#This post is about breastfeeding and only in Romanian. For an English version, use Google Translate 
În ultima vreme am tot citit poveşti blogosferice despre alăptare. Dintre ele cele mai dragi îmi sunt ale Laurei, Mariei, Danei şi Cristinei, deşi ultimele se referă mai mult la vacanţe. Fiecare postare spune în esenţă acelaşi lucru: ALĂPTAREA ESTE MINUNATĂ!
Aşa a fost şi pentru noi în cele 13 luni de până acum. Scriu A FOST pentru că de vreo lună am intrat în procesul de înţărcare al Moacei. Vreau ca acest lucru să se întâmple treptat, fără ca ea sau eu să suferim foarte mult, pentru că mi-e greu să cred că nu vom suferi.
Motivul pentru care facem asta acum este că ne pregătim toţi 3 pentru noul membru al familiei.
Da, ştiu că există şi am tot citit posturi despre şi ale mămicilor care alăptează până când nasc, iar apoi fac asta în tandem cu cei 2 copii. Bravo lor! Însă mie mi se pare prea mult, şi pe parcursul sarcinii, dar şi după.
Şi pe de altă parte sunt realistă şi sinceră cu mine. Am nevoie şi vreau o pauză până la noul început al alăptării care cine ştie cât va dura. Doamne ajută, măcar 13 luni ca şi cu Moaca.
Acum suntem la etapa în care ziua nu îi mai dau deloc, locul meu la adormit copilul fiind luat de dragul tată şi soţ. Seara la culcare şi noaptea la oricâte treziri are, ţiţi e la datorie. Totodată seara la culcare şi noaptea avem supliment de lapte proaspăt de la caprele vecinilor, care îi place la nebunie.
Însă cu toate astea, sentimentele de tristeţe mă copleşesc, mai ales seara la culcare când scoate ţiţi din guriţă şi caută biberonul cu laptele de capră. Atunci realizez cel mai mult cât de puternică este legătura între o mamă şi copilul său alăptat şi ce iureş de sentimente aduce această legătură.
Şi pentru noi ţiţi a fost salvatoarea de sete, foame, durere, oboseală în nenumărate situaţii şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere şi minte să conştientizez că laptele matern este cel mai bun pentru un copil, mai ales în primul an de viaţă. Din fericire, am în jurul meu multe mămici care cred acelaşi lucru, dar din păcate, văd în parcuri şi nu numai, un număr mult mai mare de mămici care le oferă bebeluşilor chiar şi de o lună-două lapte praf.
Dacă la început, treaba asta mă revolta, cu timpul am ajuns să o accept şi să îmi dau seama că fiecare mamă are motivele ei pentru care alăptează sau nu. Asta însă, nu m-a oprit să fac tot ce am putut pentru a susţine beneficiile alăptării printre noile mămici în devenire pe care care le cunosc. Şi m-am bucurat enorm când am văzut receptivitatea unora dintre ele.
Ce e iar foarte important în a merge cât mai mult pe drumul alăptării este informarea şi accesul la surse de încredere. Eu am avut norocul să o cunosc pe Rox încă de când eram însărcinată. Iar când Moaca avea 3 săptămâni şi intrasem în panică că nu mai am lapte, Rox m-a liniştit şi mi-a explicat prin telefon direct din Vama Veche cum e cu puseul de creştere, cum laptele este suficient şi cum chiar dacă eu am impresia că nu este, pot lua diverse suplimente alimentare precum uleiul de peşte sau cel de in pentru sporirea producţiei. Şi aşa am trecut peste hopul care pentru mulţi bebluşi înseamnă înţărcarea prematură. Pentru asta îţi mulţumesc Rox din tot sufletul că faci ceea ce faci!
Alăptarea Moacei a fost minunată! Următorul sezon va începe în preajma Crăciunului şi îl aştept cu mare drag! Însă şi pauza dintre sezoane va fi meritată 
