Posts from Piracanga category

Despre Brazilia, amintiri, copii și viață în general

Published by Eugenia 25 March 2012 - 2:18 in blog,life,Piracanga —

Toată săptămâna asta a fost plină de amintiri. Aproape în fiecare dimineață îmi treceau prin minte idei precum: “Anul trecut, pe vremea asta ne pregăteam de petrecerea în care ne dădeam prietenilor toată averea” sau “Acum un an eram în avion către Brazilia” sau “Cum l-am sărbătorit pe Florică anul trecut? Parcă cu salată de vinete și caipirinha”.

Da, pe 22 martie 2011 plecam din România către Piracanga, locul unde speram noi să trăim mulți mulți ani. Toată experiența acestei călătorii este încă foarte vie în mintea și sufletul nostru. Cred eu pentru că a fost trăită cu fiecare părticică a corpurilor noastre.
Au fost doar 2 luni (aproape), dar se simt de parcă au fost 3 ani. Ne-am întors de 1 an (aproape), dar simțim că parcă ne-am întors ieri.

Atunci când viața este trăită cu adevărat, atunci când îți urmezi instinctele și dorințele cu tot sufletul, amintirile devin realitate, indiferent cât de mult timp a trecut.

Îmi iubesc viața, îmi iubesc familia, iubesc dorința asta vie mereu de a face lucruri pe care cu ani în urmă nici nu mi-aș fi imaginat că le pot face, iubesc dorința încă vie de a călători în lumea largă, iubesc puterea copiilor mei de a învăța și de a se adapta lumii și oamenilor din jurul lor, îi iubesc pe toți cei care mi-au devenit prieteni adevărați, iubesc mamele care văd viața copiilor lor ca și mine, iubesc primăvara, iubesc viața.

Avem în curte o salcie. De o săptămână trece printr-un proces uimitor: înfrunzește. E absolut minunat să văd cum în fiecare zi mugurii i se deschid din ce în ce mai mult și în locul lor apar frunze. E o lecție pură de viata. Salcia asta îmi aduce aminte de viata copiilor mei. Cum cresc fizic, psihic și emoțional în fiecare zi, cum sunt aproape “blank” în prima zi și apoi devin din ce în ce mai cunoscători, mai știutori, mai înfloritori. E absolut minunat să îi văd crescând așa. Și odată ce îi pot urmări atât de aproape realizez cât de nesănătos și de nenatural ar fi ca ei să crească departe de noi, părinții lor. Pentru mine, departele ăsta înseamnă grădiniță, bunici sau bonă.

Și mi-am mai dat seama de un lucru. Cât sunt de fericită că am posibilitatea de a asista la toată frumusețea asta de viață. Nu cred că e noroc sau destin. Cred că e un drum croit cu mâinile, inima și mintea noastră. E minunat să ai alături un om cu care tragi căruța în aceeași direcție. Anul ăsta contorul ajunge la 7 Și îi mulțumesc din tot sufletul pentru asta. Chiar și aici, amintirile devin realitate.

Dragilor, oriunde ați fi, pe oricine ați avea alături, orice lucru ați face, fiți fericiți cu deciziile luate și cu viața în general. Asta vă va aduce liniște, deschide drumuri, apropria oameni minunați, creea relații pentru o viață. E un sentiment minunat și greu de transpus în cuvinte. Dar merită trăit, chiar din plin!

Comments (10) | go to top

Viaţa la ţară continuă

Published by Eugenia 7 July 2011 - 16:58 in blog,life,Piracanga,Travelling —

După ce ne-am hotărât să ne schimbăm radical modul şi locul în care trăim am trecut prin diverse stări: prima a fost de entuziasm maxim, apoi a urmat cea de reconfirmare ca într-adevăr ne vom muta din Bucureşti în jungla braziliană, apoi au venit lunile în care îi anunţam pe cei apropiaţi de hotărâre şi dădeam invaribil aceleaşi răspunsuri la aceleaşi întrebări. Nu putea lipsi nici etapa punerii planurilor şi bugetelor pe hârtie cu toată bătaia de cap aferentă.
Penultima etapă am simţit-o ca fiind una de puţin disconfort, urmând ca în ultimele zile dinaintea plecării să trăim un mix de fericire, entuziasm, dor, temeri şi frici, nesiguranţă, incertitudine şi nerăbdare.

Cocktail-ul ăsta a avut un efect mai ceva decât orice “Submarin” sau “Mongolian” băut vreodată. Ne-a anesteziat. Şi aşa am plecat cu “viaţa în 5 valize”, copil de 10 luni şi un soţ ameţit şi el de vârtejul evenimentelor, în cealaltă emisferă, la capătul lumii, la mama naibii, cum zicea mama.

Pe drum, cât copilul minunat a dormit cele 12 ore petrecute în zbor, ne tot gândeam cum o să fie şi ne planificam viaţa pe următorul cincinal.
Înainte de plecare le ziceam tuturor că în cazul în care vom găsi ceva ce nu ne va plăcea, vom veni înapoi, că doar nu suntem duşi cu capul şi nu ne ţine nimic legaţi acolo. Asta spuneam.

De fapt, noi vorbeam despre cât de mult ne va plăcea ce vom găsi şi cum vom sta acolo ani buni. Asta simţeam.

Şi cum suntem obişnuiţi să simţim mai mult decât să gândim, mai ales de când suntem părinţi, cu sentimentele de mai sus am păşit pe aeroportul din Ilheus.

La aeroport, zâmbetele Câmpenilor (de care ne este foarte dor şi îi pupăm nemăsurat) ne-au reconfirmat sentimentele, aşa că am plecat mai departe spre destinaţia finală, satul Piracanga din regiunea Bahia, Brazilia.

Nu am stat ani, aşa cum credeam iniţial, ci doar 7 săptămâni. Dar astea 7 săptămâni petrecute în Piracanga au fost poate cele mai intense săptămâni pe care le-am trăit vreodată. S-au întâmplat foarte multe şi toate au fost pe FFD. Cocktail-ul de sentimente a fost mai puternic chiar şi decât un “Long island ice tea”. Dacă înainte de plecarea din România eram anesteziati, acum eram de-a dreptul în comă psihică şi fizică. Probabil vom scrie despre asta într-un articol separat pe blog.

La un moment dat, după o săptămână în care datul cu capul de pereţi a fost activitatea preferată, ne-am revenit şi viitorul începea să se contureze.

Cel mai fain lucru e că viitorul se contura împreună cu o întreagă listă de dorinţe pe care doar experienţa trăită acolo ne-a ajutat să le descoperim.

Aşa că am luat decizia să revenim în România. Dar unde?
La părinţi? Că doar nu mai aveam casa de închiriat şi nici altceva.
În Bucureşti? Nuuuu…la bloc sigur nu mai vroiam să stăm.
În Timişoara? Hmmm… Ar fi fost o variantă dar nu cea dorită.
În Afumaţi? Poate, pentru că o căsuţă ca cea pe care a văzut-o domnul ar fi fost tare faină pentru noi. Dar păcat că s-a dat înainte să o vadă şi fetele.
În Gulia? DAAAAA, asta e, vrem să locuim în Gulia, judeţul Dâmboviţa, la vreo 15km de Bucureşti, unde am găsit de închiriat o casă minunată

Aşa că viaţa la ţară continuă. La fel de frumos ca şi în satul Piracanga, pentru că suntem împreună, pentru că Nadia are pe unde să mişune, pardon meargă de curând şi de unde să mănânce pietre şi iarbă, pentru că ne vin deja prieteni în vizita în weekend-uri, pentru că priveliştea din casa cu câmpurile pline de flori albe sau porumb e faină, pentru că dimineaţa mirosul teilor din pădurea din apropriere e peste tot şi pentru că liniştea ne face să simţim mai mult decât gândim.

Ne place mult la ţară. Oraşele vor fi, probabil doar nişte destinaţii ocazionale de ieşiri la o berică, cumpărături şi vizite pe la prieteni.

Credem că momentan ne-am găsit “locul”. Şi da, oricât de ciudat pare, a fost nevoie de o plimbare până în Brazilia să îl găsim. Ăsta a fost drumul nostru şi ne bucurăm din tot sufletul că am găsit curajul să îl facem, indiferent câte lucruri a implicat. Şi binenţeles, asta ne dă aripi să fim permanent în căutarea “locului” unde ne e bine şi ne face fericiţi pe toţi 4.

Cum zic cei de la NIKE: “JUST DO IT!”. Eu aş mai adăuga: “PENTRU CĂ VIAŢA MERITĂ TRĂITĂ!”

Comments (4) | go to top

De Paşti în Piracanga

Published by pedro 10 May 2011 - 22:30 in blog,hobbies,Piracanga,Travelling —

În ultimii 6 ani am petrecut Paştile fie cu familiile noastre (de 3 ori), fie călătorind şi petrecând cu prieteni vechi sau noi (de 3 ori).
De fiecare dată când am fost departe de România ne-am pregătit în aşa fel încât ca la prânzul din ziua de Paşti să avem pe masă câteva preparate culinare tradiţionale româneşti, în special ouă roşii şi cozonac cu stafide, nuci şi cacao.

Anul ăsta, în ziua Învierii Domnului, ne-am bucurat de un brunch la Casa Piracanga (deţinută de cuplul francez Didier şi Sandrine) împreună cu prietenii noştri români, Laura şi Florian şi frumosul lor băiat Sasha, Olivia şi Marcello, un frumos cuplu mixt (Olivia e spanioloaică şi Marcello brazilian), mama Oliviei – Vallery – precum şi 4 prieteni de-ai Oliviei care au venit din Spania, Sam şi Liz, un alt frumos cuplu mixt (Sam e libanez şi Liz e americancă).

Fiecare persoană/cuplu a adus ceva mâncare tradiţională din bucătăria de origine. În cele din urmă masa a fost plină de mâncăruri extrem de bune.
Noi am pregătit ouăle roşii, brânză proaspătă, salată orientală, maioneză şi un tort de fructe.
Laura şi Florian au adus faimoasa salată de vinete, salată de tomate şi cozonac.
Sam şi Liz au făcut multe chapati, baba ganoush şi un sos din multe ierburi care ne-a fost servit pe chapati calde.
Didier şi Sandrine au avut de făcut pâine proaspătă dar şi nişte magdalene.
Trupa spaniolă a adus tortillas con patatas (un fel de omletă cu cartofi), gaspacho şi ceva topping pentru gaspacho.

Toată mâncarea a fost delicioasă şi toată lumea s-a bucurat de gusturile si savoarea acesteia alături de multe hăhăieli şi discuţii. Nadia şi Sasha au gustat aproape din fiecare mâncare, evident în cantităţi mai mici decât parinţii lor care s-au cam îndopat

Bineînţeles că ne-au lipsit alte mâncăruri tradiţionale pe care nu am avut cum să le gătim aici, dar sperăm că la anul vom fi împreună cu familia şi vom rezolva această problemă.

Sperăm că fiecare dintre voi a avut parte de momente minunate alături de cei dragi de Paşti. Noi cu siguranţă ne-am simţit bine şi ne-a plăcut tare mult chiar dacă scriem despre asta 3 săptamâni mai târziu. Ce să-i faci, pe aici timpul se scurge cu alt ritm

Comments (5) | go to top

Poze cu Oceanul

Published by Eugenia 3 May 2011 - 17:13 in blog,Photography,Piracanga,Travelling —

De data asta doar poze. Sunt făcute în timp ce alergam pe malul oceanului. Enjoy!

Comments (11) | go to top

Le Petit Bistro

Published by pedro 19 April 2011 - 16:29 in blog,hobbies,life,Piracanga,Travelling —

Joia trecută am avut deosebita plăcere să-mi scot nevasta la restaurant. Şi nu la orice restaurant, ci la un restaurant franţuzesc. Şi nu oriunde, ci în Piracanga, la capătul lumii aflat de data asta pe coasta însorită a Braziliei. Da, nici măcar n-a trebuit să ieşim din micuţul eco-village în care stăm de aproape o lună ca să ne bucurăm din plin de bucătăria franţuzească.

Acest lucru a fost posibil datorită cuplului francez Didier şi Sandrine, care au organizat un “Petit Bistro” în a lor “Casa Piracanga”. Ei vin pe aici de câteva ori pe an şi stau cam 2-3 săptămâni, aşa că o astfel de ocazie nu se putea rata.

Când am ajuns la ei (să ne înţelegem, am făcut fix 3 minute de la noi de acasă şi ne-am bucurat şi de luna aproape plină) am găsit mesele aranjate şi câţiva meseni deja acolo, gata de înfulecat bunătăţile puturoase ale franţuzilor.

Mi-am făcut drum înspre bucătărie, în încercarea de a-i prinde pe bucătari în acţiune, însă n-am reuşit pentru antreuri care erau deja gata. Farfuriile erau pregătite, doar mesenii mai lipseau.

Înainte de a mânca am fost serviţi cu o combinaţie de vin alb de proastă calitate (am aflat de la Didier) şi lichior de maracuja (adică fructul pasiunii) foarte dulce. Rezultatul a fost un fel de vin de Porto mai aromat, destul de bun în condiţiile date.

Încet, încet mesenii şi-au făcut apariţia, aşa că am început să primim antreurile. O tartă delicioasă cu un fel de brânză topită, roşii, condimente şi măsline:

Pe lângă asta am primit şi o mini salată de legume-fructe, cu un sos gustos şi stafide:

Antreul a fost asortat de un vin alb şi rece (Petit Bistro pe numele lui, evident). Cam toată lumea s-a lins pe degete în aşteptarea felului principal – peşte la cuptor – mai exact doradă:

Gustul a fost excelent, având în vedete că nu mai mâncaserăm peşte de ceva vreme. Acelaşi vin alb l-a făcut să meargă ca uns deşi eram cam ghiftuiţi. Asta pentru că noi seara ne facem câte un shake din fructe proaspete amestecate cu puţin lapte în blender şi cam atât. Ei bine ospăţul franţuzesc nu s-a terminat

Şi cum puteam merge la un restaurant franţuzesc fără să mâncăm brânzeturi? De data asta Didier şi Sandrine au ales o rola de “Petit Brie”, servită pe câte o felie de pâine făcută în casă, presărată cu stafide şi bineînţeles cu câte un pahar de vin roşu, tot Petit Bistro:

Când să zicem şi noi că asta a fost tot, iată că s-au înşirat alte farfurii De data asta a urmat chiar desertul (deşi eu ştiam că francezii mănâncă brânzeturi în loc de desert).

Am primit câte un păhărel de mousse au chocolate, făcut chiar de Sandrine, extrem de bun. Nici prea dulce, nici prea greu, numai bun de savurat alături de un păhărel de iaurt făcut în casă (cu puţin maracuja pe deasupra) şi o clătită cu gem:

Nu putem decât să le mulţumim lui Didier şi Sandrine pentru o masă delicioasă. Aşteptăm cu mare nerăbdare următorul Petit Bistro care va avea loc vineri

Later edit: Se pare că spell-checker-ul a făcut câteva feste şi versiunea în limba română a fost “mătrăşită”. Am corectat acele mârşave erori Mulţumim pentru înţelegere!