Dobrestii

După toate reacțiile generate de articolul Stigmatul alăptării în Spitalul Sanador, simt nevoia de a vă împărtăși experiența completă nașterii lui Horia Nicolae în acest spital.

De ce fac asta? Pentru a crea în primul rând un tablou cât mai complet al realității pe care am întâlnit-o acolo și pentru a puncta anumite lucruri care pot fi îmbunătățite.

Evident că întreaga poveste are o notă de subiectivism, însă cu toate astea, voi încerca să fiu obiectivă în exprimarea propriului punct de vedere.

Dar înainte de a vă povesti ce s-a întâmplat la Spitalul Sanador am să vă relatez o mică povestioară.

Primul nostru copil, Nadia Teodora, a fost născută în spitalul de stat Filantropia, în anul 2010 într-o frumoasă zi de mai.

Povestea nașterii ei a rămas pentru mine o amintire extrem de frumoasă. Începutul travaliului a fost acompaniat de muzică calmă, acasă, alături de Pedro și de Ramona, apoi a urmat un travaliu “serios” de vreo 10 ore în care ne-am străduit amândouă să ajungem la momentul magic al primei întâlniri, însă finalul a fost un pic apoteotic, ajungând pe o masă de operații unde domnul doctor Cătălin Petru Haiduc a ajutat minunea să se nască.

Din experiența nașterii Nadiei în Spitalul Filantropia am ajuns la următoarele concluzii:
- obstretică-ginecologie: tot ce a ținut de partea de travaliu și naștere a fost excepțional. Moașele foarte simpatice și calde, medicii la fel (cu o mică excepție), salonul de travaliu și de naștere arăta foarte bine. Fiecare mamă era cazată singură într-un astfel de salon, ceea ce e foarte bine. Salonul de la ATI și rezerva ofereau de asemenea niște condiții comparative cu cele pe care le-am găsit și la Spitalul Sanador.

- neonatologie: tot ce a urmat după ce am fost mutată în rezervă a fost absolut îngrozitor pentru mine. Deși pe ușa rezervei era descrisă procedura de rooming-in, ea nu a existat. Asistentele nu mi-au lăsat-o pe Nadia în cameră decât cu porția și în niciun caz noaptea. De alăptat am alăptat-o doar pe timpul zilei, deși lactația mi se instalase serios chiar înainte de operație. Pe timpul nopții, deși îmi puneam ceasul să sune și mergeam la salonul bebelușilor pentru a o alăpta, o găseam pe Nadia de fiecare dată dormind după ce primise lapte praf fără acordul meu. La un moment dat le imploram pe asistente să mă cheme să o alăptez pentru că lapte era din belșug și în sâni și pe cămășile mele de noapte Dar în zadar. Ulterior a urmat chinuiala manuală  și inumană de desfundare a canalelor galactofore la care m-au supus.

Pentru mamele care doresc odihnă și lapte praf pe timpul nopții, Spitalul Filantropia este o alegere inspirată.
Pentru mamele care doresc rooming-in și alăptare la cerere, Spitalul Filantropia este o alegere total neinspirată.

Dar să continuăm povestea…

Ce a urmat după nașterea Nadiei puteți descoperi citind postările din categoria Nadia.

Odată ajunși în Piracanga și rămânând însărcinată am decis că cel mai bun lucru este să revenim în România și să nasc aici. Considerentul principal: pentru a-l avea ca și medic pe dr. Cătălin Petru Haiduc. Am avut încredere totală că va face ca această sarcină și naștere să decurgă cât mai frumos cu putință. Este un medic extraordinar și un OM adevărat. Îi mulțumesc din suflet și pe această cale pentru tot sprijinul oferit, relaxarea inspirată și siguranța că totul va fi bine la ambele nașteri.

Așa că am ajuns aproape de momentul nașterii și am discutat cu dr. Cătălin Petru Haiduc despre metoda de naștere și spitalul în care se va întâmpla această minune. După istoricul sarcinii și nașterii Nadiei, asistată tot de dumnealui, decizia cea mai bună a fost să fie tot operație cezariană, iar spitalul să fie Sanador. Decizia de a alege un spital privat a fost luată pentru a evita ceea ce s-a întâmplat pe partea de neonatologie în spitalul Filantropia, situația neschimbându-se în ultimul an.

Și uită-ne ajunși la momentul nașterii lui Horia Nicolae la Spitalul Privat Sanador. Lucrurile care i-au diferențiat față de cei de la Medlife au fost:

- disponibilitatea ca bebelușul să stea cu Pedro în salon imediat după ce se va naște până când eu voi reveni din ATI;
- timpul petrecut în secția de ATI va fi redus la maxim. Eu am stat cam 3 ore după care am mers în salon;
- nevaccinarea lui Horia fără acordul nostru scris;
- neoferirea de lapte praf până când voi reveni de la ATI și nici după aceea;
- decontarea a 3100 RON prin CASMB

Pornind de la aceste dorințe, am să vă punctez pe categorii cum am perceput această naștere.

- obstretică-ginecologie: tot ce s-a întâmplat pe partea aceasta a fost foarte bine. Procesul de pregătire pre-operatorie, operația în sine, precum și îngrijirea post-operatorie în cele 2 zile de spitalizare au fost la un standard demn de laudă.

Ce mi-aș dori să se schimbe: ca asistentele să se oprească din a sugera repetat mamelor să ia pilula Dormicum pentru a se odihni. Mi se  pare mult mai corect ca mamele să fie întrebate dacă doresc să o ia, nu să fie “ademenite” să o ia și să doarmă buștean.

-neonatologie: exceptând povestea relatată în aricolul anterior, medicul neonatolog și asistenta de pe tura din noaptea de 21.12, toți ceilalți medicii și asistentele întâlnite au arătat respect pentru dorințele mele și modul în care ceream să fie îngrijit Horia. Țin să-i mulțumesc în primul rând dnei. dr. Olga Dumitrescu, medicul care l-a “preluat” pe Horia la naștere, pentru deschiderea cu care a discutat cu noi despre dorințele noastre, riscurile și beneficiile aferente.

Ce mi-aș dori să se schimbe: să existe consiliere adevărată pe partea de alăptare. Cu mine nu a discutat nimeni despre asta. Dar hai să zic că eu aveam deja experiență și știam ce am de făcut. Dar am văzut că nici mămicii Silvia, care a născut pentru prima dată, nu i-a fost explicat nimic legat de alăptare, despre potențialele probleme pe care le poate întâmpina după ce lactația se va instala complet cum ar fi angorjarea sânilor, mastită, muls, pusee de creștere, refluxul gastro-esofagian și altele.

Mi-as mai dori să vă analizați și mai atent oamenii pe care îi angajați. Nu este OK ca angajații unui spital privat în care pacienții plătesc destul de mulți bani pentru serviciile primite să fie tratați cu superioritate de către anumiți medici sau asistente, doar pentru că nu se pot abține de la comentarii răutăcioase. Sunt alegeri personale care pot fi discutate, dar care ar trebui măcar respectate de către angajații spitalului.

- confort: la acest capitol am fost mulțumită și nu aș avea vreo sugestie de schimbare.

- partea financiară: ceea ce îi diferențiază pe cei de la Spitalul Sanador de alte clinici private este cuantumul decontabil prin CASMB, și anume 3100 RON. Așa că pentru o naștere naturală, prețul total poate fi chiar avantajos. Însă nu și în cazul operațiilor de cezariană, unde lucrurile stau altfel.

La prima vizită făcută la spital, cu o lună înainte să nasc am primit o listă de prețuri. În cazul meu, prețul pachetului pornea de la 8200 RON la care se adăuga cazarea care era minim 390 Ron pe noapte (rezervă dublă) și maxim 760 RON (rezervă tip I lux) Nu mă întrebați ce face rezerva asta de tip I lux că nu știu Cu o săptămână înainte de naștere am mers să discutăm contractul. Mare ne-a fost surpriza când domnișoara cu care am stat de vorbă ne-a adus la cunoștință că lista noastră de prețuri a fost modificată deja de 2 ori în ultima lună, noul preț al aceluiași pachet ajungând acum la 8900 RON.

Evident că ni s-a zburlit părul. Și asta pentru că luasem deja niște decizii, îl anunțasem pe dl. dr. Haiduc că vom naște la ei, făcusem deja și programare, etc. Când am întrebam cărui motiv se datorează această modificare de preț ni s-a spus că din cauza consumabilelor medicale necesare operațiilor de cezariană. După insistențe și discuții cu domnișoara “in charge” ni s-a oferit posibilitatea de a semna contractul pe prețul de 8200 primit inițial. Chiar şi aşa, la externare a apărut din nou, miraculos, suma de 8900 RON pe factură. Dacă Pedro nu era atent, plecam acasă cu 700 de lei plătiţi în plus, chiar dacă discutasem altceva la semnarea contractului. În fine, după vreo jumătate de oră de corectat facturi am plătit doar rezerva şi câteva mărunţişuri în plus.

Un alt lucru care mi s-a părut aiurea pe partea financiară a fost cel legat de tipul de rezervă. Când am ajuns la spital ni s-a spus că singurele rezerve disponibie sunt una dublă, de 390 RON și una de tip I lux de 760 RON. Cum eram ultima mamă internată din ziua respectivă, am ales rezerva dublă, știind că voi fi singură în ea, urmând ca a doua zi să mă mut într-una single, dacă se va elibera. Numai bine, că a doua zi nu s-a eliberat nicio rezervă de tip II de 500 RON, de care doream de la bun început. Sunând la biroul de internări și întrebând ce rezerve sunt libere aflu că pe etajul 4 doar cea de 760 RON. Bine, bine, dar mai aveți și alte etaje. Acolo nu există rezerve libere? întreb eu. Ba da, mi se răspunde, dar nu le putem oferi până când nu se completează un etaj.

Aceste lucruri mi s-a părut absolut penibile și mi-au lăsat senzația că ar face orice să te factureze la final cât mai mult cu putință.

Un alt aspect negativ pe partea financiară este cel legat de numărul de zile de spitalizare. Chiar dacă cazarea nu este inclusă în prețul pachetului standard, se insistă destul de mult pe protocolul de a sta 3 nopți în spital, indiferent cât de bine se simte mama sau copilașul. Eu și la prima naștere am stat doar 2 nopți în spital, pentru că m-am recuperat rapid, iar bebelușul era bine sănătos. Când le-am spus și celor de la Sanador că aș vrea să plec după 2 zile acasă, au început să îmi bage pe sub nas faza cu protocolul, în special de către asistente. Având deja confirmarea dlui. dr. Cătălin Haiduc că sunt OK și a dnei. dr. Olga Dumitrescu că Horia este OK și el, am plecat acasă după doar 2 nopți de spitalizare.

Ce mi-aș dori să se schimbe: atitudinea asta pro-bani. Dragi membrii ai managementului spitalului privat Sanador: se vede, se simte că vreți facturi cât mai mari la externare. Știu că sunt considerente economice la mjloc, dar sigur puteți instrui personalul să fie mai puțin evident cu aceste aspecte.

Una peste alta, eu m-am bucurat că am născut la spitalul privat Sanador și asta pentru că o mare parte din lucrurile pe care ni le-am dorit s-au întâmplat.
Ca orice experiență, există aspecte care te încântă, altele care te supără, dar trăgând linie a fost o alegere bună să-l nasc pe Horia acolo.

Deci se poate să ai parte de lucruri faine și în România. Recunosc însă că e nevoie de puțină (sau mai multă) luptă cu anumite mentalități, preconcepții. De asemenea, e nevoie și de deschidere (unii ar putea numi asta curaj) în a spune deschis ce îți dorești, ce îți place și cu ce nu ești de acord. Iar astea sunt aspecte care țin de caracterul fiecărei persoane în parte. Eu sunt mai “bătăioasă”, voi cum sunteți?

NB: Deși m-am externat de mai bine de 3 zile, iar în formularul de feedback mi-am lăsat datele de contact și am menționat linkul către articolul anterior, vă spun că nu am fost contactată de nicio persoană din partea spitalului privat Sanador.

Adaug asta la lista lucrurile care pot fi îmbunătățite: contactarea cât mai rapidă a pacienților cu nemulțumiri!

Nu am mai scris demult pe blog. Avem inspirație, dar ne ocupăm tot mai mult cu pregătirile dinainte de un moment la fel de minunat ca și cel de prin mai 2010.

Cum zice bunica mea dragă: “Mult a fost, puțin a mai rămas!” Așa că în mai puțin de 2 săptămâni burtica mea cea mare se va tranforma într-un bebeluș lipit de sânul meu și purtat cu toată dragostea în tot felul de instrumente care mai de care mai ciudate

Ne pregătim, organizatoric, dar și emoțional.

Aud în ultima vreme tot mai mult: “Stai liniștită! O să vezi că la al doilea copil este totul mai ușor! Știi ce ai de făcut, nu mai ai sentimentul că nu te descurci etc.”

Pe alocuri le dau dreptate, însă ce pot spune cu siguranță este că dintr-un anumit punct de vedere este mult mai greu: SENTIMENTELE!

Atunci când aștepți un al doilea/treilea copil sentimentele puse în joc sunt mai multe și din cele mai complexe. Pe lângă sentimentele mele și ale lui Pedro sunt cele ale Nadiei și ale frățiorului ei. Iar grija noastră ca părinți pentru aceste sentimente este mult mai mare.

Nu luați treaba asta ca pe o văicăreală ci mai degrabă ca pe o conștientizare. Cu cât suntem mai mulți cu atât starea noastră sentimentață poate fi mai relaxată sau mai tensionată. Iar asta depinde doar de alegerile pe care le facem în legătură cu absolut orice lucru; cum ne organizăm casa, cum ne organizăm cu somnurile, cine ce responsabilități va prelua, când și cum vom face cunoscute seria evenimentelor ce se vor întâmpla, dacă apelăm sau nu la un ajutor din exterior, cum ne vor arăta “agendele” de lucru și tot așa.

Însă ce e frumos, e frumos și merită trăit. Uneori am senzația că au intrat zilele în sac, cum zice românul, alteori am senzația că mai este atât de mult timp până la ziua Z. În unele zile sunt frântă de oboseală, în alte zile conduc cu orele și alerg de colo colo și îmi place.

Dar ce e cu adevărat important este că mă bucur de fiecare clipă. Când mă simt bine, îmi pun o fustă scurtă și tocuri și merg la o ciocolată cu oameni dragi. Alteori, nu vreau să ies din casă nici măcar să arunc o sticlă la coșul de gunoi.

Ce va fi? Cum va fi? Mă voi descurca sau nu cu 2 copii? Voi vedea, atunci când îi voi avea.

Acum, ies în oraș, mă bucur de zilele cu soare, râd cât pot de mult, planific petrecerea de Moș Crăciun de pe 24 decembrie, alerg după cadouri. Toate astea mă fac fericită și e tot ce contează.

Când ne-am întors din concediul din Maramureș și Țara Oașului (despre care am să vă povestesc cândva) am adus acasă o tăbliță de lut pe care scrie așa: “TIMPUL TRECE, TU CE FACI?” Este pusă chiar pe hol, unde poate fi văzută de oricine, inclusiv noi ai casei, imediat ce ne pășesc pragul. Din câtă lume ne-a vizitat, un singur om, un preot, a remarcat-o și citit-o cu glas tare la plecare. Ce am văzut pe fața lui? Un mare semn de întrebare.

Așa că vă spun și vă întreb: “TIMPUL TRECE, TU CE FACI?”

PS: Numele ales pentru junior este HORIA NICOLAE. Vă place?