Dobrestii

…ne-am incheiat aceasta minunata vacanta prin Asia. Dar hai sa va spun ce anume am mai facut.

Dupa aproximativ 3 zile de balaceala in Oceanul Indian si stat la soare cat de mult posibil, am plecat in data de 01.05.09 catre Singapore. Drumul cu avionul a fot destul de scurt, dar cu mult somn…

Odata ajunsi inapoi in orasul numit si “Bijuteria Asiei” ne-am intrebat ce sa facem. Dintre toate optiunile, am ales sa mergem la piscina, pe insula Sentosa. Asa ca ultima seara, ca si prima de altfel, ne-am petrecut-o tot balacindu-ne.

Dis de dimineata in data de 03.05.09 ne-am luat La Revedere de la Singapore cu gandul ca il vom mai vizita si alta data.

Dupa alte 16 ore de zbor, seara tarziu, am ajuns si in Londra, obositi de numa-numa.

Ultima zi de concediu ne-am petrecut-o impreuna cu Liane prin Colchester , care btw am aflat ca este cel mai vechi oras al Marii Britanii si prin Clacton-on-Sea, un orasel de la Marea Nordului extrem de cochet, aflat in apropiere.

Asa a venit si sfarsitul concediului de exceptie.

N-a fost bai pentru ca ne-am intors acasa extrem de bucurosi pentru toate lucrurile/locurile superbe pe care le-am facut/vazut in Asia. Totodata am inceput deja sa ne gandim la urmatoarea destinatie.

Dupa lungi si nesfarsite dezbateri, Dobrestii au votat in mai putin de 2 secunde ca aceasta va fi Noua Zeelanda.

Acum a venit momentul ca aceiasi Dobresti va multumeasca pentru atentie si sa va asigure ca blogul va fi modalitatea noastra de a va spune ce mai facem, cu ce ne mai ocupam, pe unde mai calatorim, ce planuri de viitor ne creionam si lista poate continua.

De asemenea va asteptam si pe voi cu comentarii, idei faine, intrebari.

Cu pupaturi si imbratisari,

Dobrestii

Da, dupa cum va spuneam in postul anterior am ajuns in Sanur, ne-am speriat de nivelul oceanului si in dimineata urmatoare ne-am revenit pentru ca am gasit oceanul la locul lui, adica langa plaja, nu cu 2m mai jos cum era in seara precedenta

Am inceput sa cautam un locsor pe plaja care sa ne ofere si umbra (pentru mine) si soare (pentru nevasta, sa shoparleasca la soare toata ziua) si dupa vreo 10 minute de cautari am gasit ceva sub un copac, intr-o zona foarte linistita a plajei. Toate bune si frumoase, am stat mult la soare si spre seara am mers la Randy’s, un restaurant foarte dragut, in care am stat alaturi de patron (tatal lui Randy ), care e insurat cu o canadianca, restaurantul fiind cu specific indonezian si canadian, dooh. O treaba foarte tare era ca van Randy (numele de scena al patronului) era si cantaret, ne-am uitat la ceva DVD cu video-clip-uri de ale lui si toate astea ne-au facut sa mergem la el si in seara urmatoare.

Pana una alta, a doua zi am mers din nou la plaja (in timp ce Radu a facut o plimbare pe bicicleta in sudul insulei Bali) si am gasit o alta locatie, de data asta cu sezlong moca si hot-spot de Wi-Fi gratuit Stand noi asa si admirand plaja minunata (vezi si ceva foto), se apropie de noi un nene care vrea sa ne vanda ceva plimbare sa vedem corali si alte porcarii (aparent). Ne flutura un pliant cu ceva preturi astronomice (35 USD/pers pentru 2 ore de snorkeling). Noi l-am cam ignorat, i-am bagat placa ca suntem in ultimele zile de vancanta si ca nu mai avem bani, el a tot scazut din pret pana cand am ajuns la 15 USD pentru amandoi, renegociati de noi la 145.000 IDR, adica aprox 10 EUR.

Nu stiam la ce sa ne asteptam, eram chiar putin sceptic vis-a-vis de promisiunile facute de nenea ala, asa ca asteptam sa aduca barca langa noi, ne urcam in ea si ne punem in miscare. Dupa urcare observam ca barca avea doua portiuni transparente pe fund si am inceput sa ne intrebam oare ce-om vedea prin ele. Ei bine mult nisip, apa si alge pana la un moment dat, dupa ce am trecut de un bat infipt in apa, cand au inceput sa apara coralii. Primul efect a fost de woow, quality shit, efect care s-a repetat la fiecare peste zebra sau coral mai mare, sau mai stiu eu ce alte vietuitoare am vazut pe acolo La un moment dat nenea zice: aici faceti snorkeling, asa ca ne punem mastile, vestele si ne bagam in apa. Senzatia e bestiala si nici nu vreau sa ma gandesc cat de fain e sa faci scuba diving printre corali. Practic pluteam deasupra apei, cu capul in apa, benocladnu-ne la corali, pesti si alte cele, aflate la mai putin de 2m adancime.

Dupa vreo ora de invarteala pe acolo am cam obosit si ne-am intors.  Am mai lenevit pe plaja si spre seara am mers la Randy’s.  In ultima zi (cea in care am si plecat de altfel) am fost din nou pe plaja, Radu era deja fan mancare de pe plaja, preparata in niste “zone” precum cea din poza. Noi am zis pas si ne-am multumit cu alte chestii. Chiar inainte de a pleca spre aeroport am incercat sandwitch-urile de la Circle K, foarte bune de altfel, satioase, mari si ieftine Pentru drumul de aeroport am vorbit cu un nene de pe strada (sunt zeci, sute care numa 5 cuvinte stiu: taxi? transport? afternoon, maybe tomorrow? ) si ne-a dus cu 60K IDR, adica vreo 4 euro.

Zborul a fost lung fiind asa tarziu, am ajuns pe la 1 am, taxi spre apartamentul unde sta Radu si somn adanc pana a doua zi.

Bye bye Indonezia, Bye bye Bali, Bye bye Sanur …

Astazi, 28.04.09, vom pleca catre Sanur, locul unde ne vom petrece ultimele zile de concediu intr-un mod extrem de relaxant…plaja si balaceala in ocean.

Dar pana cand sa va povestesc despre Sanur trebuie sa va spun ca azi toti 3

am negociat de ne-au sarit capacele. Asta pentru ca nu puteam parasi Ubud-ul fara sa mergem si in marea si vestitat lui piata. Un fel de bazar, mai degraba unde poti gasi orice, de la o autentica copie Rolex pana la diverse mancaruri de strada. Experienta a meritat din plin, dar pretul pe care l-am platit a fost toata energia care ne ramasese.

Iata si un exemplu: vreau sa cumpar un magnet de frigider, o intreb pe tanti de la

taraba cat costa, se uita la mine si imi spune 50.000 de IDH (aprox. 3.5 euro). Eu ma uit la ea tamp si ii spun ca e prea mult. Ii ofer 5.000 de IDH. Ei bine de aici au inceput discutiile care nu au durat nici mai mult nici mai putin de 12 minute. Finalul: cumpar magnetul cu pretul de 6.000 de ruphias Este incredibil ce preturi cer turistilor pentru orice.

Dar cu perseverenta oamenii cedeaza si ajungi sa dai o suma cat de cat corecta pe ceea ce cumperi.

Regula nr. I in Indonezia: NEGOCIATI pana la ultimul sfant!

Capcana nr I in Indonezia: CONVERTIREA sumei cerute in lei sau euro! Never do that! Pentru ca vei considera ca e extrem de ieftin, dar de fapt nu e. Asa ca ramaneti cu moneda locala in minte cand mergeti la cumparaturi.

Ok, gata cu piata descrisa prin cuvinte. Pentru mai multe detalii check the pictures

Dupa un pranz cu multe furnici in meniu am luat-o inspre hotel sa ne luam bagajele si sa gasim un taxi care sa ne duca in Sanur. Zis si facut, iar in jur de ora 4:00 pm am ajuns la mal de ocean. Fiindca aici nu aveam nici cea mai mica idee de o posibila cazare, baietii m-au lasat amanet la un net cafe ca sa mai scriu pa blog cat timp ei au plecat in gasirea unei camere mai ieftine de 200.000 IDH pe noapte. Dupa 2 ore au gasit o camera la Keke homestay cu 150.000 IDh pe noapte, 3 persoane, breakfast cu 2 oua in loc de unul.

Cand mi-au spus ca vom primi un ou in plus la micul dejun, am inteles de ce au stat atat de mult

Fericiti si linistiti ca am ajuns la mare unde ne vom relaxa cat de mult putem, am mers la Keke, ne-am dusuit si am luat-o la picior catre plaja. Aici am avut o mica-mare surpriza: apa din ocean disparuse. Panic button, panic button, unde e apa, vine tsunami…

Drept urmare, primul localnic vorbitor de putina engleza a fost luat la intrebari in legatura cu apa si cu se poate intampla. Ne-a linistit spunandu-ne ca incepand cu ora 3:00 pm apa se retrage, iar in jur de ora 10:00 pm revine. Motivul, pozitionarea lunii. Si cand zic ca oceanul disparuse, ma refer la o retragere de aproximativ 2 m a apei. Impresionant.

Cu speranta ca de dimineata vom gasi marea si ne vom putea balaci in ea, am luat-o inspre hotel.

Stati pe aproape ca vom reveni si cu ultimele povestiri din concediul minunat din Indonezia.

All the best,

Dobrestii

Este deosebita si complexa in acelasi timp si categoric greu de desris in cuvinte.

Prima destinatie din Bali in care am ajuns a fost Ubud, centrul cultural al insulei. Pt ca am ajuns destul de tarziu la hotel, ziua de 27.04.2009 am inceput-o putin mai tarziu. Activitatea principala a zilei: explorarea zonei cu motorbike-uri. Initial eu am ripostat pentru ca am fost cu adevarat ingrozita de cum se circula pin Indonezia. Dar fiind in minoritate, am acceptat

Dupa cateva sute de metri cu minunatia miscatoare, dragul meu sot mi-a dovedit ca nu degeaba are permis categoria A Se descurca foarte bine si sunt mandra de el

Prima oprire trebuia sa fie Tirta Empul (Water Temple), un loc superb situat la aproximativ 20 km de Ubud. Pe drum insa, am zarit o livada cu niste pomisori care aveau in varful crengilor niste chestii mici zi verzi, pe alocuri portocalii. Cand Radu-curajosul s-a dus mai aproape a constatat ca sunt clementine/mandarine. Drept urmare am avut o gustare pe cinste cu micutele fructe

Ne-am continuat drumul si am ajuns la vulcanul Batur, de unde am avut o priveliste absolut superba cu un vulcan care nu demult erupsese si langa care se vedea un lac vulcanic destul de mare. Vom pune cateva fotografii si veti vedea si voi

Chiar daca trebuia sa ajungem la acel templu, ne-am mai oprit pe drum sa facem ceva cumparaturi pentru pranz, care a fost format numai din fructe; diverse si multe necunoscute pentru noi europenii Am avut astfel ocazia sa gustam si vestitul Durian. Cand il ai aproape ai doua variante: iti place, sau nu-l suporti! De ce? Pentru ca mirosul pe care il emana este puternic si deloc placut, dar gustul este incredibil. Imaginati-va ca ati manca o inghetata, extrem de dulce dar cu miros puternic de ceapa, dupa parerea mea. Mie mi-a placut la nebunie, iar Pedro nici macar nu a vrut sa stea pe aproape. Cu siguranta voi mai manca cand pana cand plecam Oricum, merita incercat!!!

Intr-un final am ajuns si la templul cu ape termale. Un loc foarte fain dar destul de aglomerat cu oameni de toate culorile si dimensiunile care veneau imbracati in costume corespunzatoare si cu ofrande. Ieri a fost o zi speciala in Bali, si la toate templele se aduceau ofrande zeilor.

Aici, la Tirta Empul, oamenii veneau cu ofrande in fata zeilor pentru a-si purifica sufletul si corpul. Corpul era purificat printr-o baie pe care o faceau intr-un bazin unde curgea apa termala (ziceau ei). Asa ca femei, barbati, copii, balinezi su nu, intrau cu totii in apa, se spalau, puneau ofrande, se rugau si plecau multumiti si veseli ca au reusit sa fie aproape de zei.

Fetele din Bali sunt cu adevarat superbe…in mare parte A fost un deliciu pentru baieti sa le vada iesind din bazin ude Despre domni nu as putea spune acelasi lucru, asa ca le-am urmarit si eu tot pe doamne

Dupa cele vreo 2 ore pe care le-am petrecut aici, ne-am luat motorbike-urile si am plecat spre un alt templu, al carui nume nu mi-l mai amintesc acum (later edit: este vorba despre templul Gunung Kawi). Asta pentru ca eu nu l-am vazut din motive subiective Pana la el, baietii au coborat aproximativ 350 de trepte care despicau in doua multiple terase de orez.

Deoarece aici la 6:30 pm este deja noapte, ne-am urcat pe motorbike-uri si am plecat spre hotel. Radu vitezomanul a luat-o inainte, iar noi ne-am pierdut putin. Asa ca ne-am invartit prin zona vreo ora intreband in stanga si dreapta cum ajungem inapoi in Ubud Intr-un final am ajuns, am facut un dus, am plecat sa mancam ceva si sa vedem dansurile balizeze care aveau loc pe strazile orasului.

In mod normal, ca sa te vezi asa ceva, trebuie sa platesti cam 75.000- 100.000 de rupiahs. Dar noi le-am vazut gratis Am stat vreo ora, timp in care doua doamne au dansat si am intretinut publicul cu tot felul de glume pe care binenteles nu le-am priceput.

Revenind la titlul acestui post, Bali-ul este frumos si emana aceasta frumusete din aproape orice: femei, copii, haine, flori, temple, ofrande, obiceiuri, mancaruri, bauturi… Ma bucur tare mult ca am reusit sa vedem acest colt de lume si speram sa mai revenim si anii urmatori.

Terima Kashi (Multumim),

Dobrestii

Later edit: am adaugat cateva poze, inclusiv cu dansurile gratuite si cu sariturile in piscina de la Dewa Bungalows, locul in care am stat

Astazi ne punem in miscare (din nou). De data asta s-ar parea ca avem o calatorie lunga inainte, avand de strabatut mai bine de jumatate din insula Java + jumatate din Bali. Mai exact vom merge din JogyJakarta pana in Denpasar, cu un pit-stop peste noapte la vulcanul Bromo.

Ne trezim devreme de dimineata ca sa ne impachetam bagajele, imbucam repede breakfast-ul la Mercury Guest House si in jur de 8:30 vine Antok sa ne anunte ca a venit bus-ul si ar fi bine sa o luam din loc. Toata afacerea (transportul pana in Denpasar + o noapte cazare langa Bromo) ne-a costat 300K rupii de persoana, avand in vedere ca vom sta intr-o camera standard, adica cu hot shower

Mergem la bus, care de fapt era un mini-bus de 8+1 locuri, ne asezam confortabil si asteptam al 4-lea pasager (cu o seara inainte aflasem ca vom fi 4). Chiar ne bucuram ca nu vom sta inghesuiti, apare si al patrulea (un chinez mutat in Canada) si o luam la drum. Spre surprinderea noastra bus-ul mai opreste la un moment dat si vedem 4 bulle (albi) apropiindu-se de el. Cu mare dezamagire ne dam seama ca bus-ul va fi plin ochi si speram ca macar vom avea buni parteneri de conversatie, lucru care s-a si intamplat. Pe scaunul liber din fata si pe locul dintre mine si Radu s-au asezat doi scotieni pe care ii intelegeam foarte greu din cauza accentului foarte puternic. Cu toate astea ne-am obisnuit rapid si am trecut de la engleza “basic” fara prea multe cuvinte, verbe si expresii (folosita in conversatiile cu bastinasii) la una ceva mai elevata, pe masura interocutorilor nostri. Ceilalti doi tipi din spate nu erau foarte vorbareti, asa ca i-am lasat in pace

Despre drumul din prima zi nu sunt foarte multe de spus, decat ca e recomandabil sa stai cat mai in spate intr-un bus, ca sa nu vezi cum se conduce in Indonezia. Va spuneam intr-un post anterior ca traficul vazut de pe trotuar e nebunesc. Ei bine, asta nu-i nimic pana cand nu te urci intr-un bus cu un sofer localnic pe scurt: drumuri exceptionale pana sus la vulcan, de la 2 benzi pe sens pana la o banda jumate’ pe 2 sensuri, in continuare o pleiada de motorete, depasiri la limita imposibilului, injuraturi prin geam si multe altele greu de explicat pana cand nu le traiesti.

Intr-un final ajungem la prima destinatie, Bromo, unde era o bezna sa-ti bagi degetele in ochi si toata lumea incerca sa-ti vanda caciuli, fulare si sa-ti inchirieze un jeep pentru mini-excursia de a doua zi pana la buza vulcanului. Am mancat bine si ne-am culcat pentru ca trezirea a doua zi era la 3:30 am, ca sa prindem rasaritul deasupra vulcanului activ, pe un varf aflat la 2870m (sper, nu mai stiu exact ).

Ne trezim cu greu, mergem la jeep (negociat cu o seara inainte la 275K rupii pentru 3 persoane, in total 6-7 in fiecare masina) si da-i bice pana la view-point. Foarte multe jeep-uri (Toyota LandCruiser, dar un model ce seamana foarte mult cu Jeep Wrangler, nu le-am vazut in Europa!), drum asfaltat aproape peste tot, cu o singura exceptie (un platou de vreo 2 km), bezna cumplita si la ora 5 am ajuns sus la view-point. Puhoi de lume, multi localnici, greu de gasit un loc bun de poze, frig si vant (erau in jur de 5 grade), inghesuiala si caciuli de cumparat. Gasesc un loc prielnic, astept rasaritul, trag cateva zeci de cadre (de care nu prea-s multumit ) si deja se lumineaza. E absolut necesar de mentionat ca spectacolul rasaritului este absolut fabulos, mai ales ca ne dam seama incet incet unde naiba ne aflam. Mai exact cocotati in varful unui munte, langa care apare incet incet privelistea unui vulcan semi-activ, din care iese un fum alb si des, langa care se mai afla cateva cratere si urme clare de lava.
Dupa ce am jucat rolul maimutei si ne-am pozat cu o gramada de localnici (sa zicem ca nu erau asa de multi albi pe cat ne asteptam noi) am luat-o la picior spre jeep catre urmatoarea destinatie, craterul vulcanului din care iese fum, adica chiar Bromo.

Dupa vreo 20 de minute ne dam seama ca platoul de mai devreme (singura parte neasfaltata) e de fapt platoul pe care se afla acel vulcan, probabil un crater al unui vulcan muuult, mult mai batran. Opreste soferul si imediat apar vreo 10 bastinasi cu cai in jurul nostru, primim ceva cartonase cu cate un nume pe ele si ne dam seama ca tocmai ne alesesem calul cu care sa urcam pana sus pe crater. Alta negociere, 50K rupii pentru un drum cu calul, sus pe el si tropa-tropa  pe platou. Doamna mea s-a convins ca nu-i plac caii foarte repede, dupa nici 5 minute de mers, asa ca i-a multumit stapanului si a scapat cu doar 20K rupii si un urcus zdravan pe jos.
Ajunsi “sus” realizam ca mai sunt si vreo cateva zeci (sau sute?) de trepte de urcat si pana la urma ajungem pe buza craterului unde ne loveste un miros puternic si innecacios de sulf. Facem repede cateva poze si o luam din loc pentru ca se facea tarziu, mirosul era destul de greu si deja ne era foame. Tropa tropa din nou pe cal, la coborare ceva mai greu ca trebuia sa stau bine infipt in suportii pentru picioare (nu stiu cum se numesc ) si lasat pe spate, multumim calului si stapanului, apoi ne urcam in jepp si mergem inapoi la “hotel”. Abia cand am ajuns ne-am dat seama ca in seara in care am ajuns ne uitam in bezna catre o priveliste extraordinara, pe care o puteti devora in poza alaturata.
Dupa un breakfast rapid ne urcam in mini-bus, pana la locul de unde ne pescuieste bus-ul “mare” spre Denpasar (Bali here we come). Ajungem pe la 10:30 si aflam ca abia la 11:30 ajunge bus-ul, asa ca pierdem timpul  vreo 2 ore (ca noah … a ajuns pe la 12:30) si pornim spre Bali. Din nou drum lung, obositor si ajungem pana la urma la capatul insulei Java, unde ne urcam cu autobuzu’ pe feribot si trecem parleazul (nu inainte de a pune o poza cu o maimuta legata de o bara, pe care am gasit-o la pit-stop-ul pentru pranz).

Din pacate am mai stat vreo 2 ore in port (fara sa avem habar ce asteptam si de ce, ca au trecut vreo 2 feriboturi intre timp), dupa care trecem garla si ne punem pe drum. Ajungem in Denpasar dupa miezul noptii (asta si pentru ca s-a schimbat fusul cu o ora) si cautam transport catre destinatia dorita de noi, Ubud. Gasim un taximetrist dispus sa ne duca pentru 100K rupii si ajungem la Dewa Bungalows, un loc excelent, cu casute in curtea unei familii cu multi membri primitori si zambareti. Radu negociaza la 200K pe noapte si adormim bustean (era deja trecut de 1 am).

Later edit: am mai aranjat putin pozele ca erau cam varza

Cele 3 nume de mai sus au reprezentat locatiile pe care le-am vizitat astazi, 23.04.09 in Indonezia. Dar hai sa va povestesc cate ceva despre ele.

Ziua a inceput de dimineata; mai exact la 7:30 Ghidul nostru de azi, Rinton, un indonezian care rupea destul de bine engleza, a venit sa ne ia cu masina pentru un traseu de 11 ore care ne-a lasat cu “rasuflarea taiata”.

Prima oprire a fost Prambanan – cel mai mare templu hindus din Java Centrala. Am ramas muti de admiratie in fata a ceea ce oamenii secolului 9 e.n. au putut crea in numele credintei lor. Imaginati-va o gramada mare de pietre asezate simplu unele peste altele fara niciun fel de mortar (sau altfel de adeziv) intre ele si care formau un templu superb. Absolut, uimitor!!! Dupa o serie de fotografii facute de la distanta ne-am luat inima in dinti si ne-am apropiat mai mult de templu. Intrarea era strajuita de o pancarda pe care era mentionat faptul ca acest templu se afla pe lista monumentelor Unesco la pozitia 642.

In mai 2006, un cutremur cu magnitudinea de 5.8 grade pe scara Richter a ucis aproape 6.000 de oameni  si a afectat destul de rau si acest templu. Chiar si astazi, o mare parte era inchis vizitatorilor din cauza lucrarilor de restaurare.

Chiar daca la prima vedere ai putea spune ca nu sunt altceva decat multe pietre, cand te apropii de el te trec fiori cand te gandesti cat de bine a fost gandita intreaga lui structura de a rezistat pana in zilele noastre.

Urmatoarea punct unde am ajuns azi a fost muntele Merapi, cel mai activ vulcan din Indonezia. In agenda noastra aceasta etapa era descrisa asa: “walking on lava, playing with fireworks”. Din pacate sau din fericire, azi am prilejul doar sa ne plimbam pe lava pietrificata. Cand am ajuns la cel mai aproape punct de varful vulcanului pana la care au voie sa urce turisti si nu numai  (6 km de varf) ne-a aparut in fata ochiilor un peisaj inspaimantator; o albie de rau de lava aparuta in mijlocul junglei, bucati de pereti ai caselor care au fost efectiv topite de lava venita din inima vulcanului, bolovani imensi, precum si un buncar in care oamenii din zona au incercat sa se adaposteasca de furia naturii dezlantuite si care din pacate nu au reusit sa-i faca fata.

Sentimentul pe care il ai in momentul in care vezi forta si puterea naturii este unul de o imensa “micitate”. Noi oamenii, oricat de mult evoluam si ne dezvoltam, in fata naturii nu puteam fi niciodata mai mari sau mai buni . Si aici, pe muntele Merapi devii cel mai constient de acest lucru.

Dupa toate gandurile si scenariile sumbre pe care ni le-am imaginat ca s-ar fi intamplat la ultima eruptie a vulcanului, am decis ca e momentul sa ne inveselim putin si sa privim viata cu optimism. Drept urmare am facut cateva fotografii, am mancat ceva si am luat drumul Borobudurului.

Borobudur este un mare templu Buddhist din Indonezia. A fost al treilea loc vizitat azi care ne-a lasat fara cuvinte. Simteam aceeasi mare admiratie pentru cei care l-au ridicat ca si in cazul templului Prambanan. Chiar daca ploaia a inceput chiar cand am ajuns la poalele templului, asta nu ne-a impiedicat sa-l studiem in detaliu mai bine de 2 ore. Atat templul cat si intreaga zona plina de verdeata si de liniste din jur care te indemnau la contemplare.

Inca odata ne-am spus ca suntem foarte norocosi pentru ca avem sansa sa vedem aceste lucruri minunatete aflate pe Pamant.

Cu gandul la excursia de maine, ne-am luat ramas bun de la aceste locuri cu speranta ca le vom mai vedea si alta data, poate impreuna cu gemenii planificati

Soarele deja a apus si noi am luat-o inapoi spre Yogyakarta pentru a ne pregati pentru urmatoarele aventuri. Sincer nu stim cand vom mai avea acees la internet, dar promitem ca imediat cum il gasim va povestim ce am vazut si ce am mai facut in super concediul din Asia.

Noapte buna dragilor!

Later edit: scumpa mea sotie a uitat sa treaca inca o vizita facuta in aceasta zi. Inainte sa ajungem la Borobudur, am avut o oprire pe drum cu scopul de a manca pranzul. Dupa ce ne-am ospatat foarte bine intr-un restaurant excelent (si cam piperat la pret, evident), am fost dusi si la un atelier de prelucrare a argintului, unde ni s-a explicat intregul proces de prelucrare si unde puteam sa vedem localnicii cum fac brose, cercei sau alte minuntatii chiar in fata noastra. Dupa cum se vede, am adaugat si cateva poze

Asadar iata-ne ajunsi la hotelul recomandat de Emil (un prieten de-al lui Radu) – Mercury Guest House Yogyakarta. Aici ne-am intalnit cu Antok, un localnic destul de amabil dar siret, care ne-a condus mai intai sa vedem camerele si abia apoi ne-a spus costul: 100K pentru o camera standard + ventilator si 150K o camera cu AC. Avand in vedere ca suntem 3 il intrebam de un extra-bed, acesta costand 35K in prima varianta si 50K pentru camera cu AC. Avand in vedere ca AC-ul nu face prea bine daca e utilizat noaptea, am mers pe varianta 1 (buna alegere!) dar nu am reusit sa scadem pretul sub 135K sub nicio forma. <Paranteza: strada pe care se afla acest hotel mai are cel putin inca 20 si sunt sigur ca se gasesc si mai ieftine, insa noi n-am prea avut chef sa mai cautam, asa ca a ramas sa stam toti 3 cu mai putin de 10 EUR/noapte >

Toate bune si frumoase, lasam bagajele si mergem la Antok sa vedem ce ne ofera pentru urmatoarele 2 zile. Noi aveam in target 3 locatii: Prambanan, Borobudur si vulcanul Merapi, adica un templu hindus, unul budist si un vulcan activ, toate pe o raza mai mica de 100 km in jurul orasului Yogyakarta. Aici a inceput o negociere in care noi tot ceream pret mai mic si el nu ne dadea. Pana la urma i-am spus ca mergem sa ne plimbam prin oras, ne mai gandim si unii si altii si vorbim mai pe seara.

Zis si facut, iesim in strada principala si la 50m ne racoleaza un localnic (vazandu-ne cu o harta a orasului in mana) si ne intreaba daca totul e ok si daca ne poate ajuta. Dupa cateva indicatii despre ce sa vedem si pe unde sa o luam, ne dam seama ca tipul lucra la o agentie de turism si chiar ne-a facut o oferta mai buna decat a tipului de la hotel. Luam cartea de vizita (buna pentru negocierea ulterioara cu Antok) si mergem mai departe. Cand ne oprim sa luam o sticla cu apa (3000 de rupii) ne mai racoleaza un tip, care tot asta cam urmarea, insa a trebuit sa se multumeasca doar cu gasirea a 2 troscolete care sa ne duca pana la nu stiu ce art centre din oras. A negociat pentru noi un pret de 4000 de rupii pentru fiecare troscoleta (deci 1.3 RON!!) si cei 2 tipi care ne-au dus au pedalat serios vreo 20 de minute. Avand in vedere cat de transpirati au ajuns le-am lasat cate 5000 pentru ca era chiar pacat de munca lor.

Faimosul art centre era de fapt o cosmelie in care erau cateva sute de tablouri pictate pe matase si sofran, unele foarte frumoase trebuie sa recunosc. Am vazut acolo cam toti pasagerii albi care fusesera cu noi in avion, deci era o destinatie clara, in ciuda incercarilor noastre de a-i convinge ca nu suntem extrem de pasionati de arta Tehnica folosita e foarte interesanta – Batik – operele fiind absolut impresionante la o privire mai atenta. Fiind la inceputul calatoriei nu ne-am putut abtine si am luat 2 “tablouri” destul de mari la 300K, adica ceva mai mult de 20 de euro. Daca as merge acum probabil le-as lua cu maxim 200K

Avand in vedere ca a inceput sa ploua, ne intoarcem la hotel, cautam iar 2 troscolete insa neavand un localnic sa negocieze pentru noi, reusim sa luam una singura (pentru 3 persoane cand ea e pentru 2 indonezieni, adica mici) cu 15K. Incepe “Schumacher” sa-i dea bice (asa i-am zis “soferului” pentru ca era super vitezoman) si ajungem destul de repede inapoi la hotel, nu fara a trece razant pe langa vreo 2 masini si 3 motorete

Reluand discutiile cu Antok si ajutati de pretul mai bun primit de la tipul de pe strada, batem palma pentru un pret de 400K (aprox 28 de euro) care include o masina “noua” cu AC, sofer + ghid pentru o excursie la toate cele 3 de mai sus + bonus o vizita la ceva silver handy-craft shop, toate insumand cam 11 ore

Deal-ul numarul doi este o excursie ce o vom porni sambata dimineata, care include drumul pana la muntele Bromo, cazare langa crater + drum pana pe insula Bali (autocar + ferry-boat) la un pret de 300K / persoana (atentie – cazare inclusa!). Pentru 21 de euro am zis ca merita un drum total de vreo 15 ore + o noapte de cazare, asa ca am dat avans si am mers in camera.

Cam asta a fost prima zi din Indonezia. Acum am impresia ca n-am reusit sa descriu sentimentul care ma cuprinde cand sunt aici. Pe de o parte e o teama de ce s-ar putea intampla daca nu suntem atenti (sa zicem ca e o democratie permisiva in care politia nu prea se face vazuta), pe de alta parte e un soi de empatie fata de oamenii de aici, o compatimire a indonezienilor si o mare bucurie ca avem ocazia sa vedem aceste locuri minunate. Pe de o parte ma bucur ca sunt roman cand vad in ce conditii se traieste aici vs Romania, pe de alta parte ma intristez cand imi amintesc de rautatea, dusmania si invidia care caracterizeaza poporul nostru – comparativ cu oamenii de aici, care au puterea sa zambeasca si atunci cand viata lor nu este cea mai placuta si “roz”.

Noapte buna Indonezia, dupa-masa placuta Romania!

P.S. Nu inteleg cum e posibil ca aceasta tara saraca sa fie drumuri impecabile pana aproape de varful muntelui si la noi sunt carpite si in orase. Ba inteleg … la noi se fura pe rupte si aici se munceste pe rupte.

Later edit: cateva poze si aici