Posts from blog category

Lecție de viață

Published by Eugenia 27 April 2012 - 2:20 in blog,life,Nadia —

Da, și postul ăsta e legat de prichindei. Dar e musai să vă povestesc despre cum și cine predă lecțiile de viață în cușca noastră

În general Moaca este veselă, vorbăreață, cântăreață, povestitoare, balerină, înotătoare, iubitoare și multe altele din aceleași categorii. Ce efect au stările astea asupra noastră? De bucurie maximă și de mulțumire atât către ea, Prințesa Moaca cât și către Dumnezeu pentru că ne-a adus-o atât de aproape.

Uneori mai sunt și zile în care Moaca este plângăcioasă, cu un NU în brațe poate mai mare decât China, urlătoare, morocănoasă, supărată. Ce facem noi în astfel de situații? Luptăm cu propriile minți să stăm pe linia de plutire, să o acceptăm așa cum este, să-i fim alături, să ne păstrăm calmul.

Cu toate eforturile depuse, în unele zile în care Moaca se trezește cu fața la cearceaf, iar noi suntem obosiți, nedormiți, sau îngândurați, ies scântei. Ea plânge, noi ridicăm tonul, ea plânge și mai tare, chiar urlă, începem să urlăm și noi și ajungem într-o zi în următoarea situație:

Moaca: refuză să doarmă la prânz. Este un refuz voit, intenționat, conștient. Bine că nu este încă conștientă și de efectele acestui refuz Într-un final apoteotic de plânsete adoarme. Numai că se trezește după o oră ceas, cu urlete și supărări mult mai intense.

Noi: încercăm să ne păstrăm calmul. Pedro reușește mai multe minute, dar eu clachez și îi spun țipând “NU mai vreau să te aud plângând atât de mult, NU mai suport, NU mai vreau, NU MAI VREAU!”

Moaca: se uită cu ochii mari la mine, se liniștește, cere să o iau în brațe și să-i citesc o poveste.

Eu: încep să citesc povestea, bucurându-mă de liniștea din casă.

Voinicel: brusc și dintr-o dată, se apucă să plângă; nu știm exact din ce motiv.

Noi: ne uităm mirați la el neînțelegând de ce plânge și îngroziți că iar se plânge în casă.

Moaca: se ridică din brațele mele, se duce lângă Voinicel și începe să-l liniștească cu mângâieri pe creștetul capului și cu un “Șșșșș…..” demn de toată iubirea.
Printre mângâierile oferite, își mai aruncă câte o privire către noi să-i vedem ochii prin care ne spune:
“Vedeți cum îl liniștesc pe Horia? Așa mi-aș dori să faceți și cu voi cu mine atunci când plâng!”

Noi: încercăm să ne revenim după “palmele” luate de la propriul copil de nici 2 ani. Apoi o luăm în brațe, îi mulțumim și ne cerem iertare.

Nu știu cum e în casele voastre, dar la noi copiii sunt profesorii, ei ne învață cum să fim mai buni, mai iubitori, mai înțegători. Norocul nostru că-i avem alături și că avem totuși mintea deschisă ca să învățăm din lecțiile predate. Îmi doresc să fie la fel de înțelepți și de acum înainte. Cu înțelepciunea lor avem șanse să creștem, să fim altfel decât am fost până acum.
Vă mulțumim îngerașilor!

Comments (7) | go to top

Despre Brazilia, amintiri, copii și viață în general

Published by Eugenia 25 March 2012 - 2:18 in blog,life,Piracanga —

Toată săptămâna asta a fost plină de amintiri. Aproape în fiecare dimineață îmi treceau prin minte idei precum: “Anul trecut, pe vremea asta ne pregăteam de petrecerea în care ne dădeam prietenilor toată averea” sau “Acum un an eram în avion către Brazilia” sau “Cum l-am sărbătorit pe Florică anul trecut? Parcă cu salată de vinete și caipirinha”.

Da, pe 22 martie 2011 plecam din România către Piracanga, locul unde speram noi să trăim mulți mulți ani. Toată experiența acestei călătorii este încă foarte vie în mintea și sufletul nostru. Cred eu pentru că a fost trăită cu fiecare părticică a corpurilor noastre.
Au fost doar 2 luni (aproape), dar se simt de parcă au fost 3 ani. Ne-am întors de 1 an (aproape), dar simțim că parcă ne-am întors ieri.

Atunci când viața este trăită cu adevărat, atunci când îți urmezi instinctele și dorințele cu tot sufletul, amintirile devin realitate, indiferent cât de mult timp a trecut.

Îmi iubesc viața, îmi iubesc familia, iubesc dorința asta vie mereu de a face lucruri pe care cu ani în urmă nici nu mi-aș fi imaginat că le pot face, iubesc dorința încă vie de a călători în lumea largă, iubesc puterea copiilor mei de a învăța și de a se adapta lumii și oamenilor din jurul lor, îi iubesc pe toți cei care mi-au devenit prieteni adevărați, iubesc mamele care văd viața copiilor lor ca și mine, iubesc primăvara, iubesc viața.

Avem în curte o salcie. De o săptămână trece printr-un proces uimitor: înfrunzește. E absolut minunat să văd cum în fiecare zi mugurii i se deschid din ce în ce mai mult și în locul lor apar frunze. E o lecție pură de viata. Salcia asta îmi aduce aminte de viata copiilor mei. Cum cresc fizic, psihic și emoțional în fiecare zi, cum sunt aproape “blank” în prima zi și apoi devin din ce în ce mai cunoscători, mai știutori, mai înfloritori. E absolut minunat să îi văd crescând așa. Și odată ce îi pot urmări atât de aproape realizez cât de nesănătos și de nenatural ar fi ca ei să crească departe de noi, părinții lor. Pentru mine, departele ăsta înseamnă grădiniță, bunici sau bonă.

Și mi-am mai dat seama de un lucru. Cât sunt de fericită că am posibilitatea de a asista la toată frumusețea asta de viață. Nu cred că e noroc sau destin. Cred că e un drum croit cu mâinile, inima și mintea noastră. E minunat să ai alături un om cu care tragi căruța în aceeași direcție. Anul ăsta contorul ajunge la 7 Și îi mulțumesc din tot sufletul pentru asta. Chiar și aici, amintirile devin realitate.

Dragilor, oriunde ați fi, pe oricine ați avea alături, orice lucru ați face, fiți fericiți cu deciziile luate și cu viața în general. Asta vă va aduce liniște, deschide drumuri, apropria oameni minunați, creea relații pentru o viață. E un sentiment minunat și greu de transpus în cuvinte. Dar merită trăit, chiar din plin!

Comments (10) | go to top

Time-out de la meseria de părinte

Published by Eugenia 7 March 2012 - 23:52 in blog,life —

Trecem printr-o perioadă cel puțin provocatoare în plan familial. Oboseală cât cuprinde, slalom printre trăiri, pretenții, nevoi, dorințe, suferințe, plânsete, zâmbete, alergături, zăpadă și multe altele.

Uneori le facem față, alteori nu. Uneori le fac față eu, uneori Don Pedro, alteori niciunul dintre noi. Ce iese? Iureș. Ăsta e cuvântul care descrie momentul, iureș.

Acum câteva zile vorbeam la telefon cu o prietenă care mă întreba ce mai facem. Îi povestesc pe scurt câteva dintre activitățile care ne ridică cotele răbdării la maxim și apoi îi spun că Don Pedro a plecat în “delegație” pentru câteva zile. Îi simt zâmbetul și o aud: “Îmi place de voi. Sunteți d-ăia care vă luați time-out-uri atunci când nu mai puteți!”

Da, noi ne luăm pauze atunci când nu mai putem. Credem în puterea de vindecare și de calmare departe de ceilalți, de situațiile neplăcute care ne încordează. Ne încurajăm astfel de porniri și vedem că aceste mici escapade dau rezultate pe termen lung. După o pauză de câteva zile sau uneori doar ore, ne reîntoarcem într-o altă stare de spirit, mai calmă, mai înțeleaptă, mai îngăduitoare.

Acum e rândul lui Don Pedro, dar știu că va veni și rândul meu la un momentdat. Și cu toată dragostea pe care le-o purtăm copiilor noștri, ne dorim și avem nevoie de pauze.

Ce înseamnă pauze? Evadări de câteva zile/ore într-un alt mediu, cu alți oameni în jur, cu alte preocupări decât cele obișnuite.

Cum rămâne cu dorul și atribuțiile de părinte responsabil? Dorul există, de ambele părți, așa că încercăm să-l estompăm prin întâlniri virtuale, iar atribuțiile părintești sunt transferate în totalitate celui rămas acasă cu copiii.

Este corect să ne lăsăm jucăriile și să plecăm? Da, din punctul nostru de vedere este corect și binevenit. Atunci când am ales să avem singuri grijă de copii, ne-am asumat și aceste momente în care suntem foarte aproape de a claca în fața a tot ce se întâmplă. Observând că terapia oferită unul altuia nu mai funcționează de la un punct încolo, am decis că avem nevoie de pauze de la tot și toate. Fiind o decizie unanim acceptată, da, este corect.

Cum se descurcă cel rămas acasă? Cu greu, mai ales acum că avem în preajmă 2 jumătăți de metru mișcătoare. De când sunt 2, ajutoarele sunt indispensabile. Așa că din când în când apelăm la ele și vin de urgență Totuși, cu toate ajutoarele din lume, MAMA e tot una, TATA e tot unul și de neînlocuit niciunul (ce rimă drăguță mi-a ieșit) . Prin urmare, brațele încep să capete putere ca să plimbe 2 copii odată, minte acceptă 2 urlete în același timp, noaptea se împarte la 2, rugăciunile ca trezirile să fie alternative, nu concomitent se intensifică.

Cât timp durează? Cât e necesar și cât se poate, în același timp. Învățăm să ne reîncărcăm bateriile într-un timp record pentru că acasă se plânge de dor și se suspină în somn numele celui “dispărut în misiune”. E totul o chestiune de exercițiu, de anduranță, de acceptare.

Cât de des se întâmplă? Mai rar decât am avea nevoie și suficient de des cât să ne fie bine.

Ce facem când plecăm? În primul rând dormim până la ore cu care acasă nu mai avem șanse să ne mai întâlnim, de genul 10:00-11:00. Apoi ne vedem și cu oameni care nu au copii și cu care putem discuta și despre alte lucruri care nu implică copii. Ieșim la bere, ne plimbăm pe unde vrem, citim mai mult decât 2 pagini pe seară, mâncăm cartofi prăjiți și alte chestii greu accesibile acasă și ne simțim bine făcând și altceva.

Pentru noi asta este soluția cea mai eficientă atunci când ajungem pe marginea hăului și în mijlocul vârtejului. Dragi părinți, voi ce faceți atunci când nu mai puteți nici fizic și nici psihic?

Comments (9) | go to top

Diversificare.ro la 1 an de la lansare

Published by Eugenia 15 February 2012 - 16:23 in blog —

Dragii mei,

Am să vă povestesc puțin despre primul proiect de suflet de mămică: Diversificare.ro De ce acum? Pentru că proiectul împlinește în această lună 1 an

Cum s-a născut acest proiect?
Prin octombrie-noiembrie 2010 am pornit pe drumul diversificării alimentației Nadiei. Ca un părinte conștiincios ce sunt, am început să mă documentez despre subiect. Prima problemă întâmpinată a fost că informațiile le culegeam de ici de colo, pe bucăți de pe diverse site-uri, bloguri mămicești sau cărți împrumutate. Fiind puțin dezorientată am cerut părerea unui specialist, medicul pediatru curant. Surpriză: am primit o altă serie de informații care se cam băteau cap în cap cu ce citisem eu si ce aș fi dorit eu să fie diversificarea alimentației bebelușului din dotare. Rezultatul: bulversare totală.

Raza de soare care m-a mai relaxat a fost găsirea unui alt medic pediatru, homeopat de data asta, care mi-a oferit o schemă de diversificare cu care am rezonat destul de mult. Asta și pentru că a venit împreună cu explicații și argumente solide de ce așa și nu altfel.

Toate bune, ne-am apucat de treabă și Nadia a început ușor să guste și altceva decât lapte matern. Dar după încă o lună, prin decembrie 2010, m-am lovit de alte probleme: Ce alte alimente sunt indicate vârstei de 6 luni? Ce nutrienți conțin aceste alimente? Cum este mai bine să prepar mâncarea? De unde fac eu rost de rețete? Ce trucuri pot aplica pentru ca mâncărurile să fie acceptate cu succes? Și tot așa…

Tot căutând prin vastul internet răspunsuri la întrebările de mai sus, în seara de Revelion 2010-2011 mi-a venit ideea de a crea un site în limba română unde părinții să găsească cât mai multe informații despre diversificarea alimentației bebelușului fără a pierde ore în șir plimbându-se din site în site.
Deja pe 1 ianuarie 2011 aveam un întreg proiect pus la punct, domeniu cumpărat și mult mult entuziasm că o să fac o treabă bună.

Dându-mi seama că e de lucru serios am căutat ajutor. Prima persoană la care m-am gândit a fost Anca, prietena mea de câțiva ani buni, mama unui băiețel diversificat de ceva vreme, care îmi tot vorbea despre mâncarea sănătoasă. Așa că într-o seară, trecut de ora 22:00 ne-am întâlnit în oraș, fără soți, fără copii să-i propun ideea, care i-a surâs și pe care a acceptat-o

Primele articole au apărut la începutul lui februarie 2011. Iar acum după 1 an suntem convinse că ideea a fost una bună care vine în întâmpinarea multor părinți care au nevoie de informații utile, valide, rețete inspirate, sănătoase și gustoase atât pentru ei cât și pentru copiii lor, toate strânse într-un singur loc.

Când scriem pentru diversificare.ro?
Fiind mojoritatea mămici, în general ne apucăm de scris seara târziu, când copiii din dotare dorm.

La început scriam pe rând când eu, când Anca. Acum le avem alături pe Carmen – Chief in editor, Andreea, Oana, Adina, Alexandra și Miruna.

Ce ne motivează?
Dorința de a diminua stresurile părinților care trec prin etapa diversificării alimentației copiilor. O facem cu plăcere și dedicare, în speranța că le oferim părinților cititori atât informații utile, cât și mai mult timp de petrecut cu copiii.

Ce ne dorim în următorul an?
Să scriem cu același interes și dăruire, chiar dacă pentru niciuna dintre noi, momentan nu există vreo răsplată financiară.

Ne mai dorim să vorbim la Women on Web 2012, eveniment destinat femeilor active in mediul online.

Să găsim și alte mămici editor care să scrie pe Diversificare.ro cu același drag ca și noi.

Să continuăm seria aparițiilor TV care va începe cu emisiunea Totul despre mame de vineri, 17.02.2012, începând cu ora 07:00 și în reluare de la ora 15:00.

Să reușim să facem și noi ceva bani, măcar să le răsplătim pe mămicile editor

Ne urăm MULT SUCCES în continuare și MULTĂ INSPIRAȚIE. Voi ce ne urați la prima noastră aniversare a site-ului Diversificare.ro?

PS: Fotografiile sunt făcute de subsemnata și reprezintă câteva rețete excelente pe care vi le recomand cu tot dragul! Dați click pe ele și veți ajunge direct la rețete! Poftă bună vă doresc!

Comments (17) | go to top

Love from the World

Published by Eugenia 13 February 2012 - 9:00 in blog,life,Nadia —

Few days ago a friend from Singapore send me an email with a short description of a very nice personal project, Love from the World, in which she wants to bring together kids from around the world.

How she will manage to do so? Simple: By making one big quilt by sewing together fabric artwork created by children from 100 countries, one per country! Each artwork shows the flag of the country they are living in now.

Romania will be represented by Nadia and her little fabric artwork done yesterday early in the morning.

Here are some pictures during the painting session and of course with the final piece of art. It was for the first time that she used watercolors and it seems to me she loved it.