dobrestii

Sunt in Vama, chiar acum. Tocmai ce am terminat de montat al doilea paravan. De data asta singur. Tudor s-a dus sa vorbeasca cu Raoul (pentru cunoascatori).
Stau pe scaunul de plaja. Ascult marea. Si ma uit la stele. Si mi se pare cel mai minunat lucru posibil in acest moment. Sunt infinit de multe. Ca de obicei. Fara pic de nor. E incredibil cum se vad stelele la mare.
In fundal se aude ceva muzica. Buna. Fara manele. Cu piste de biciclisti foarte utile pentru masini. Cu trotuar pavat. In Vama. De rasu’ curcilor.
Berea e cam calda. Dar nu ma intereseaza. Curge ca unsa. Mai ales dupa cateva saptamani … Incarcate. Chiar grele. Foarte grele.
Si totusi lipseste ceva. Nu e totul asa cum ar trebui. Desi sunt singur cu Vama. Si cu valurile. Si cu paravanele. Si cu corturile. Si cu berea. Si cu muzica. Buna.
M-am prins in sfarsit. E vorba de jumatatea mea. Ea lipseste. Nu ne-am vazut de miercuri dimineata. Mult timp. Dar a trecut repede. Sper ca zilele in vama sa fie lente. Foarte lente. Cu ea. O iubesc. Numai pe ea.
Noapte buna.

O asteptam, a venit, m-a fericit, si a plecat…

Si mireasma florilor de tei, ca de altfel mai toate lucrurile care ni se intampla in viata parcurg acesti pasi.

Dar cel mai important lucru este fericirea pe care a adus-o si a lasat-o in sufletul meu.

Mireasma florilor de tei este absolut minunata intr-o dimineata cand mergi inspre birou, sau cand iesi in gradina sa bei o cafea sau un ceai.

Ma bucur ca acest Bucuresti, care de obicei este murdar, urat si trist, pentru cateva zile isi pune haina inmiresmata a florilor de tei. Este minunat atunci cand astepti metroul sa simti cum odata cu el in statie ajunge si mireasma teilor, cum pe orice alee dintre blocuri teii isi apleaca crengile inmiresmate deasupra capului trecatorilor, cum o tanara tine in mana o floare de tei pe care din cand in cand o mai miroase, cum batranele strang si vand pe marginea trotuarului gramajoare de miresme ce pot fi transformate intr-un ceai bun…

Inchei aceasta incursiune prin a reda un citat din “Lorelei” de Ionel Teodoreanu:

“Dar nicaieri aiurea parfumul teiilor nu-i mai aproape, mai intim, mai cald, mai viu, mai invaluitor decat in locurile acestea: te insoteste pretutindeni. Il ai in par, il ai pe maini, il ai pe fata si prin somn te acopera inca, dandu-ti betia noptilor de vara.”

V-am pupat!