10 ani. Si daca ne oprim, intram si intr-un bar pentru a ne bea cafeaua de dimineata.

Stam de vorba si apoi o pornim la drum. Marie e mai iute de picior si ia avans, asa ca incep sa povestesc cu Eva. Incepe prin a-mi spune ca este o mama singura de peste 20 de ani si ca pentru prima data de cand a ramas singura cu cei 2 baieti pleaca de acasa. Dar e fericita pentru ca isi dorea foarte mult sa faca El Camino si acum a reusit.
Totodata, este educator intr-o gradinita Montessori, asa ca avem o gramada de lucruri de impartasit pe distanta celor 28 de Km de azi.
Ne despartim in San Juan de Ortega, eu cotinuand sa merg inca 4 km pana in Agés.
Eva este o femeie absolut adorabila, puternica si fericita cu viata ei, pe care sper sa o mai intalnesc in aceasta viata.

Chiar la intrarea in satuc, albergue-ul unde facusem rezervare, San Rafael, ne asteapta cu rufele pelerinilor in usa.
Intram si pe cand sa scot actele pentru inregistrare se napusteste asupra mea Tanja, sud-africana din prima zi, careia ii pierdusem urma. Alaturi de ea erau si englezii Alex si Peter. Ne bucuram mult de revedere si ne povestim unele altele de pe drum.

Cand vine ora mesei, Alex este cel mai fericit, pentru ca a gasit primul loc unde exista un meniu complet fara gluten, cu paine, paste si orez, tot tacamul.
Nefiindu-mi foame mare, ii spun domnului chelner, aparent total neprietenos, ca nu mananc nimic.
Cu o privire dura ma avertizeaza ca nu va fi asa si ca voi manca, chiar si cu forta daca este cazul 😉 in caz contrar ma da afara din albergue si gata. Refuza categoric sa aibe pe constiinta un pelerin care nu mananca seara si moare pe drum a doua zi.
Inteleg ca nu-i de gluma si comand o mancare de naut. Domnul Fara Nume, ca refuza sa se prezinte, imi arunca o privire la fel de fioroasa, mormaie ceva maruntel in barba si merge la bucatarie.
Vine intr-o secunda si imi tranteste in fata un bol enorm cu 2 portii de mancare si adauga: daca nu vrei 2 feluri atunci mananci tot ce ti-am adus aici. Daca nu, dormi afara! Si sa o vad curata curata la final, da?

Va jur ca tipul era cat usa si pe lungime si pe latime si nu parea a glumi deloc.

Mancarea extraordinara, dar multa fratilor. Ca sa-mi fac curaj il intreb daca are niste ardei iute. Ridica spranceana si cu un zambet un pic dracesc imi zice ca da. Vine din bucatarie cu un ardei murat de care mi-era teama sa ma ating dupa cum imi zambea.
Imi fac curaj si incep sa mananc voiniceste. Termin mancarea insa imi mai ramane din ardei. Pai ce face domnul? Imi arunca o felie de paine si imi zice ca sa-l mananc pe tot, ca doar nu a desfacut borcanul pentru mine si acum il las acolo. Asa ca la felul 2 am avut sandvis cu ardei iute.

Pentru ca stresase pe toata lumea ca nu isi spune numele il amenint ca nu-i platesc. Omul merge instant la bucatarie, cere si primeste un cutit apoi imi zice zambind ca vrea o supa de pelerin si “imi permite” sa aleg eu ce bucati sa foloseasca 😉

Absolut adorabil omul. Si pe cat de fioros pe atat de fain. Dupa ce toti pelerinii s-au retras in dormitoare am ramas la povesti. Ma intreaba daca vreau un ciupitto (aka o tuichita mica) si incepe sa-mi povesteasca viata. Lucreaza de 9 ani in albergue si are multe de povestit, insa puncteaza cat de importanta este hrana pelerinilor. Evident, as putea adauga, dupa experienta traita, nu? 🙂

Asa ca dupa “el ciupitto” merg la somn urandu-mi si pentru maine Buen Camino!

IMG-20140601-WA000

IMG-20140601-WA001

IMG-20140601-WA002

IMG-20140601-WA003

IMG-20140601-WA004

IMG-20140601-WA005


Najera – San Domingo – Belorado: ziua de dupa furtuna

Published by Eugenia 27.05.2014 - 23:14 in blog,Camino de Santiago

Dupa furtuna de ieri, ziua a inceput cu un rasarit de poveste, care totodata anunta o zi insorita.

Chiar asa a fost, frumoasa, perfecta pentru caminar, calma. Am simit-o din plin si m-am bucurat de ea, in liniste.

Dupa iuresul de ieri, azi am reusit doar sa ma uit putin la ce a ramas in urma. Imi voi permite sa mai simt inainte de a ma apuca sa asez lucrurile rascolite.

Buen Camino!

IMG-20140527-WA001

IMG-20140527-WA002

IMG-20140527-WA003

IMG-20140527-WA004

IMG-20140527-WA005

IMG-20140527-WA006

IMG-20140527-WA007

IMG-20140527-WA008

IMG-20140527-WA009

IMG-20140527-WA010

IMG-20140527-WA011

IMG-20140527-WA012


Logrono- Najera: ziua lacrimilor

Published by Eugenia - 12:48 in blog,Camino de Santiago

E iar luni. Asta inseamna ca am inceput saptamana cu nr. 2 a uneia dintre cele mai spectaculoase si intense experiente de pana acum.

Totodata, etapa e lunga, cu 30km, deci corpul o sa simta cu advarat drumul.

Vreme mohorata, sufletul si el pe cale sa explodeze. Cu putin ajutor din partea lui Freddie, furtuna se dezlantuie. Ploaia incepe brusc si intens, cu lacrimi curgand siroaie, cu suspine, cu piept impietrit de durere, de furie, cu neputinta, cu regrete, cu reprosuri, frici si invinuiri.

Azi am plans, mult, foarte mult, pana cand nu am mai putut. Am plans pentru copilul din mine, pentru mama, fiica si pentru sotia ce sunt, si totodata nu sunt.

Am plans pentru trecut, pentru prezent si pentru viitor. Am simtit fiecare lacrima in fiecare celula a corpului, cu o durere care a intrecut orice durere fizica simtita vreodata.

Am plans pentru mine, pentru copii, pentru sot, pentru parinti, pentru fratele meu si pentru toti oamenii care au lasat o amintire in sufletul meu.

Am plans perioadele in care am facut lucruri pe care, poate, nu ar fi trebuit sa le fac, dar si pentru acele perioade in care ar fi trebuit sa fac ceva si am stat deoparte.

M-am invinuit, m-am pedepsit si m-am iertat si la fel am facut si cu ceilalti oameni din viata mea.

A fost o furtuna mare, pe care nu am sa o uit vreodata. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat-o, pentru ca doar asa poate aparea soarele care ma hraneste.

Intr-adevar, pana cand nu treci prin durerea cea mai puternica nu ai cum sa te vindeci. Am retrait azi multe momente si am revazut si le-am vorbit multor oameni.

Chiar daca aparent credeam ca asta a fost, noaptea a adus repriza cu numarul 2, unde am mai reluat niste dureri.

Intr-un final am adormit, dar slava Domnului cu un zambet pe fata plansa.
Multumesc, multumesc ingerului pazitor!

Buen Camino!

IMG-20140527-WA000