Scrierea acestui post a fost inspirata de 2 lucruri:
- E cool sa ai blog! aka Marius Torsan
- Sotronul pe care l-am intalnit pe trotuar azi de dimineata 
Cu drag mi-am amintit de frumoasa copilarie petrecuta pe ulitele satului Valea Dacilor unde ma jucam fie Sotron, cu fetele, fie Elasticu’- tot cu fetele, sau Cuci si Noua Pietre impreuna cu baietii
Omul acesta numerotat din cap pana in picioare ne-a ajutat sa invatam sa numaram, desi nu mergeam la scoala, sa stam intr-un picior intr-un echilibru instabil minute in sir, sa ne bucuram cu adevarat de iesitul afara, la joaca.
Ma bucur ca am facut toate astea, copkila fiind si ma intreb oare copii mei cum se vor juca? Sau mai degraba cu ce gadget-uri? Dar vom vedea cum vor in/evolua lucrurile pana atunci.
Un lucru e clar ; in anul 2009 unii dintre copiii bucuresteni joaca Sotron-ul si asta este bine
V-am pupat si dorit o zi minunata!
Eugenia