Dobrestii

Este deosebita si complexa in acelasi timp si categoric greu de desris in cuvinte.

Prima destinatie din Bali in care am ajuns a fost Ubud, centrul cultural al insulei. Pt ca am ajuns destul de tarziu la hotel, ziua de 27.04.2009 am inceput-o putin mai tarziu. Activitatea principala a zilei: explorarea zonei cu motorbike-uri. Initial eu am ripostat pentru ca am fost cu adevarat ingrozita de cum se circula pin Indonezia. Dar fiind in minoritate, am acceptat

Dupa cateva sute de metri cu minunatia miscatoare, dragul meu sot mi-a dovedit ca nu degeaba are permis categoria A Se descurca foarte bine si sunt mandra de el

Prima oprire trebuia sa fie Tirta Empul (Water Temple), un loc superb situat la aproximativ 20 km de Ubud. Pe drum insa, am zarit o livada cu niste pomisori care aveau in varful crengilor niste chestii mici zi verzi, pe alocuri portocalii. Cand Radu-curajosul s-a dus mai aproape a constatat ca sunt clementine/mandarine. Drept urmare am avut o gustare pe cinste cu micutele fructe

Ne-am continuat drumul si am ajuns la vulcanul Batur, de unde am avut o priveliste absolut superba cu un vulcan care nu demult erupsese si langa care se vedea un lac vulcanic destul de mare. Vom pune cateva fotografii si veti vedea si voi

Chiar daca trebuia sa ajungem la acel templu, ne-am mai oprit pe drum sa facem ceva cumparaturi pentru pranz, care a fost format numai din fructe; diverse si multe necunoscute pentru noi europenii Am avut astfel ocazia sa gustam si vestitul Durian. Cand il ai aproape ai doua variante: iti place, sau nu-l suporti! De ce? Pentru ca mirosul pe care il emana este puternic si deloc placut, dar gustul este incredibil. Imaginati-va ca ati manca o inghetata, extrem de dulce dar cu miros puternic de ceapa, dupa parerea mea. Mie mi-a placut la nebunie, iar Pedro nici macar nu a vrut sa stea pe aproape. Cu siguranta voi mai manca cand pana cand plecam Oricum, merita incercat!!!

Intr-un final am ajuns si la templul cu ape termale. Un loc foarte fain dar destul de aglomerat cu oameni de toate culorile si dimensiunile care veneau imbracati in costume corespunzatoare si cu ofrande. Ieri a fost o zi speciala in Bali, si la toate templele se aduceau ofrande zeilor.

Aici, la Tirta Empul, oamenii veneau cu ofrande in fata zeilor pentru a-si purifica sufletul si corpul. Corpul era purificat printr-o baie pe care o faceau intr-un bazin unde curgea apa termala (ziceau ei). Asa ca femei, barbati, copii, balinezi su nu, intrau cu totii in apa, se spalau, puneau ofrande, se rugau si plecau multumiti si veseli ca au reusit sa fie aproape de zei.

Fetele din Bali sunt cu adevarat superbe…in mare parte A fost un deliciu pentru baieti sa le vada iesind din bazin ude Despre domni nu as putea spune acelasi lucru, asa ca le-am urmarit si eu tot pe doamne

Dupa cele vreo 2 ore pe care le-am petrecut aici, ne-am luat motorbike-urile si am plecat spre un alt templu, al carui nume nu mi-l mai amintesc acum (later edit: este vorba despre templul Gunung Kawi). Asta pentru ca eu nu l-am vazut din motive subiective Pana la el, baietii au coborat aproximativ 350 de trepte care despicau in doua multiple terase de orez.

Deoarece aici la 6:30 pm este deja noapte, ne-am urcat pe motorbike-uri si am plecat spre hotel. Radu vitezomanul a luat-o inainte, iar noi ne-am pierdut putin. Asa ca ne-am invartit prin zona vreo ora intreband in stanga si dreapta cum ajungem inapoi in Ubud Intr-un final am ajuns, am facut un dus, am plecat sa mancam ceva si sa vedem dansurile balizeze care aveau loc pe strazile orasului.

In mod normal, ca sa te vezi asa ceva, trebuie sa platesti cam 75.000- 100.000 de rupiahs. Dar noi le-am vazut gratis Am stat vreo ora, timp in care doua doamne au dansat si am intretinut publicul cu tot felul de glume pe care binenteles nu le-am priceput.

Revenind la titlul acestui post, Bali-ul este frumos si emana aceasta frumusete din aproape orice: femei, copii, haine, flori, temple, ofrande, obiceiuri, mancaruri, bauturi… Ma bucur tare mult ca am reusit sa vedem acest colt de lume si speram sa mai revenim si anii urmatori.

Terima Kashi (Multumim),

Dobrestii

Later edit: am adaugat cateva poze, inclusiv cu dansurile gratuite si cu sariturile in piscina de la Dewa Bungalows, locul in care am stat

Astazi ne punem in miscare (din nou). De data asta s-ar parea ca avem o calatorie lunga inainte, avand de strabatut mai bine de jumatate din insula Java + jumatate din Bali. Mai exact vom merge din JogyJakarta pana in Denpasar, cu un pit-stop peste noapte la vulcanul Bromo.

Ne trezim devreme de dimineata ca sa ne impachetam bagajele, imbucam repede breakfast-ul la Mercury Guest House si in jur de 8:30 vine Antok sa ne anunte ca a venit bus-ul si ar fi bine sa o luam din loc. Toata afacerea (transportul pana in Denpasar + o noapte cazare langa Bromo) ne-a costat 300K rupii de persoana, avand in vedere ca vom sta intr-o camera standard, adica cu hot shower

Mergem la bus, care de fapt era un mini-bus de 8+1 locuri, ne asezam confortabil si asteptam al 4-lea pasager (cu o seara inainte aflasem ca vom fi 4). Chiar ne bucuram ca nu vom sta inghesuiti, apare si al patrulea (un chinez mutat in Canada) si o luam la drum. Spre surprinderea noastra bus-ul mai opreste la un moment dat si vedem 4 bulle (albi) apropiindu-se de el. Cu mare dezamagire ne dam seama ca bus-ul va fi plin ochi si speram ca macar vom avea buni parteneri de conversatie, lucru care s-a si intamplat. Pe scaunul liber din fata si pe locul dintre mine si Radu s-au asezat doi scotieni pe care ii intelegeam foarte greu din cauza accentului foarte puternic. Cu toate astea ne-am obisnuit rapid si am trecut de la engleza “basic” fara prea multe cuvinte, verbe si expresii (folosita in conversatiile cu bastinasii) la una ceva mai elevata, pe masura interocutorilor nostri. Ceilalti doi tipi din spate nu erau foarte vorbareti, asa ca i-am lasat in pace

Despre drumul din prima zi nu sunt foarte multe de spus, decat ca e recomandabil sa stai cat mai in spate intr-un bus, ca sa nu vezi cum se conduce in Indonezia. Va spuneam intr-un post anterior ca traficul vazut de pe trotuar e nebunesc. Ei bine, asta nu-i nimic pana cand nu te urci intr-un bus cu un sofer localnic pe scurt: drumuri exceptionale pana sus la vulcan, de la 2 benzi pe sens pana la o banda jumate’ pe 2 sensuri, in continuare o pleiada de motorete, depasiri la limita imposibilului, injuraturi prin geam si multe altele greu de explicat pana cand nu le traiesti.

Intr-un final ajungem la prima destinatie, Bromo, unde era o bezna sa-ti bagi degetele in ochi si toata lumea incerca sa-ti vanda caciuli, fulare si sa-ti inchirieze un jeep pentru mini-excursia de a doua zi pana la buza vulcanului. Am mancat bine si ne-am culcat pentru ca trezirea a doua zi era la 3:30 am, ca sa prindem rasaritul deasupra vulcanului activ, pe un varf aflat la 2870m (sper, nu mai stiu exact ).

Ne trezim cu greu, mergem la jeep (negociat cu o seara inainte la 275K rupii pentru 3 persoane, in total 6-7 in fiecare masina) si da-i bice pana la view-point. Foarte multe jeep-uri (Toyota LandCruiser, dar un model ce seamana foarte mult cu Jeep Wrangler, nu le-am vazut in Europa!), drum asfaltat aproape peste tot, cu o singura exceptie (un platou de vreo 2 km), bezna cumplita si la ora 5 am ajuns sus la view-point. Puhoi de lume, multi localnici, greu de gasit un loc bun de poze, frig si vant (erau in jur de 5 grade), inghesuiala si caciuli de cumparat. Gasesc un loc prielnic, astept rasaritul, trag cateva zeci de cadre (de care nu prea-s multumit ) si deja se lumineaza. E absolut necesar de mentionat ca spectacolul rasaritului este absolut fabulos, mai ales ca ne dam seama incet incet unde naiba ne aflam. Mai exact cocotati in varful unui munte, langa care apare incet incet privelistea unui vulcan semi-activ, din care iese un fum alb si des, langa care se mai afla cateva cratere si urme clare de lava.
Dupa ce am jucat rolul maimutei si ne-am pozat cu o gramada de localnici (sa zicem ca nu erau asa de multi albi pe cat ne asteptam noi) am luat-o la picior spre jeep catre urmatoarea destinatie, craterul vulcanului din care iese fum, adica chiar Bromo.

Dupa vreo 20 de minute ne dam seama ca platoul de mai devreme (singura parte neasfaltata) e de fapt platoul pe care se afla acel vulcan, probabil un crater al unui vulcan muuult, mult mai batran. Opreste soferul si imediat apar vreo 10 bastinasi cu cai in jurul nostru, primim ceva cartonase cu cate un nume pe ele si ne dam seama ca tocmai ne alesesem calul cu care sa urcam pana sus pe crater. Alta negociere, 50K rupii pentru un drum cu calul, sus pe el si tropa-tropa  pe platou. Doamna mea s-a convins ca nu-i plac caii foarte repede, dupa nici 5 minute de mers, asa ca i-a multumit stapanului si a scapat cu doar 20K rupii si un urcus zdravan pe jos.
Ajunsi “sus” realizam ca mai sunt si vreo cateva zeci (sau sute?) de trepte de urcat si pana la urma ajungem pe buza craterului unde ne loveste un miros puternic si innecacios de sulf. Facem repede cateva poze si o luam din loc pentru ca se facea tarziu, mirosul era destul de greu si deja ne era foame. Tropa tropa din nou pe cal, la coborare ceva mai greu ca trebuia sa stau bine infipt in suportii pentru picioare (nu stiu cum se numesc ) si lasat pe spate, multumim calului si stapanului, apoi ne urcam in jepp si mergem inapoi la “hotel”. Abia cand am ajuns ne-am dat seama ca in seara in care am ajuns ne uitam in bezna catre o priveliste extraordinara, pe care o puteti devora in poza alaturata.
Dupa un breakfast rapid ne urcam in mini-bus, pana la locul de unde ne pescuieste bus-ul “mare” spre Denpasar (Bali here we come). Ajungem pe la 10:30 si aflam ca abia la 11:30 ajunge bus-ul, asa ca pierdem timpul  vreo 2 ore (ca noah … a ajuns pe la 12:30) si pornim spre Bali. Din nou drum lung, obositor si ajungem pana la urma la capatul insulei Java, unde ne urcam cu autobuzu’ pe feribot si trecem parleazul (nu inainte de a pune o poza cu o maimuta legata de o bara, pe care am gasit-o la pit-stop-ul pentru pranz).

Din pacate am mai stat vreo 2 ore in port (fara sa avem habar ce asteptam si de ce, ca au trecut vreo 2 feriboturi intre timp), dupa care trecem garla si ne punem pe drum. Ajungem in Denpasar dupa miezul noptii (asta si pentru ca s-a schimbat fusul cu o ora) si cautam transport catre destinatia dorita de noi, Ubud. Gasim un taximetrist dispus sa ne duca pentru 100K rupii si ajungem la Dewa Bungalows, un loc excelent, cu casute in curtea unei familii cu multi membri primitori si zambareti. Radu negociaza la 200K pe noapte si adormim bustean (era deja trecut de 1 am).

Later edit: am mai aranjat putin pozele ca erau cam varza

Cele 3 nume de mai sus au reprezentat locatiile pe care le-am vizitat astazi, 23.04.09 in Indonezia. Dar hai sa va povestesc cate ceva despre ele.

Ziua a inceput de dimineata; mai exact la 7:30 Ghidul nostru de azi, Rinton, un indonezian care rupea destul de bine engleza, a venit sa ne ia cu masina pentru un traseu de 11 ore care ne-a lasat cu “rasuflarea taiata”.

Prima oprire a fost Prambanan – cel mai mare templu hindus din Java Centrala. Am ramas muti de admiratie in fata a ceea ce oamenii secolului 9 e.n. au putut crea in numele credintei lor. Imaginati-va o gramada mare de pietre asezate simplu unele peste altele fara niciun fel de mortar (sau altfel de adeziv) intre ele si care formau un templu superb. Absolut, uimitor!!! Dupa o serie de fotografii facute de la distanta ne-am luat inima in dinti si ne-am apropiat mai mult de templu. Intrarea era strajuita de o pancarda pe care era mentionat faptul ca acest templu se afla pe lista monumentelor Unesco la pozitia 642.

In mai 2006, un cutremur cu magnitudinea de 5.8 grade pe scara Richter a ucis aproape 6.000 de oameni  si a afectat destul de rau si acest templu. Chiar si astazi, o mare parte era inchis vizitatorilor din cauza lucrarilor de restaurare.

Chiar daca la prima vedere ai putea spune ca nu sunt altceva decat multe pietre, cand te apropii de el te trec fiori cand te gandesti cat de bine a fost gandita intreaga lui structura de a rezistat pana in zilele noastre.

Urmatoarea punct unde am ajuns azi a fost muntele Merapi, cel mai activ vulcan din Indonezia. In agenda noastra aceasta etapa era descrisa asa: “walking on lava, playing with fireworks”. Din pacate sau din fericire, azi am prilejul doar sa ne plimbam pe lava pietrificata. Cand am ajuns la cel mai aproape punct de varful vulcanului pana la care au voie sa urce turisti si nu numai  (6 km de varf) ne-a aparut in fata ochiilor un peisaj inspaimantator; o albie de rau de lava aparuta in mijlocul junglei, bucati de pereti ai caselor care au fost efectiv topite de lava venita din inima vulcanului, bolovani imensi, precum si un buncar in care oamenii din zona au incercat sa se adaposteasca de furia naturii dezlantuite si care din pacate nu au reusit sa-i faca fata.

Sentimentul pe care il ai in momentul in care vezi forta si puterea naturii este unul de o imensa “micitate”. Noi oamenii, oricat de mult evoluam si ne dezvoltam, in fata naturii nu puteam fi niciodata mai mari sau mai buni . Si aici, pe muntele Merapi devii cel mai constient de acest lucru.

Dupa toate gandurile si scenariile sumbre pe care ni le-am imaginat ca s-ar fi intamplat la ultima eruptie a vulcanului, am decis ca e momentul sa ne inveselim putin si sa privim viata cu optimism. Drept urmare am facut cateva fotografii, am mancat ceva si am luat drumul Borobudurului.

Borobudur este un mare templu Buddhist din Indonezia. A fost al treilea loc vizitat azi care ne-a lasat fara cuvinte. Simteam aceeasi mare admiratie pentru cei care l-au ridicat ca si in cazul templului Prambanan. Chiar daca ploaia a inceput chiar cand am ajuns la poalele templului, asta nu ne-a impiedicat sa-l studiem in detaliu mai bine de 2 ore. Atat templul cat si intreaga zona plina de verdeata si de liniste din jur care te indemnau la contemplare.

Inca odata ne-am spus ca suntem foarte norocosi pentru ca avem sansa sa vedem aceste lucruri minunatete aflate pe Pamant.

Cu gandul la excursia de maine, ne-am luat ramas bun de la aceste locuri cu speranta ca le vom mai vedea si alta data, poate impreuna cu gemenii planificati

Soarele deja a apus si noi am luat-o inapoi spre Yogyakarta pentru a ne pregati pentru urmatoarele aventuri. Sincer nu stim cand vom mai avea acees la internet, dar promitem ca imediat cum il gasim va povestim ce am vazut si ce am mai facut in super concediul din Asia.

Noapte buna dragilor!

Later edit: scumpa mea sotie a uitat sa treaca inca o vizita facuta in aceasta zi. Inainte sa ajungem la Borobudur, am avut o oprire pe drum cu scopul de a manca pranzul. Dupa ce ne-am ospatat foarte bine intr-un restaurant excelent (si cam piperat la pret, evident), am fost dusi si la un atelier de prelucrare a argintului, unde ni s-a explicat intregul proces de prelucrare si unde puteam sa vedem localnicii cum fac brose, cercei sau alte minuntatii chiar in fata noastra. Dupa cum se vede, am adaugat si cateva poze

Asadar iata-ne ajunsi la hotelul recomandat de Emil (un prieten de-al lui Radu) – Mercury Guest House Yogyakarta. Aici ne-am intalnit cu Antok, un localnic destul de amabil dar siret, care ne-a condus mai intai sa vedem camerele si abia apoi ne-a spus costul: 100K pentru o camera standard + ventilator si 150K o camera cu AC. Avand in vedere ca suntem 3 il intrebam de un extra-bed, acesta costand 35K in prima varianta si 50K pentru camera cu AC. Avand in vedere ca AC-ul nu face prea bine daca e utilizat noaptea, am mers pe varianta 1 (buna alegere!) dar nu am reusit sa scadem pretul sub 135K sub nicio forma. <Paranteza: strada pe care se afla acest hotel mai are cel putin inca 20 si sunt sigur ca se gasesc si mai ieftine, insa noi n-am prea avut chef sa mai cautam, asa ca a ramas sa stam toti 3 cu mai putin de 10 EUR/noapte >

Toate bune si frumoase, lasam bagajele si mergem la Antok sa vedem ce ne ofera pentru urmatoarele 2 zile. Noi aveam in target 3 locatii: Prambanan, Borobudur si vulcanul Merapi, adica un templu hindus, unul budist si un vulcan activ, toate pe o raza mai mica de 100 km in jurul orasului Yogyakarta. Aici a inceput o negociere in care noi tot ceream pret mai mic si el nu ne dadea. Pana la urma i-am spus ca mergem sa ne plimbam prin oras, ne mai gandim si unii si altii si vorbim mai pe seara.

Zis si facut, iesim in strada principala si la 50m ne racoleaza un localnic (vazandu-ne cu o harta a orasului in mana) si ne intreaba daca totul e ok si daca ne poate ajuta. Dupa cateva indicatii despre ce sa vedem si pe unde sa o luam, ne dam seama ca tipul lucra la o agentie de turism si chiar ne-a facut o oferta mai buna decat a tipului de la hotel. Luam cartea de vizita (buna pentru negocierea ulterioara cu Antok) si mergem mai departe. Cand ne oprim sa luam o sticla cu apa (3000 de rupii) ne mai racoleaza un tip, care tot asta cam urmarea, insa a trebuit sa se multumeasca doar cu gasirea a 2 troscolete care sa ne duca pana la nu stiu ce art centre din oras. A negociat pentru noi un pret de 4000 de rupii pentru fiecare troscoleta (deci 1.3 RON!!) si cei 2 tipi care ne-au dus au pedalat serios vreo 20 de minute. Avand in vedere cat de transpirati au ajuns le-am lasat cate 5000 pentru ca era chiar pacat de munca lor.

Faimosul art centre era de fapt o cosmelie in care erau cateva sute de tablouri pictate pe matase si sofran, unele foarte frumoase trebuie sa recunosc. Am vazut acolo cam toti pasagerii albi care fusesera cu noi in avion, deci era o destinatie clara, in ciuda incercarilor noastre de a-i convinge ca nu suntem extrem de pasionati de arta Tehnica folosita e foarte interesanta – Batik – operele fiind absolut impresionante la o privire mai atenta. Fiind la inceputul calatoriei nu ne-am putut abtine si am luat 2 “tablouri” destul de mari la 300K, adica ceva mai mult de 20 de euro. Daca as merge acum probabil le-as lua cu maxim 200K

Avand in vedere ca a inceput sa ploua, ne intoarcem la hotel, cautam iar 2 troscolete insa neavand un localnic sa negocieze pentru noi, reusim sa luam una singura (pentru 3 persoane cand ea e pentru 2 indonezieni, adica mici) cu 15K. Incepe “Schumacher” sa-i dea bice (asa i-am zis “soferului” pentru ca era super vitezoman) si ajungem destul de repede inapoi la hotel, nu fara a trece razant pe langa vreo 2 masini si 3 motorete

Reluand discutiile cu Antok si ajutati de pretul mai bun primit de la tipul de pe strada, batem palma pentru un pret de 400K (aprox 28 de euro) care include o masina “noua” cu AC, sofer + ghid pentru o excursie la toate cele 3 de mai sus + bonus o vizita la ceva silver handy-craft shop, toate insumand cam 11 ore

Deal-ul numarul doi este o excursie ce o vom porni sambata dimineata, care include drumul pana la muntele Bromo, cazare langa crater + drum pana pe insula Bali (autocar + ferry-boat) la un pret de 300K / persoana (atentie – cazare inclusa!). Pentru 21 de euro am zis ca merita un drum total de vreo 15 ore + o noapte de cazare, asa ca am dat avans si am mers in camera.

Cam asta a fost prima zi din Indonezia. Acum am impresia ca n-am reusit sa descriu sentimentul care ma cuprinde cand sunt aici. Pe de o parte e o teama de ce s-ar putea intampla daca nu suntem atenti (sa zicem ca e o democratie permisiva in care politia nu prea se face vazuta), pe de alta parte e un soi de empatie fata de oamenii de aici, o compatimire a indonezienilor si o mare bucurie ca avem ocazia sa vedem aceste locuri minunate. Pe de o parte ma bucur ca sunt roman cand vad in ce conditii se traieste aici vs Romania, pe de alta parte ma intristez cand imi amintesc de rautatea, dusmania si invidia care caracterizeaza poporul nostru – comparativ cu oamenii de aici, care au puterea sa zambeasca si atunci cand viata lor nu este cea mai placuta si “roz”.

Noapte buna Indonezia, dupa-masa placuta Romania!

P.S. Nu inteleg cum e posibil ca aceasta tara saraca sa fie drumuri impecabile pana aproape de varful muntelui si la noi sunt carpite si in orase. Ba inteleg … la noi se fura pe rupte si aici se munceste pe rupte.

Later edit: cateva poze si aici

In ziua urmatoare dupa Zoo Singapore am luat avionul spre Indonezia. Fara niciun fel de asteptari, fara pretentii, deschisi la minte si cu zambetul pe buze. Am inceput bine, adica am plecat cu o ora intarziere din Singapore. Cand am intrebat ce s-a intamplat, nimeni n-a stiut sa ne zica care a fost motivul intarzierii

Am zburat cu Air Asia, una dintre companiile low-cost din zona si singura care face legatura intre Europa si Asia printr-un zbor Londra – Kuala Lumpur. Zborul a fost ok, a durat aproximativ 2 ore, dupa care am aterizat in Yogyakarta, o zona speciala a insulei Java (atentie, o parte din informatiile de pe Wikipedia sunt oarecum vechi in cazul in care vreti sa le luati ca referinta pentru o calatorie aici). Ne-a lovit o lejeritate in contrast total cu strictetea din Singapore (unde ne-au intrebat cu ce ne intoarcem din Indonezia!). Mai exact am mers pe jos de la avion la sosiri, acolo ne-a pescuit un nene indonezian (vames probabil) pe noi si pe inca vreo 7-8 albi care ieseau din peisajul coloristic si ne-a indrumat spre ghiseul de vize.

Romanii (precum toata Europa cred) au nevoie de viza pentru intrare, insa aceasta se obtine “on arrival” si costa 10 USD pentru 7 zile si 25 USD pentru 30 de zile. Daca intentionati sa mergeti in Asia, luati-va cu voi USD, nu Euro, rata de conversie e mult mai buna si unele preturi sunt direct in USD. Noi n-am avut USD asa ca am platit cate 22 de euro (yeah, I know ) si ne-am vazut de drum. Banda de colectare a bagajelor are cam 5m (fara exagerare), dupa care acestea sunt pescuite de niste indivizi ce lucreaza la aeroport si sunt puse jos. Sunt la discretie pentru oricine, insa n-am avut probleme, le-am recuperat intregi.

Avand in vedere ca aveam euro si rata de schimb era proasta am optat pentru extragerea de cash de la bancomat. Am cautat cam 10 minute dupa un bancomat si pana la urma am gasit vreo 5 unul langa altul, undeva la capatul din stanga al aeroportului. Ne-am calculat sa scoatem cam 5.000.000 de rupii (IDR) pentru cele 9 zile, adica aproximativ 350 de euro (pentru 2 persoane, evident ). N-am putut scoate decat maxim cate 2.5 mil (bancnota maxima e de 100.000), asa ca am procopsit ING-ul cu ceva comisioane. Pentru clarificare 1 Euro = 14.200 ISD, 1 RON = 3300 IDR

Ok, vrem sa ajungem spre un hotel, intrebam cat e un taxi, primul pret 70K, apoi 50K , negociem pana la urma cu 40K (adica putin sub 3 euro).

<Aici fac o paranteza pentru ca vreau sa subliniez ca _absolut totul se negociaza in Indonezia_ si daca esti alb preturile pornesc de la triplu fata de pretul normal. O gresala e sa convertesti in euro sau USD, sumele rezultate fiind extrem de mici. Cu toate astea nivelul de preturi de aici e printre cele mai scazute din lume si ai un sentiment ciudat cand iti dai seama ca platesti de 3 ori mai mult pe ceva. Daca stau totusi sa compar cu cele 49 de GBP cat am platit 2 persoane pe 2 bilete de tren dus intors intre Londra si Colchester …  ma dau batut de la negocierile aspre >

Socul a fost destul de mare dupa ce am plecat de la aeroport:  extrem de multe motorete, ocupa mai bine de o banda din cele 2 ale drumului, se circula total haotic, soferii trebuie sa fie foarte atenti la tot ce misca: pietoni, motorete, trishaw (biciclete cu 3 roti, din care 2 in fata, pentru transport de pasageri), alte masini, etc. E greu de explicat cum (nu) se respecta benzile, cum se incadreaza cei cu troscoletele mentionate mai sus, sau cat de aproape circula motoretele unele de altele. Pe langa asta peisajul urban e destul de saracacios, cu case mici si destul de murdare, oameni multi, insa extrem de amabili si zambitori. Stau si ma gandesc ca un salariu lunar pentru un om normal este de 700.000 IDR (aprox 50 de euro) si tot au puterea sa zambeasca si sa fie foarte binevoitori, mai ales cu turistii.

Aici as vrea sa fac legatura cu titlul postului si as vrea sa subliniez ca Indonezia poate fi considerata o Romanie a Asiei doar prin comparatia nivelului de dezvoltare cu cel din Singapore de exemplu. In continuare aici nu exista cocalari, jeep-uri albe din care se coboara “domni” purtand pantofi albi, sunt chiar putine masini mari, majoritatea fiind van-uri pentru transportul turistilor, sau masini normale dar vechi, pentru uz “personal” (a se citi “in scopul micului biznis de familie”). Tot prin comparatie apare o diferenta covarsitoare in comportamentul oamenilor, diferenta care e greu de exprimat in cuvinte pana cand nu te afli aici.

Intr-un tarziu am ajuns la hotel si ma voi opri aici pentru ca postul este foarte lung insa prima noastra zi in Indonezia nu s-a terminat. Aventurile abia acum incep

Seara buna si sa ne vedem sanatosi!

Later edit: am pus cateva poze, cam subtire aici ca nu stiam cat de periculoasa e fotografierea pe strada

Despre minunata gradina zoologica din Singapore nu vreau sa va spun nimic.

Si asta pentru ca un bun coleg de-al meu, Sabin Gilceava a fost si el prin zona si a descris-o cum nu putea cineva sa o faca mai bine.

Asa ca spor la citit despre ZOO SINGAPORE in varianta Gilceviana.

Vom reveni si noi cu cateva fotografii

Merita, merita, merita!!!!

Later edit: am pus si cateva poze

Iata-ne in ziua a doua din Singapore (21.04.2009), petrecuta o buna parte dormind (ne-am trezit la 12 ). Avand in vedere ca aveam planuri marete pentru azi, am zis ca macar o parte din ele sa le punem in aplicare. Zis si facut, iata-ne in locul numit “Little India”, o mica zona din Singapore.
Ne-a lovit de la inceput un aer diferit fata de strictetea din Singapore, cu mirosuri similare cu cele din spate de la Obor, acre si iuti in acelasi timp, care combinate cu caldura iti muta nasul la propriu. Ne-am acomodat repede (cam in 3 ore, dupa ce am plecat de acolo ) si i-am dat bice inainte. Multe masini, multe tarabe, inghesuite rau, oameni care misuna (fara motociclete!) si tot felul de chestii de vanzare. Ne-au atras atentia ghirlandele viu colorate, impreuna cu un indian care incerca sa explice altor turisti semnificatia lor si mai apoi un templu hindus destul de ciudat.

Continuam pe prima strada si nimerim in cel mai renumit magazin de saree (am aflat ulterior) din Singapore. Am uitat sa va spun ca asta era si principalul motiv al drumului nostru in Little India. Le-am zis celor 2 doamne ca vrem sa cumparam un saree si ne-au dus la etaj unde aveau cateva mii de modele (o imensitate  de magazin). Am ramas masca si Doamna s-a fixat chiar pe primul pe care i l-au deschis prima data (printre cele mai scumpe, evident). Dupa ce am mai vazut cateva modele a inceput discutia legata de pret. To make the lonk story (peste o ora) short, am “scos” saree-ul la 220 dolari singaporezi (~115 EUR), pornind de la un pret al materialului de 239 + manopera 75 etc. etc. Toata lumea e multumita si mergem la plimbare prin zona

In continuare ne-am izbit de peisaje total contrastante cu restul orasului Singapore, noi crezand ca duc mai repede la India (ca doar se numeste Little India, nu? ).

Avand in vedere ca se apropie seara, urmam sfatul lui Radu si continuam ziua indiana mergand la restaurantul Annalakshmi, un restaurant indian diferit de orice alt restaurant, cu orice specific, in care am fost vreodata. Primul lucru pe care il observi este ca nu exista preturi in meniu. Asta dupa politetea incredibila a ospatarului care la fiecare 3 cuvinte rostea “no problem sir”. Stiind de la Radu despre ce e vorba, ne-am lasat purtat de recomandarile chelnerului si am avut parte de o experienta gastronomica extraordinara. Eu total nepicanta (un adevarat challenge pentru ospatar!), nevasta ce i-a facut cu ochiul. N-o sa va obosesc cu detalii despre ce am mancat acum, poate intr-un alt post. Si ca sa nu uit, diferenta majora despre care va povesteam mai devreme e ca la final am fost rugati sa platim (daca vrem!) cat dorim noi, conceptul lor fiind ceva de genul “eat as you like, pay as you want”.  Am platit cat ne-au lasat inimile de romani zgarciobi si am multumit atat lor cat si celui de sus ca am mancat bine si ca suntem printre fericitii care au experimentat asa ceva! Doamne Ajuta!

Seara ne-am intalnit cu Radu si amicii lui din Laughig Club Singapore chiar in centrul “de poze” al orasului stat. Am petrecut cateva ore nemaipomenite in compania “nasului rosu”, obiectul principal in jurul caruia s-a construit acest “club” Mai exact am incercat sa facem trecatorii sa rada, mai ales unii dintre noi care incercam sa devenim membri detasati ai clubului. A fost o seara cu foarte mult ras, atat pentru noi cat si pentru trecatori, impreuna cu mai multe poze de seara cu turnurile din Singapore (promit un later edit la toate posturile pentru adaugarea pozelor).

Inchei prin a spune ca am ramas fascinat de acest oras/stat in care democratia este si nu este, in care nivelul de respect intre oameni este extrem de ridicat, in care nu-ti este frica sa mergi seara pe niciunde, in care lumea se vede ca munceste asa cum trebuie, in care nu se da spaga, in care nu exista cocalari si pitzipoance, in care nu auzi manele absolut deloc (asta mai imi trebuia, sa le aud si aici, ca eram aproape de sinucidere ), in care lumea e relaxata, in care se face armata obligatorie si au aprox 1.5 milioane (din totalul de aproape 5) gata sa tina o arma in mana si sa lupte pentru patrie. Si mai sunt multe de spus, dar mai degraba va invit sa vizitati singuri Singapore. Merita toti banii drumului. Garantat!

Later edit: si aici erau pozele cam aiurite, asa ca le-am mai aranjat putin

Asa cum scria si scumpa mea sotie, am ajuns cu bine in Singapore. Jet-lag-ul se simte destul de serios si azi (20.04.2009) ne-am trezit foarte greu, diferenta de fus fata de Romania fiind de 5 ore si fata de UK de 7 ore.

Avand in vedere ca am ramas in urma cu scrisul post-urilor, eu si nevasta le scriem in paralel (din Indonezia, revin mai tarziu asupra “internetului” de aici ) si s-ar putea sa vedeti aceleasi subiecte atinse de amandoi.

Revenind, ne-am trezit cu greu si am plecat la cumparaturi cu gandul de a lua ceva de dimineata. Am petrecut cam 2 ore intr-un mall aflat cam la 15 minute de mers pe jos de locuinta lui Radu. Probabil ca unul dn motive a fost caldura si umiditatea de afara comparate cu AC-ul din mall

Dupa ce am mancat ceva rapid ne-am dus la metrou cu gandul la Sentosa, insula “resort” ce apartine de Singapore. Inainte de a ne imbarca in trenul/tramvaiul care ne ducea acolo, am fost izbiti de multe zambete, “welcome to Sentosa”, “do you have tickets?”, “let me help you purchase the tickets” si alte lucruri similare, greu de intalnit in Europa. Am zis ca e ceva de moment, dar ulterior ne-am dat seama ca ne inselam, asa se comporta toti cu tine, mai ales daca esti turist alb!

Dupa o scurta calatorie am ajuns pe insula, trecand pe langa cateva santiere pe care forfoteau sute de oameni la cele 30+ de grade si 80 % umiditate. Acolo ne-am dus direct spre o plaja, cu toate ca n-am prea avut parte de soare. Eu am dormit bustean vreo ora pe plaja (jet-lag again …) in timp ce Doamna a dat o mica tura in jur.

Spre seara ne-am intalnit cu Radu si am mers la cea mai misto piscina in aer liber in care am facut baie vreodata. Era piscina unui resort, privata, dar am putut sta vreo 2 ore fara nicio problema, nu ne-a intrebat nimeni nimic. La un moment dat, pe la 20:30, a venit un tip sa ne spuna politicos ca piscina se inchide la ora 19:00 “for safety reasons” nu ne-a intrebat ce-i cu noi acolo si nici nu ne-a spus sa plecam, insa eram deja obositi asa ca am luat-o spre casa

Noapte buna!

Hello, hello

Zborul nostru a continuat pana pe la 7:00 dimineata, escala fiind Dubaiul. Destul de mare aeroportul cu multe duty free-uri in care puteai gasi orice, dar nu la preturi mici, cu mult desert in jur fotografiat din avion la aterizare/decolare.

Dupa Dubai, au urmat inca aproximativ 8 ore de zbor pana in Singapore. Aceleasi distractii ca si ieri in avion

Intr-un final, la ora locala 20:55 (plecati din Londra cu o zi in urma la 21:00 ) am aterizat in Singapore. Faina rau privelistea la aterizare: cel mai aglomerat port in ceea ce priveste tonajul containerelor cu zeci de barci insirate in zona de intrare in port. Ne bucuram ca am reusit sa-l vedem seara. Din pacate nu am avut cum sa facem fotografii pt ca aterizam si nu doream sa ne prabusim chiar atunci

Radu, finutul nostru ne-a asteptat la aeroport si dupa pupaturile de rigoare a insistat de iesim afara din aeroport unde era aer conditionat si placut. De ce? Sa luam primul contact cu aerul singaporez: 30 de grade si umiditatea de minim 80%. Prima gura de aer de aici e un adevarat soc. Simti cum transpiri intr-o secunda. Dar asa-i la tropice si nu ne plangem, doar ne bucuram ca avem posibilitatea sa experimentam asa ceva

Insa ceea ce ne da peste cap e faptul ca in aeroport/autobuz/metrou etc temperatura e de 18-19 grade, iar cand iesi afara te izbeste aerul super cald de 30+. Probabil ca la un moment dat te obisnuiesti

Chiar daca eram destul de obositi, am coborat din metrou la statia City Hall, de unde am mers pe jos pana in centrul orasului sa admiram privelistea minunata pe care o veti admira si voi in posturile urmatoare.

La scurt timp dupa asta, seara s-a terminat pentru noi acasa la Radu intr-o caldura cu care incercam sa ne obisnuim. Avem si ventilator si aer conditionat dar refuzam sa le folosim ca sa vedem cum e

Prima impresie: Asia este superba si merita explorata, aerul este foarte cald si umed, orasul este foarte plin de viata si totul in jurul tau este verde.

Maine vom incepe explorarea in detaliu!

Stay tooned,

Dobrestii

Astazi e ziua ce mare. Zburam spre Singapore 16 ore+2 ore (petrecute in aeroportul din Dubai). Asa ca dupa un mic dejun copios si o plimbare prin parcul “Copacilor Sfinti” din Colchester am uschit-o spre aeroport.

Prima experienta cu Emirates a fost absoluta. Masa ne-a fost servita dupa un meniu a la carte, somnul ne-a fost facut mai placut prin crearea unei atmosfere calde cu luminite prin tavan, trecerea timpului facuta mai usor de suportat de o intreaga lista de filme de Oscar (inclusiv 2008), muzica buna, multe jocuri si alte cele.

Cu siguranta a meritat sa calatorim pana in Asia cu ei. Daca aveti ocazia incercati-i!

Pana una alta, cam asa ne-am petrecut ziua de 18 aprilie. Va mai scriem si maine, tot din avion

Cheers,

Dobrestii

PS: Hristos a inviat dragilor!