Dobrestii

Trecem printr-o perioadă cel puțin provocatoare în plan familial. Oboseală cât cuprinde, slalom printre trăiri, pretenții, nevoi, dorințe, suferințe, plânsete, zâmbete, alergături, zăpadă și multe altele.

Uneori le facem față, alteori nu. Uneori le fac față eu, uneori Don Pedro, alteori niciunul dintre noi. Ce iese? Iureș. Ăsta e cuvântul care descrie momentul, iureș.

Acum câteva zile vorbeam la telefon cu o prietenă care mă întreba ce mai facem. Îi povestesc pe scurt câteva dintre activitățile care ne ridică cotele răbdării la maxim și apoi îi spun că Don Pedro a plecat în “delegație” pentru câteva zile. Îi simt zâmbetul și o aud: “Îmi place de voi. Sunteți d-ăia care vă luați time-out-uri atunci când nu mai puteți!”

Da, noi ne luăm pauze atunci când nu mai putem. Credem în puterea de vindecare și de calmare departe de ceilalți, de situațiile neplăcute care ne încordează. Ne încurajăm astfel de porniri și vedem că aceste mici escapade dau rezultate pe termen lung. După o pauză de câteva zile sau uneori doar ore, ne reîntoarcem într-o altă stare de spirit, mai calmă, mai înțeleaptă, mai îngăduitoare.

Acum e rândul lui Don Pedro, dar știu că va veni și rândul meu la un momentdat. Și cu toată dragostea pe care le-o purtăm copiilor noștri, ne dorim și avem nevoie de pauze.

Ce înseamnă pauze? Evadări de câteva zile/ore într-un alt mediu, cu alți oameni în jur, cu alte preocupări decât cele obișnuite.

Cum rămâne cu dorul și atribuțiile de părinte responsabil? Dorul există, de ambele părți, așa că încercăm să-l estompăm prin întâlniri virtuale, iar atribuțiile părintești sunt transferate în totalitate celui rămas acasă cu copiii.

Este corect să ne lăsăm jucăriile și să plecăm? Da, din punctul nostru de vedere este corect și binevenit. Atunci când am ales să avem singuri grijă de copii, ne-am asumat și aceste momente în care suntem foarte aproape de a claca în fața a tot ce se întâmplă. Observând că terapia oferită unul altuia nu mai funcționează de la un punct încolo, am decis că avem nevoie de pauze de la tot și toate. Fiind o decizie unanim acceptată, da, este corect.

Cum se descurcă cel rămas acasă? Cu greu, mai ales acum că avem în preajmă 2 jumătăți de metru mișcătoare. De când sunt 2, ajutoarele sunt indispensabile. Așa că din când în când apelăm la ele și vin de urgență Totuși, cu toate ajutoarele din lume, MAMA e tot una, TATA e tot unul și de neînlocuit niciunul (ce rimă drăguță mi-a ieșit) . Prin urmare, brațele încep să capete putere ca să plimbe 2 copii odată, minte acceptă 2 urlete în același timp, noaptea se împarte la 2, rugăciunile ca trezirile să fie alternative, nu concomitent se intensifică.

Cât timp durează? Cât e necesar și cât se poate, în același timp. Învățăm să ne reîncărcăm bateriile într-un timp record pentru că acasă se plânge de dor și se suspină în somn numele celui “dispărut în misiune”. E totul o chestiune de exercițiu, de anduranță, de acceptare.

Cât de des se întâmplă? Mai rar decât am avea nevoie și suficient de des cât să ne fie bine.

Ce facem când plecăm? În primul rând dormim până la ore cu care acasă nu mai avem șanse să ne mai întâlnim, de genul 10:00-11:00. Apoi ne vedem și cu oameni care nu au copii și cu care putem discuta și despre alte lucruri care nu implică copii. Ieșim la bere, ne plimbăm pe unde vrem, citim mai mult decât 2 pagini pe seară, mâncăm cartofi prăjiți și alte chestii greu accesibile acasă și ne simțim bine făcând și altceva.

Pentru noi asta este soluția cea mai eficientă atunci când ajungem pe marginea hăului și în mijlocul vârtejului. Dragi părinți, voi ce faceți atunci când nu mai puteți nici fizic și nici psihic?

Este absolut incredibil cât de multe lucruri faine poți găsi la doar câteva click-uri distanță. Și ce e mai fain e că le găsesc mergând din site în site, precum un fluturaș ce zboară din floare în floare

Nu vă pot spune cât de mult îmi doresc să vină primăvara. Apropo, știți vreun loc din lumea asta largă unde temperatura este precum cea dintr-o zi minunată de mai tot timpul anului? Dacă mă ajutați să-l descoprăm, îi iau pe toți ai mei Dobrești și ne mutăm acolo!

Seara a început cu răsfoit prin viața Popeștilor. Felicitări dragilor pentru frumoasa și vesela voastră familie!

Apoi am căutat cartea Playful Parenting scrisă de Lawrence J. Cohen. Imediat ce urc în dormitor o cumpăr pe Kindle

Următoarea oprire a fost pe blogul Dianei de unde am plecat cu dorința de a-mi cumpăra cât de curând o mașină de cusut, așa mai pentru începători Tot de aici am aflat despre Elena și al ei Fabrix.

Dintr-o combinație de idei am decis că primul lucru pe care îl voi coase va fi o husă pentru Kindle-ul meu inspirată de aici.

După alte câteva zeci de minute citind despre mașini de cusut, materiale și ațe colorate am mai găsit pe cineva fain: Miss Happy. Chiar mâine îi voi servi Nadiuței un ou în formă de AMA

Câteva idei luate de pe Miss Happy și de pe Lilac Silhouette vor fi implementate în curând în amenajarea dormitului nostru. Este singura cameră pe care încă nu am amenajat-o, așa că ideile găsite în seara asta pică la mare fix!

Și în final, urmărindu-l pe Matt Cuts am ales următoarele 2 proiecte pe care le voi face anul ăsta!

So what are you waiting for?