Dobrestii

au sosit saptamana trecuta (dupa spusele organizatoarelor) cei de la NARCOTANGO in Bucuresti.

Iar aseara, 23.07.09 au avut concertul pentru care s-au pregatit. Pentru ascultatorii genului, care aseara s-au adunat in amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul National-Lia Manoliu intr-un numar de ordinul miilor, a fost un spectacol pe cinste.

Nu stiu daca veti fi de acord, dar eu le-am comparat performata cu a celor de la GOTAN PROJECT. Si cu mana pe inima pot spune ca cei de la Gotan Project rulz!

Botoom line: a fost super fain!

Le multumesc lui Petrus si Ioanei pentr invitatiile oferite in ultimul minut si promit ca revin cu cateva fotografii de la eveniment.

V-am pupat in drum spre Vama unde il voi intalni pe dragul meu sot

Eugenia

Se apropie week-end-ul. Chiar daca e abia marti. Sunt deja in “mood” de vineri. Si ma bucur. Tare!
Daca nu v-ati prins mergem iarasi in Vama. Cu cortul. Cu paravanul. Cu berile si stelele. Si cu nevestele. Alea unse. Berile.
Daca mai vedeti vreun articol ca asta e de Vama. Nu va mai zic. Sau poate va zic. Ma mai gandesc. Sau nu.
Vremea se anunta buna. Chiar foarte buna. Adica foarte cald. Asa cum e bine la mare. In Vama. La umbra sub paravan. Cu briza’n par.
Daca mai sunt doritori ne vedem acolo. Cat mai la sud. Aproape la bulgari. In dreptul ultimei incercari de hotel. Neterminat. Hotelul. Sau apartamentele. Ce-or fi.
Va las acum. Revin din Vama. Noapte buna.

Astazi am sa va vorbesc foarte putin despre o super initiativa, pe care a avut-o Radu, bunul nostru prieten plecat peste mari si tari, tocmai in Singapore. Unii dintre voi il stiti, altii nu.

Ce au facut Radu si gasca vesela, cum imi place sa le spun, este super super!

Enjoy the smiling: http://www.break–free.com/

Eugenia

Hello,

Vad ca dragul meu sot v-a povestit deja ce am facut prin Timisoara:) Foarte bine, ca acum vine si partea mea de poveste.

Asa cum va spunea si el, dupa nunta lu’ Ovi si a lu’ Nico eu am mai ramas 2 zile in vestul tarii, cu treaba. Asa ca marti am luat drumul Bucurestiului, cu masina.

Dintre cele minim 4 rute existente si pline de semafoare si gropi, noi am ales sa ne intoarcem pe Defileul Jiului – Tg Jiu – Ramnicu Vilcea – Pitesti – Bucuresti.

Datorita lunilor de primavara, peisajul este absolut minunat. O bijuterie naturala, care insa sufera din cauza oamenilor.

Traversand defileul nu am putut sa-mi dezlipesc ochii de pe geamul masinii prin care vedeam Jiul curgand rapid sau lin, dupa chef  probabil

Insa ce m-a intristat extrem de tare a fost gunoiul pe care l-am vazut in tot acest timp. Ultima data cand Jiul s-a “umflat in pene” si nivelul apei a ajuns pe la jumatatea copacilor de pe marginea albiei, a carat mult gunoi. Acum tot acest gunoi a ramas prins de copaci si se poate observa aproape in orice loc.

E uimitor cum oamenii devin atat de nepasatori cu mediul din jurul lor si arunca tot ce nu le mai este lor folositor, oriunde, fara sa se gandeasca vreo secunda la ceea ce fac.

Mi-e extrem de greu sa-i inteleg pe cei care arunca gunoaie pe strada, in paduri, pe plaje, in rauri, in mari…in natura in general. Oare este atat de greu sa tii un pet in masina inca ceva vreme pana cand gasesti un cos de gunoi? Ce castiga daca le arunca pe unde apuca? Sau poate car ar fi mai bine sa-i determinam sa se intrebe ce au de pierdut. Poate asa vor constientiza raul pe care il fac.

Si cum ma tot uitam eu pe geam cu ochii cat cepele de mari, ma trezesc gandind cu voce tare : “voi scrie pe blog despre asta”. Imediat un coleg imi raspunde: “cine vrea face, cine nu, scrie pe blog”.

Vreau sa-i spun si pe aceasta ocazie ca nu este chiar asa. Imediat dupa ce voi publica acest post, voi scrie si pe blogul MaiMultVerde, unde stiu ca sunt oameni carora le pasa de gunoaie si de strangerea lor. Poate vor include si Defileul Jiului pe lista zonelor sufocate de gunoaie. 

Asa ca va propun sa ii “ajutam” pe cei din jurul nostru sa inteleaga ca natura nu are nevoie de gunoaiele noastre. Cum putem face asta? Cum credem ca este cel mai bine. Cu putina creativitate vom gasi cele mai inedite solutii.

Ma bazez pe voi!

Cu verdeta in glas,

Dobreasca

In acest week-end am fost in Timisoara. Acum sunt deja in tren pe drumul de intoarcere, numai ce am plecat din gara.

Profit de faptul ca sunt siingur (nevasta a ramas cu treaba la job) ca sa scriu cateva impresii. E clar ca ceva e diferit, cand te duci la o terasa esti intampinat cu “Ceau” si chelnerita nu se supara cand ii ceri un Frappe cu mai putin lapte, multa gheata, mai mult zahar decat normal si far a frisca. Ba chiar se bucura ca te face fericit si poate ai sanse sa mai comanzi unul la fel. Pana acum n-am reusit sa beau un Frappe asa bun in Bucuresti, foarte probabil pentru ca in niciun local nu s-a sinchisit nimeni sa-l faca cum am cerut. La terasa la care am fost am luat si o narghilea, dar a fost naspa, foarte probabil de la carbuni sau de la staniolul foarte subtire.

Am uitat sa va zic cum a fost la biserica (unul din motivele drumetiei in Timisoara a fost nunta unui vechi amic). A fost foarte liniste si nu s-a grabit nimeni. Nu era nimeni stresat ca urmeaza inca 20 de cununii si se intarzie. Aveau si niste mastodonti pentru AC incat n-avea cum sa fie cald. Preotul era si el foarte bland si prietenos si chiar ne-a invitat sa facem poze cu mirii in gradina bisericii. Acestea toate la biserica ortodoxa din Piata Sinaia.

Apoi spre seara am mers la restaurantul Acquarium, intr-una din cele 2 cladiri de birouri din Piata 700, la etajul 6. O priveliste extraordinara, o servire absolut ireprosabila, o mancare excelenta, pe scurt o nunta reusita.

Duminica am fost prin oras, m-am vazut cu (o parte din) trupa de la DP si dupa ceva timp am mers la Malll (fiind probabil singurul loc in care puteam gasi cu siguranta un loc de impachetat cadouri). Atunci mi-am dat seama ca fauna urmana e foarte asemanatoare cu cea din capitala, cu multi, prea multi cocalari si nu mai vorbesc de pitzipoance. M-am intristat putin pentru ca acest fenomen se propaga mult mai repede decat cultura sau bunul simt (nu mai zic de bunele maniere) si e deja extrem de ingrijorator. Nu stiu cu ce am gresit sa traiesc in lumea manelistilor …

Revenind totusi la subiect, ma bucur foarte tare ca am mers pentru ca mi-am incarcat bateriile chiar daca n-am dormit prea mult dupa nunta, drumul e cam obositor si chiar scump insa merita fara sa ma gandesc! Multumesc Ovi & Nico pentru invitatia la nunta